• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-03 17:54:16
  • Sursa:
Legea care ar permite militarilor sa intervina in alte tari pentru a proteja cetateni romani in pericol starneste discutii la Chisinau Imagine

Autorităţile de la Bucureşti au pus în dezbatere publică un proiect de lege care, dacă va fi votat, va permite României să intervină în afara ţării, inclusiv militar, pentru a „proteja cetăţenii români aflaţi în pericol”. Proiectul, care prevede că intervenţiile de acest fel vor putea fi iniţiate la recomandarea preşedintelui României, cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), a stârnit discuţii la Chişinău, determinând o primă reacţie a guvernului condus de Dorin Recean.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a fost întrebat, miercuri, cât de probabil este ca proiectul supus dezbaterii publice să-i ofere României posibilitatea de a interveni în Republica Moldova, inclusiv militar, în cazul în care ţara va fi atacată, în condiţiile în care o mare parte din populaţie deţine şi cetăţenia română.

„Urmărim îndeaproape evoluţiile care sunt în spaţiul regional, cauzate de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Este foarte clar că pe continentul european este un trend general de consolidare a sectorului de apărare în Europa şi ţara vecină, România, care este un prieten devotat al Republicii Moldova, nu este o excepţie în cazul de faţă. Autorităţile de la Chişinău, Guvernul, vor urmări această iniţiativă, care înţelegem că este în fază de proiect. Vom urmări toate evoluţiile acestui proiect. (…) Este evident că trendul general este de consolidarea a sectorului de apărare şi securitate, care este cauzat de situaţia regională. Vom urmări această iniţiativă şi, totodată, ne vom consolida eforturile la noi acasă, să consolidăm instituţiile statului, astfel încât să oferim cetăţenilor instituţii reziliente”, a declarat Daniel Vodă citat de NewsMaker.

Întrebat dacă o eventuală venire a militarilor români în Moldova nu ar contraveni statutului de neutralitate al ţării, consilierul premierului Recean a evitat un răspuns direct, dar a reiterat că Moldova este o ţară neutră, iar modificarea acestui statut, consfinţit în Constituţia ţării, poate fi decisă doar de cetăţeni, prin referendum.

„Republica Moldova este un stat neutru. Această neutralitate este sprijinită inclusiv de către cetăţenii ţării şi orice modificare a acestui subiect este în mâinile cetăţenilor. Noi ne dorim pace, linişte şi modernizarea ţării în avansarea parcursului european  – asta îşi doreşte guvernul. (…) Tot felul de mesaje absolut teoretice şi care nu îşi au la bază substrat factologic, propun să nu le discutăm la această etapă şi să le plasăm la linia de presupuneri care nu se vor materializa”, a declarat Daniel Vodă, potrivit News.ro.

Statutul de neutralitate, consfinţit în Constituţia Republicii Moldova, interzice prezenţa pe teritoriul ţării a trupelor străine, fapt încălcat, însă, de Rusia, ţară ai cărei militari continuă să staţioneze ilegal în regiunea transnistreană.

Candidatul PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a mers, din nou, cu metroul, la ora prânzului când vagoanele sunt goale. El a adăugat că i-a păstrat un loc şi lui Nicuşor Dan ca să vorbească despre metrou şi să îi explice de ce Metrorex trebuie să treacă în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti.

Economie 2024-04-04 19:47:29

Serviciul suedez de securitate SAPO va creşte nivelul evaluat de alertă teroristă la 4 pe scara de la 1 la 5, adică al doilea cel mai ridicat nivel, a relatat joi cotidianul Dagens Nyheter, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. În prezent, nivelul de alertă teroristă din Suedia este 3, iar nivelul următor înseamnă prezenţa unei ameninţări concrete.O conferinţă de presă a SAPO cu privire la situaţia securităţii naţionale din Suedia este prevăzută în cursul zilei de joi, potrivit Agerpres.Suedia şi Danemarca au fost în ultima vreme scena unei serii de proteste în care au fost incendiate sau distruse de către militanţi anti-islam copii ale cărţii sfinte musulmane Coran. Aceste incidente au stârnit furie în ţări musulmane, precum şi temeri privind producerea unor atacuri în ţările gazdă.

Economie 2023-08-17 15:00:07

Vladimir Putin a ordonat miercuri o mobilizare militară parţială în Rusia, pentru îndeplinirea obiectivelor „operaţiunii militare speciale” în Ucraina. Cu toate acestea, în țară se vorbea cu câteva zile înainte despre ce va anunța liderul de la Kremlin. Iată ce spuneau câțiva locuitori din Moscova despre Putin și mobilizarea care urma să fie anunțată.

Economie 2022-09-22 09:07:43

Poliţiştii de frontieră suceveni efectuează cercetări în cazul unui ucrainean, în microbuzul căruia au fost descoperite șase biciclete, în valoare totală de 150.000 lei, semnalate ca fiind furate din Elveția.

Economie 2023-01-09 14:04:36

Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse, Bulgaria, se va desfăşura pe o singură bandă până la data de 22 decembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări de reparaţii la rosturile de dilatare, pe partea bulgară a podului.

Economie 2023-11-28 13:07:20

O româncă de 50 de ani, crescătoare de câini, stabilită de mai mulți în provincia Arezzo din centrul Italiei, a murit după ce a fost surprinsă de o furtună de zăpadă. Corpul ei înghețat a fost descoperit a doua zi, iar lângă el au fost găsiți și trei dintre câinii femeii, care erau, de asemenea, morți din cauza frigului.

Economie 2023-01-27 16:36:50

O tânără a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ cu dureri la urechea stângă după ce un bărbat i-a aruncat o petardă în autoturism, a informat, miercuri, IPJ Neamţ.

Economie 2023-12-27 14:10:34

Primarul sectorului 3, Robert Negoiță și mai mulți funcționari publici au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu în dosarul ROSAL GROUP. Edilul sectorului 3 este acuzat că a încheiat mai multe contracte de salubrizare, iar prejudiciul se ridică la peste jumătate de miliard de lei.

Economie 2022-08-10 12:50:56