Nu este primul gest de umilinţă pe care-l face Suveranul Pontif. La sfârşitul lunii octombrie Papa Francisc a cedat rugăminţilor unui băieţel care a scăpat vigilenţei gărzilor şi s-a urcat pe scena pe care capul Bisericii Catolice ţinea o predică.
Băiatul, un orfan din Columbia, nu a vrut să se îndepărteze de Suveranul Pontif nici măcar atunci când agenţii de securitate i-au dat bomboane ca sa-l convinga sa plece. Băiețelul nici nu a vrut să audă așa ceva și s-a agățat de hainele Papei. În tot acest timp, Suveranul Pontif și-a continuat netulburat discursul. Băiețelul a rămas pe scenă pe toată durata predicii, ba chiar la un moment dat s-a așezat pe scaunul papal.
