• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-26 16:34:59
  • Sursa:
Lavrov spune ca Franta a incercat sa vorbeasca cu Moscova despre pace in Ucraina, fara prezenta Kievului: „Nu voi intra in detalii” Imagine

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească „un dialog cu Moscova pe tema ucraineană” fără a implica Kievul, într-un moment în care posibilitatea negocierilor de pace este din ce în ce mai discutată, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Ţările occidentale, care încearcă să afişeze un front unit în sprijinul lor pentru Kiev, au spus în repetate rânduri că nu se poate lua nicio decizie cu privire la Ucraina pe la spatele acesteia.

„Nu voi intra în detalii, ca să nu dezamăgesc pe nimeni, dar în mai multe rânduri colegii noştri francezi au făcut apeluri prin canale confidenţiale: 'Haideţi să ajutăm, să stabilim un dialog pe tema ucraineană'. În plus, fără Ucraina”, a declarat Serghei Lavrov la o conferinţă de presă.

„Pur şi simplu un dialog pe tema ucraineană, încălcând ceea ce Occidentul continuă să repete: 'Niciun cuvânt despre Ucraina fără Ucraina'", a adăugat el.

„Nu am refuzat", a spus Lavrov, spunând că oficialii ruşi sunt „gata să asculte".

Serghei Lavrov nu a indicat când au avut loc aceste presupuse contacte şi nici despre ce subiecte a fost vorba mai exact.

Franţa nu a reacţionat încă la aceste acuzaţii ruseşti.

Posibilitatea unor negocieri de pace pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, declanşat de asaltul rusesc din februarie 2022, este din ce în ce mai discutată, cu mai puţin de o lună înainte de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Republicanul, care a fost deja preşedinte al SUA din 2017 până în 2021, a promis în mod repetat că va restabili pacea în Ucraina „în 24 de ore" şi a cerut o „încetare imediată a focului", precum şi discuţii.

Dar neclaritatea din jurul planului său provoacă îngrijorare în Ucraina. În dificultate pe front şi foarte dependent de ajutorul occidental, Kievul se teme să nu fie forţat să ajungă la un acord nefavorabil.

Săptămâna trecută, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat Occidentul să fie unit, la un summit la Bruxelles.

„Statele Unite şi Europa îl pot opri cu adevărat doar împreună pe (preşedintele rus Vladimir) Putin", a spus el.

Joi, Serghei Lavrov a denunţat „comportamentul ambiguu" al Franţei faţă de conflictul ucrainean.

Unele ţări europene, inclusiv Franţa, au ridicat posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina pentru a se asigura că o posibilă încetare a focului este respectată.

Acest tip de declaraţie „nu ne încurajează să luăm în serios ceea ce se întâmplă la iniţiativa colegilor noştri francezi", a spus Lavrov.

Cele mai importante evenimente petrecute pe 9 februarie.

Economie 2024-02-09 17:21:59

Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a acuzat vineri NATO de participare la acţiunile militare din Ucraina, sugerând că Alianţa Nord-Atlantică este deja implicată masiv în luarea deciziilor militare, relatează Reuters.

Economie 2024-09-13 10:40:23

Procurorii italieni au acuzat sâmbătă şapte persoane şi doi subcontractori de infracţiuni care includ fraudă şi încălcarea regulilor de siguranţă a avioanelor, în urma unei investigaţii asupra pieselor suspectate că ar fi defecte, produse de o companie italiană pentru Boeing, transmite Reuters.

Economie 2024-10-06 10:47:56

„Being Maria”, un film dramatic inspirat din showbiz şi regizat de Jessica Palud, prezintă scurta carieră şi viaţa tragică a actriței Maria Schneider, dintr-o perspectivă ce caracterizează epoca post-MeToo, informează luni revista americană Variety, preluată de Agerpres.

Economie 2024-01-15 18:58:01

Uniunea Europeană a propus Statelor Unite continuarea discuţiilor asupra taxelor vamale „la nivel de experţi”, în vederea continuării „explorării terenului pentru un acord reciproc avantajos”, dar a solicitat în acelaşi timp Washingtonului să-şi „definească poziţia” pentru aceste negocieri, a declarat marţi purtătorul de cuvânt pentru comerţ al Comisiei Europene, Olof Gill.

Economie 2025-04-15 16:39:43

Universitatea din Bucureşti a decis retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat mareşalului Ion Antonescu, hotărârea fiind luată, miercuri, de Senatul acestei instituţii de învăţământ superior.

Economie 2023-02-15 13:44:32

Ministerul Justiţiei a anunțat luni propunerile pentru funcţia de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi şi procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Economie 2023-02-27 13:58:16

Papa Francisc a denunţat, miercuri, industria globală de armament afirmând că este „groaznic să câştigi bani din moarte”, informează DPA, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-05-01 16:27:32