• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-13 14:39:25
  • Sursa:
Lavrov pleaca de la ASEAN la G20, acuzand Occidentul ca „militarizeaza” sud-estul Asiei Imagine

Șeful diplomației lui Putin, Serghei Lavrov„” a acuzat Occidentul că „militarizează” sud-estul Asiei pentru a contracara interesele Rusiei şi Chinei, transmite Reuters. Reuniunea din Bali, spre care se îndreaptă Lavrov, este prima la acest nivel după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie. Kremlinul a comunicat că Vladimir Putin este prea ocupat pentru a participa la summit.

Reuters, citat de Agerpres, scrie că prin poziţiile exprimate la încheierea reuniunii ASEAN din Cambodgia şeful diplomaţiei ruse a pregătit confruntarea cu liderii lumii la summitul G20, unde va conduce delegaţia Rusiei.

Agenda summitului G20 va fi dominată, probabil, de războiul din Ucraina, iar occidentalii se vor opune Rusiei şi vor face presiuni ca India şi China să se alăture criticilor. Oficialii de la New Delhi şi Beijing s-au limitat până acum la exprimarea unor îngrijorări faţă de conflict, dar nu au condamnat Rusia pentru declanşarea războiului şi pentru atacurile împotriva civililor ucraineni.

La Phnom Penh, Lavrov a acuzat Statele Unite pentru acţiunile în sud-estul Asiei, considerat atât de Rusia, cât şi de Occident drept un câmp de luptă strategic în următorii ani. „SUA şi aliaţii lor din NATO încearcă să stăpânească acest spaţiu”, a declarat el.

Potrivit ministrului rus, strategia preşedintelui american, Joe Biden, în regiunea indo-pacifică reprezintă o încercare de a ocoli „structurile cuprinzătoare” de cooperare regională şi implică „militarizarea acestei regiuni, cu o concentrare evidentă asupra îngrădirii Chinei şi îngrădirii intereselor ruseşti în Asia-Pacific”.

Biden le-a spus partenerilor din ASEAN că SUA sunt hotărâte să construiască o regiune „liberă şi deschisă, stabilă şi prosperă, rezistentă şi sigură”; el a subliniat Parteneriatul Strategic Cuprinzător dintre Statele Unite şi Asia-Pacific.

Rusia urmăreşte să îşi întărească legăturile economice, politice şi de securitate cu Asia, după ce a fost sancţionată într-un mod fără precedent de Occident pentru invadarea Ucrainei.

Nici Statele Unite, nici Rusia nu fac parte din ASEAN, structură care grupează 10 ţări din sud-estul Asiei. La reuniunea organizaţiei au participat, însă, mai mulţi lideri din întreaga lume, înaintea summitului G20 din Indonezia.

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Lucian Romaşcanu, despre care s-a afirmat că a fost unul dintre cei doi emisari ai României în SUA pentru a discuta cu oficiali ai Administraţiei Trump, a refuzat să ofere detalii despre activităţile desfăşurate în timpul vizitei în America El a aprecizat că vizita face parte dintr-o „acţiune mai mare de diplomaţie tradiţională sau non-tradiţională”.

Economie 2025-04-07 16:04:53

Se circulă în continuare în condiții de iarnă în Capitală, iar stratul de zăpadă depus a ajuns până la jumătate de metru. Cel mai dificil le este pietonilor, pentru că multe dintre trotuare nu au fost deszăpezite, iar oamenii spun că sunt nevoiți să se pună în pericol și să meargă printre mașini. Zeci de persoane au ajuns la spital cu fracturi și entorse în ultimele zile, după ce au alunecat pe zăpadă sau gheață.

Economie 2025-02-20 07:00:15

Kremlinul a declarat marţi că un ordin al preşedintelui Vladimir Putin, care va transforma armata rusă în a doua cea mai mare din lume, era necesar pentru a aborda atât ameninţările tot mai mari cu care Rusia se confruntă la graniţele sale vestice, cât şi instabilitatea de la graniţele din est, informează Reuters şi AFP.

Economie 2024-09-18 10:42:47

Deficitul bugetului general consolidat a crescut la 1,71% din Produsul Intern Brut (PIB) după primele şase luni ale anului, de la 1,57% din PIB în perioada ianuarie-mai 2022, potrivit datelor Ministerului Finanţelor. Însă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când a fost de de 2,86% din PIB, deficitul a scăzut cu 1,15 puncte procentuale.

Economie 2022-07-25 23:22:55

Daniel Gheorghe Rusu, deputat ales pe listele AUR, în prezent neafiliat, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata unei amenzi penale de 40.000 de lei pentru săvârşirea infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei, după ce a postat pe Facebook informaţii dintr-o anchetă penală, informează Agerpres.

Economie 2022-11-21 18:17:29

Peter Navarro, consilier apropiat al președintelui american, a propus excluderea Canadei din rețeaua de schimb de informații Five Eyes, din care mai fac parte serviciile secrete din Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă, scrie Financial Times, care citează persoane familiare cu eforturile oficialului din cadrul administrației americane. FT vorbește despre presiuni pe care oficialul le-ar face privind scoaterea Canadei în afara rețelei,  în timp ce Donald Trump spune că își dorește ca vecinul său nordic să devină al 51-lea stat american.

Economie 2025-02-25 22:34:55

Dacian Cioloș acuză din nou PSD-ul pentru dosarul Roșia Montană, unde este așteptat ca România să piardă procesul intentat de Gabriel Resources țării noastre pentru aurul de la Roșia Montană. „Abia aștept să văd decizia și motivația Tribunalului de Arbitraj pentru că de acolo vom putea începe discuții serioase,” a declarat europarlamentarul joi, la Interviurile Digi24.ro.

Economie 2024-02-22 12:51:22

Un influencer chinez a murit la scurt timp după un streaming live în timpul căruia a băut o cantitate uriașă de alcool, scrie BBC.

Economie 2023-05-22 15:14:47