• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-29 12:56:59
  • Sursa:
Lavrov ameninta Occidentul: E periculos „sa lupti pana la victorie cu o putere nucleara, cum este Rusia” Imagine

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a respins fără echivoc un nou început în relaţiile internaţionale, relatează DPA, potrivit Agerpres. El acuză Occidentul că vrea să distrugă Rusia și susține că e periculos „să lupţi până la victorie cu o putere nucleară”.

„Despre ce fel de cooperare globală putem vorbi cu adevărat atunci când Occidentul calcă în picioare toate acele valori de nezdruncinat ale globalizării despre care ne vorbeşte de la acest podium de atâţia ani”, a declarat Lavrov sâmbătă în cadrul Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York.

Rusia s-a distanţat recent de viitorul pact al Naţiunilor Unite, care urma să fie adoptat în unanimitate de 193 de membri ai ONU duminica trecută.

În acelaşi timp, Lavrov a respins categoric orice responsabilitate a Rusiei pentru problemele în activitatea diferitelor organisme ale ONU, cum ar fi Consiliul de Securitate.

„Vina pentru acest lucru aparţine exclusiv Occidentului”, a explicat el. „Nivelul fără precedent de aroganţă şi agresivitate al politicii occidentale faţă de Rusia nu numai că distruge ideea de cooperare globală propagată de secretarul general al ONU, dar blochează tot mai mult funcţionarea întregului sistem de ordine mondială, inclusiv a Consiliului de Securitate al ONU”, a continuat Lavrov.

În ceea ce priveşte războiul Rusiei împotriva Ucrainei, Lavrov a recunoscut o conspiraţie americano-britanică pentru a distruge Rusia. Planuri secrete prevedeau distrugerea Uniunii Sovietice încă din 1945.

„Dar strategii anglo-saxoni de astăzi nu fac niciun secret din planurile lor”, a declarat ministrul rus de externe. „Ei încă se aşteaptă să învingă Rusia prin mâinile regimului neonazist nelegitim de la Kiev, dar deja pregătesc Europa pentru o aventură sinucigaşă”.

În acest context, el a reamintit arsenalele nucleare ale forţelor armate ruse şi „lipsa de sens şi pericolul ideii de a dori să lupţi până la victorie cu o putere nucleară, cum este Rusia”.

În urmă cu doar câteva zile, preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat din nou cu utilizarea armelor nucleare, în conformitate cu o doctrină nucleară actualizată. El a declarat că orice atac convenţional asupra Rusiei susţinut de o putere nucleară ar fi considerat un atac comun al acelor ţări.

O instanță din Kiev va demara primul proces pentru crime de război, de la începutul războiului din Ucraina. Un soldat rus de doar 21 de ani, acuzat că a ucis un civil de 62 de ani, va fi dus în fața judecătorului vineri. Între timp, procurorul general al Ucrainei a înregistrat peste 11.000 de plângeri cu privire la crime de război, iar Unicef ​​a anunțat că cel puțin 100 de copii au fost uciși numai în luna aprilie.

Economie 2022-05-13 12:18:09

Forțele ucrainene au distrus un pod peste râul Seim în regiunea rusă Kursk, a declarat vineri un oficial local. Imagini cu momentul exploziei au fost publicate pe rețelele sociale. Kievul își continuă ofensiva militară în regiunea Kursk, din Rusia, iar forțele ruse s-au apropiat de două orașe mari din regiunea Donețk a Ucrainei.

Economie 2024-08-17 13:35:50

Parlamentul European şi statele membre UE au ajuns marţi la un acord vizând interzicerea distrugerii articolelor de îmbrăcăminte nevândute şi de asemenea au convenit să facă din produsele sustenabile noua normă în UE, pentru ca acestea să dureze mai mult şi să fie mai uşor de reparat şi reciclat, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Economie 2023-12-05 22:53:11

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a zguduit luni Insulele Kermadec, un arhipelag situat la nord de Noua Zeelandă. Nu au fost raportate pagube materiale grave sau victime.

Economie 2023-02-13 13:22:48

Un bărbat a dat în judecată compania United Airlines, după ce i s-a înfipt în gât o bucată de sârmă găsită în mâncarea servită în avion, scrie The Independent. Bastian Bromse a acuzat, în documentele depuse în instanță, că incidentul i-a provocat „durere, agonie și suferință mentală”.

Economie 2024-08-06 21:57:42

Poliţia suedeză a distrus o geantă ce conţinea explozibili şi care a fost găsită în centrul capitalei Stockholm duminică noaptea, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei luni, informează Reuters.

Economie 2022-08-22 18:10:34

Ruşii au înfruntat joi una dintre cele mai fierbinţi zile de mai bine de un secol. În Moscova a fost doborât recordul din 1917, iar în mai multe oraşe din Rusia au fost peste 35 de grade Celsius, informează Reuters.

Economie 2024-07-05 08:22:51

De Ziua Internațională a Copilului, Oradea devine gazda celui mai mare și spectaculos festival dedicat micilor bihoreni. Festivalul Copiilor Oradea are loc duminică, 1 iunie, și promite o zi întreagă de magie, energie și activități pentru întreaga familie, desfășurate simultan în trei locații cheie ale orașului: Cetatea Oradea, Orășelul Copiilor și Parcul Barcăului.

Economie 2025-05-29 18:22:01