• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-09 12:06:06
  • Sursa:
Lavrov acuza un val de agresivitate din partea Europei fata de Rusia. „Toate tragediile globale asa au inceput” Imagine

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, acuză o atitudine agresivă a Europei față de Rusia și a avertizat că „toate tragediile globale” au început astfel, relatează miercuri agenția rusă de presă TASS. 

„Suntem martorii unui nou val de ostilitate a Europei față de țara noastră. În special, înainte ca Marele Război Patriotic, al Doilea Război Mondial să fie câștigat, toate tragediile globale au început cu acțiunile agresive ale Europei: Războaiele napoleoniene, și Primul Război Mondial, și Al Doilea Război Mondial”, a declarat Lavrov. 

„Abia după al Doilea Război Mondial, când Europa a fost slăbită, americanii au devenit liderii așa-numitei lumi libere, iar apoi ei au fost cei care au inițiat majoritatea conflictelor de pe planetă. Și înainte de asta, toate tragediile proveneau din Europa”, a mai spus el.

Declarațiile lui Lavrov vin în contextul în care preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat că este gata să „deschidă discuţii” privind descurajarea nucleară europeană, în urma unei solicitări de a face acest lucru din partea viitorului cancelar german Friedrich Merz.

„Dacă colegii vor să se îndrepte către o mai mare autonomie şi capacităţi de descurajare, atunci va trebui să deschidem această discuţie foarte profund strategică. Ea are componente foarte sensibile şi foarte confidenţiale, dar sunt disponibil pentru ca această discuţie să înceapă”, a declarat Macron. într-un interviu acordat canalelor portugheze RTP1 şi RTP3.

În faţa apropierii spectaculoase dintre Statele Unite, în mandatul lui Donald Trump, şi Rusia, și Friedrich Merz a considerat necesar ca Europa să se pregătească pentru „cel mai rău scenariu” al unei NATO fără garanţia americană de securitate, inclusiv securitatea nucleară.

În replică, preşedintele Dumei de Stat a Rusiei, Viaceslav Volodin, l-a avertizat pe şeful statului francez că retorica sa riscă să ducă la o „mare tragedie”.

„Declaraţia lui Macron privind necesitatea de a deschide o dezbatere privind utilizarea armelor nucleare şi continuarea războiului va duce la o mare tragedie”, a scris Volodin pe canalul său Telegram.

Întrebându-se dacă aceasta este ceea de ce au nevoie francezii şi alte ţări europene, şeful camerei inferioare a parlamentului federal rus și-a răspuns singur: „Desigur că nu”.

„Uniunea Europeană trece printr-o perioadă de grave turbulenţe, diviziuni şi alegeri. Timpul va spune în curând dacă Europa este capabilă să ia decizia corectă, ghidându-se după interesele oamenilor”, a mai spus el.

Și Serghei Lavrov a afirmat despre planurile Franţei, singura ţară din UE deţinătoare de arme nucleare, de a-şi extinde umbrela nucleară asupra aliaţilor săi europeni că reprezintă „o ameninţare la adresa Rusiei”.

Un incendiu a izbucnit joi într-o clădire aparținând forțelor de patrulare la frontieră a serviciului federal de securitate FSB din Rusia, în orașul Rostov pe Don, a anunțat agențiile de știri TASS și Kommersant, citând serviciile de urgență locale.

Economie 2023-03-16 15:17:13

O femeie din Washington, SUA, care suferă de tuberculoză, a fost arestată după ce a refuzat să urmeze tratamentul împotriva bolii timp de mai bine de un an, au anunțat autoritățile locale, potrivit Insider.

Economie 2023-06-04 11:58:42

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că trebuie să se facă mai mult pentru a curăţa scurgerea de petrol din Marea Neagră, care provine de la două vase ruseşti, afirmând că eforturile de până acum par să fi fost insuficiente pentru a face faţă dezastrului ecologic, relatează Reuters.

Economie 2025-01-09 17:16:52

Joe Biden a afirmat că preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, "nu a vrut să audă" avertismentele americane înainte ca Rusia să-i invadeze ţara.

Economie 2022-06-11 07:52:51

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, spune că, cel mai probabil, nava scufundată în zona Sfântu Gheorghe s-a lovit de o altă navă. El a explicat că un vapor se poate scufunda foarte rapid dacă este lovit în zone sensibile, potrivit News.ro.

Economie 2024-05-18 19:29:42

Partidul Oamenilor Tineri (POT) a intrat în atenția autorităților, după ce a făcut mai multe cheltuieli bizare din bani publici, cum ar fi „mese de protocol” care ajung la 15.000 de lei și care conțin inclusiv băuturi alcoolice, bacșișuri pentru chelneri sau taxa de parcare de la Piața Constituției, potrivit unor surse Digi24. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a verificat decontările pe care partidul condus de Anamaria Gavrilă le-a cerut din subvenția primită de la stat și a sesizat Parchetul General. 

Economie 2025-04-25 16:56:45

Australia va organiza pe 14 octombrie un referendum asupra drepturilor aborigenilor, menit să le confere acestora o „voce” în Parlament, proiect ce scindează această ţară, informează miercuri AFP.

Economie 2023-08-30 12:12:41

Ucraina a respins vineri ideea privind o ridicare parţială a sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei în schimbul revenirii acesteia din urmă în înţelegerea care a permis timp de un an exportul cerealelor ucrainene prin porturile de la Marea Neagră, relatează agenţia EFE. Ucraina susține că o astfel de măsură ar fi un triumf al șantajului alimentar și ar deschide calea pentru noi valuri de șantaj ale Moscovei."Slăbirea unei părţi a regimului sancţiunilor împotriva Federaţiei Ruse în schimbul restabilirii acordului privind cerealele ar fi un triumf al şantajului alimentar rusesc şi o invitaţie la noi valuri de santaj ale Moscovei", a motivat Ministerul de Externe ucrainean, într-un mesaj postat pe Facebook de purtătorul său de cuvânt Oleg Nikolenko.Acesta a reacţionat astfel după publicarea de către ziarul german Bild a unei presupuse scrisori pe care secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a transmis-o ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, în care propune ridicarea parţială a sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei dacă aceasta din urmă revine în acordurile privind exportul cerealelor prin Marea Neagră.Propunerea lui Guterres ar include revenirea Rusiei în sistemul internaţional de plăţi SWIFT prin crearea unei filiale a Băncii Agricole Ruse, eliberarea sechestrului asupra unor active ruseşti în Europa şi facilităţi de acces în porturile europene. În plus, compromisul ar garanta că navele ruseşti nu vor fi atacate de Ucraina în Marea Neagră.Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat joi că a trimis Rusiei "un set de propuneri concrete" menite să reinstituie înţelegerea care permitea exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor maritim sigur.Moscova a refuzat în iulie prelungirea acestei înţelegeri, acuzând că nu a fost respectată componenta ce prevedea înlesnirea exporturilor de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, îngreunate indirect prin efectul sancţiunilor financiare occidentale împotriva Rusiei, şi că prea puţine cereale ucrainene au ajuns în ţările sărace, deşi aprovizionarea acestor ţări era scopul invocat de Ucraina şi aliaţii ei occidentali.

Economie 2023-09-08 20:43:54