• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-22 10:21:47
  • Sursa:
Lacrimile femeilor contin o substanta care reduce agresivitatea barbatilor, arata un nou studiu Imagine

Lacrimile omului conţin o substanţă care atenuează agresivitatea, potrivit cercetătorilor, care cred că picăturile ar fi putut evolua de-a lungul timpului pentru a proteja bebeluşii care plâng când li se face un rău, relatează The Guardian, preluată de News.ro.

Mirosirea lacrimilor emoţionale ale femeilor a redus agresivitatea masculină cu peste 40% în testele computerizate şi a determinat schimbări corespunzătoare în creier, deşi oamenii de ştiinţă care au realizat studiul cred că toate lacrimile umane ar avea un efect similar.

"Reducerea agresivităţii a fost impresionantă pentru noi, pare reală", a declarat Noam Sobel, profesor de neurobiologie la Weizmann Institute of Science din Israel. "Indiferent ce se află în lacrimi, reduce efectiv agresivitatea".

Charles Darwin a rămas nedumerit cu privire la rostul plânsului. Scriind în The Expression of Emotions in Man and Animals (Expresia emoţiilor la om şi animale) în 1872, el a declarat că plânsul este "fără scop, precum secreţia de lacrimi în urma unei lovituri în afara ochiului".

Dar în cei 150 de ani care au trecut de atunci, cercetătorii au propus tot felul de roluri, de la semnalizarea vulnerabilităţii şi a neputinţei până la eliminarea bacteriilor din ochi.

Lucrările anterioare din laboratorul lui Sobel au arătat că adulmecarea lacrimilor femeilor reduce testosteronul masculin, dar nu era clar dacă acest lucru afecta comportamentul. La animale, situaţia este mai clară: şobolanii, de exemplu, se acoperă de lacrimi pentru a se proteja de agresori.

Pentru cel mai recent studiu, Dr. Shani Agron şi alţii din laboratorul lui Sobel au colectat lacrimile care se rostogoleau pe feţele femeilor în timp ce acestea vizionau filme triste. Cercetătorii nu au făcut reclamă în mod special pentru donatori de lacrimi de sex feminin, dar aproape toate cele care s-au prezentat au fost femei, dintre care şase au fost selectate pentru că produceau lacrimi cantităţi mari.

În cadrul experimentelor au fost implicaţi 31 de bărbaţi care au mirosit fie soluţie salină, fie lacrimi de femeie, înainte de a li se lipi pe buza superioară tampoane cu picături. Bărbaţii au luat apoi parte la un joc computerizat folosit în psihologie pentru a provoca un comportament agresiv prin scăderea nedreaptă a punctelor jucătorilor.

Comportamentul agresiv, sub formă de răzbunare, a fost cu 43,7% mai mic atunci când bărbaţii au adulmecat lacrimi de femeie faţă de soluţie salină, scriu cercetătorii în Plos Biology. Testele suplimentare efectuate într-un scaner cerebral au arătat că cei care adulmecau lacrimi aveau mai multă conectivitate funcţională între regiunile care se ocupă de mirosuri şi agresivitate, în timp ce activitatea în reţelele cerebrale pentru agresivitate era mai scăzută. "Această substanţă chimică pare să orchestreze răspunsul creierului la agresiune", a spus Sobel.

Una dintre nedumeririle cu care s-au confruntat cercetătorii a fost faptul că, în timp ce rozătoarele au un sistem senzorial care poate detecta astfel de substanţe, nu se cunoştea nicio modalitate pentru oameni de a face acest lucru. În cadrul testelor de laborator, cercetătorii din echipa de la Universitatea Duke au descoperit că patru tipuri de receptori de pe neuronii care detectează mirosul au fost activaţi de lacrimile umane, sugerând că acestea ar putea răspunde la substanţa care atenuează agresivitatea.

Este puţin probabil ca substanţele chimice din lacrimi să aibă un impact semnificativ asupra interacţiunilor sociale ale adulţilor, recunoaşte Sobel, dar el speculează că este posibil ca această compoziţie a lacrimilor să fi evoluat pentru a proteja bebeluşii vulnerabili.

"Bebeluşii nu pot spune: "Nu mai fi agresiv cu mine". Ei sunt foarte limitaţi în capacitatea lor de a comunica şi sunt şi neajutoraţi. Ei au un interes în a reduce agresivitatea şi acest lucru reflectă trista realitate a agresiunii faţă de bebeluşi", a spus el.

Ad Vingerhoets, profesor emerit de emoţii şi bunăstare la Universitatea din Tilburg, care nu a fost implicat în acest studiu, a declarat: "Are sens dacă lacrimile inhibă într-un fel agresiunea, deoarece este cunoscut faptul că bebeluşii care plâng mult sunt expuşi riscului de abuz fizic. S-ar putea să-i ajute să supravieţuiască".

Dr. Minna Lyons, psiholog la Universitatea John Moores din Liverpool, a declarat că reducerea agresivităţii a fost "remarcabilă", dar a avertizat că este important ca studiile privind comportamentul uman să fie reproduse înainte de a trage concluzii importante.

"În viaţa reală, lucrurile se pot desfăşura diferit. Lacrimile ţintelor violenţei domestice pot face puţin pentru a reduce agresivitatea autorului. De ce nu funcţionează chimiosemnalizarea în aceste circumstanţe?", a spus ea. "Contextul social al plânsului este complicat şi bănuiesc că reducerea agresiunii este doar una dintre multele funcţii potenţiale ale lacrimilor".

Laboratorul lui Sobel speră să identifice ingredientul activ din lacrimi. Acest lucru ar da posibilitatea pentru fabricarea substanţei şi, eventual, utilizarea acesteia pentru a reduce tendinţele agresive.

 

Polițiștii din Giurgiu fac cercetări într-un dosar de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă în urma accidentului rutier de pe DN 6, din localitatea giurgiuveană Stâlpu, de luni, 11 noiembrie, dintre un autoturism și un microbuz cu călători. Șoferul autoturismului, o femeie în vârstă de 50 de ani, a murit şi alte nouă persoane, pasageri din microbuz, au fost rănite, informează Agerpres.

Economie 2024-11-12 11:13:06

Un tribunal din Rusia l-a condamnat, miercuri, la trei ani și nouă luni de închisoare într-o colonie penală pe soldatul american Gordon Black, acuzațiile fiind de furt și amenințare cu moartea, conform agenției de stat Ria Novosti, citată de CNN. Sergentul Gordon Black a fost arestat în luna mai pentru acuzații de furt în orașul Vladivostok, din Orientul Îndepărtat, pe coasta asiatică a Rusiei.

Economie 2024-06-19 08:40:02

Mii de oameni s-au adunat sâmbătă într-o piață din centrul Belgradului, în cel mai mare protest de până acum împotriva alegerilor parlamentare și municipale din 17 decembrie. Opoziția și manifestanții cer anularea votului, transmite Reuters.

Economie 2023-12-30 17:52:33

România va angaja 100.000 de muncitori străini în 2025. O soluție parțială pentru criza de pe piața muncii, mai ales în condițiile în care anul trecut au fost angajați tot o sută de mii de străini, dar au și plecat aproximativ 65.000 de angajați.

Economie 2025-01-07 16:51:21

Un atac cu drone rusești asupra Kievului, în noaptea de Anul Nou, a dus la moartea unei persoane și rănirea altor șase, provocând daune în două districte ale capitalei ucrainene. Potrivit autorităților, resturile unor drone doborâte au avariat clădiri importante, inclusiv sediul Băncii Naționale a Ucrainei. Aproape 110 drone au fost lansate în toată Ucraina, iar armata ucraineană a doborât 63 dintre acestea, relatează News.ro.

Economie 2025-01-01 12:44:57

Iranul a depus o plângere la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) împotriva Ucrainei, Canadei, Suediei și Regatului Unit, încercând să anuleze o hotărâre a Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI) care a considerat Teheranul responsabil pentru doborârea în 2020 a unui avion de pasageri ucrainean.

Economie 2025-04-19 20:10:58

Klaus Iohannis a declarat duminică, după primirea Premiului Franz Werfel pentru drepturile omului, acordat de Centrul german împotriva expulzărilor, în Frankfurt, că „nimeni nu ar fi crezut că în secolul XXI, în Europa, vom fi martori la o asemenea tragedie, precum cea declanșată pe 24 februarie 2022, când Rusia a lansat războiul brutal de agresiune împotriva Ucrainei”. Șeful statului a mai adăugat că „România a fost și este şi rămâne un vecin primitor pentru refugiații ucraineni”.

Economie 2023-06-04 15:37:33

În total 36 de cadeţi din cadrul Forţelor Terestre, Marinei, Forţelor Aeriene şi Jandarmeriei au fost răniţi, unul grav, într-un accident grav pe autostrada A13, în Yvelines, implicând patru autocare, cu câte aproximativ 50 de cadeţi la bord fiecare, care se întorceau dintr-o vizită la baza aeriană Évreux.

Economie 2025-03-20 10:18:48