Toată lumea observă maşina desprinsă parcă dintr-un film de Crăciun: ”Toată lumea se bucură, toată lumea e veselă, cel putin să ne înveselim în suflet”.
Acesta a fost de fapt şi scopul, spun proprietarii: să aducă zâmbete pe feţele tuturor, în preajma sărbătorilor de iarnă. Cel care a împodobit maşina este student la Politehnică, aşadar ideea de a o ilumina a fost o punere în practică a celor învaţate la şcoală. Parinţii au îmbrăţişat ideea şi astfel a apărut sania pe patru roţi: ”Deci avem aici, in deplină siguranţă, un amplificator de la 12 volţi la 220. Şi în momentul când oprim, decuplăm”, ”Și el e o fire veselă şi copilărească şi tare mult îi place să se dăruiasca copiilor. Și numai pentru asta a vrut, să se bucure copiii”.
Şi pentru câţiva copii cuminţi, din Arad şi Timişoara, anul acesta, Moş Crăciun va sosi chiar cu această sanie şi are de gând ca, în seara zilei de 24 decembrie, să împartă daruri micuţilor pe care îi întâlneşte pe stradă.
reporter: Adina Irizaoperator: Viorel Jivaeditor web: Călin Țenche
