• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-03 13:04:53
  • Sursa:
La Spitalul din Urziceni, unde o femeie a nascut pe trotuar, sectia de ginecologie exista doar pe hartie. Ce scria in fisa gravidei Imagine

DSP Ialomița a găsit nereguli grave la Spitalui din Urziceni, unde la începutul săptămânii o femeie a născut pe trotuar, asistată de echipajul medical al unei ambulanțe. Secții precum cea de ginecologie ori pediatrie există doar pe hârtie. 

Parafa medicului de gardă a fost folosită fără știința acestuia, camerele de supraveghere din incinta unității sanitare au surprins întreaga discuție cu femeia însărcinată, iar asistenta a încercat, conform documentului, să o oprească în spital, arată raportul DSP.

DSP Ialomiţa a constatat o lipsă acută de personal, dar şi nerespectarea mai multor prevederi legale.

Potrivit raportului, Secţia Obstretică-Ginecologie este, de fapt, nefuncţională, pacienta nu a fost consultată de către medicul de gardă, care este chirurg, dar asistenta a încercat să o împiedice să iasă din spital până la sosirea ambulanţei. Managerul unităţii medicale, medicul şi asistenta care erau de gardă au fost sancţionaţi.

DSP Ialomiţa a anunţat, în raportul întocmit după realizarea controlului de la Spitalului Urziceni, că la data verificării, pe secţia de Obstetrică - Ginecologie, erau patru saloane, patru paturi, niciun pacient, un medic, două asistente. 

“În concluzie, secţia de Obstetrică - Ginecologie este nefuncţională la data controlului. Spitalul Municipal Urziceni are în structura sa 20 de paturi OG, cinci paturi de neonatologie (care au fost transformate în paturi COVID-19), fără a avea linie de gardă pe vreuna de specialităţile enunţate mai sus”, se arată în raportul DSP. 

Sursa citată a menţionat că din documentele puse la dispoziţie de unitatea sanitară reiese faptul că, în data de 31 iulie, în jurul orei 5.21 pacienta B.  R. în vârstă de 24 de ani, domiciliată în localitatea Bărbuleşti s-a prezentat la CPU, a fost înregistrată în registrul de consultaţii fără a fi consultată de medicul de gardă (medic cu specialitate de chirurgie generală). 

“Menţionăm că, pacienta prezenta dizabilităţi fiind surdo-mută, motiv pentru care era însoţită de către soţ şi soacra. În Registrul de consultaţii nu apar completate toate rublicile nefiind menţionată ora de prezentare  a pacientei. De asemenea, în Registrul de consultaţii pacienta figurează ca şi diagnosticată cu «sarcina la termen», existând şi parafa medicului de gardă (nu s-a putut identifica motivul lăsării acesteia). Din Nota de relaţie a acestuia reiese faptul că nu a fost anunţat de către asistentă, nu a văzut pacienta, dar parafa se afla la dispoziţia cadrelor medii sanitare”, mai precizează raportul.

 

Conducerea Partidului REPER a depus, luni, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva preşedintelui AUR, George Simion, a lui Horaţiu Potra şi a lui Călin Georgescu pentru instigare publică şi ultraj. Politicienii de la REPER consideră că declaraţiile celor trei au condus la violenţele împotriva autorităţilor de duminică seară, rezultând agresiuni şi distrugeri în centrul Capitalei.

Economie 2025-03-10 13:44:56

Parcările din Cluj-Napoca au ajuns să coste cât o mașină. Prețurile pot depăși 25 de mii de euro pentru un singur loc de parcare. Tarifele variază și în funcție de zonă și dacă este o parcare subterană sau nu. Prin comparație, prețurile din alte mari orașe din țară, ele variază între 5 mii și 20 de mii de euro.

Economie 2025-03-09 08:11:13

De mai bine de o săptămână, China fierbe. Proteste masive au loc în mai multe regiuni din cauza restricțiilor anti-Covid care nu se mai sfârșesc, iar oamenii strigă să fie eliberați de măsurile restrictive care le-au schimbat viața dramatic. După o manifestație uriașă a lucrătorilor celei mai mari fabrici Iphone din China, noaptea trecută zeci de mii de chinezi au ieșit în stradă, după moartea celor 10 oameni surprinși într-un bloc din regiunea Xinjiang, relatează Reuters.

Economie 2022-11-26 14:34:58

Președintele Klaus Iohannis spune că dacă România nu va intra în spațiul Schengen anul acesta, s-ar putea ajunge la o creștere a euroscepticismului în țară, dar că „nu face calcule pentru eșec, doar pentru varianta unei reușite”. Șeful statului a făcut declarația în timpul conferinței de presă comună cu prim-ministrul guvernului Olandei, Mark Rutte.

Economie 2022-10-12 21:04:34

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, s-a întors ieri la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, pentru a vedea cum se desfășoară reparația porții de fotbal de pe terenul de sport. Cîmpeanu i-a cerut directoarei colegiului ca poarta să fie reparată în 3 zile, după ce un părinte i-a semnalat că aceasta e ruptă.

Economie 2022-09-07 09:50:32

CNAIR a început consultarea de piață pentru planul de modernizare a Transfăgărășanului între Piscul Negru şi Cabana Bâlea Cascada, informează Agerpres.

Economie 2023-02-22 20:15:56

Un tribunal din Tokyo a condamnat miercuri patru foşti membri ai conducerii companiei de electricitate Tepco la plata unor despăgubiri de 13.000 miliarde de yeni (95 miliarde de euro) pentru că nu au luat măsurile necesare care ar fi împiedicat accidentul produs la centrala nucleară de la Fukushima în 2011, transmite AFP, citând presa locală.

Economie 2022-07-13 13:25:52

După trei ani de conflict neîntrerupt, Ucraina a devenit câmpul de luptă în care se experimentează cele mai noi și eficiente arme din arsenalul războiului secolului XXI. Principala lecție a războiului ucrainean ne arată că drona a devenit o armă esențială, indispensabilă unei armate moderne. Noua armă a schimbat astfel complet tacticile și „a democratizat” complet câmpul de luptă: ea a devenit principalul instrument de recunoaștere în timp real, dar și o combinație letală și foarte „ieftină” - grație dronei-kamikaze - prin care poate suplini cu succes rolul aviației și artileriei în distrugerea țintelor și obiectivelor strategice inamice. Între timp, armatele Rusiei și Ucrainei și-au perfecționat și mai mult această armă și au creat dronele „cu fir” - imposibil de bruiat și la fel de letale. 

Economie 2025-01-11 09:11:41