• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2013-12-25 15:00:55
  • Sursa:
La slujba de Craciun, la Savarsin, alaturi de Regele Mihai Imagine

Regele Mihai a venit la biserică însoţit de fiicele sale, Principesa Moştenitoare Margareta şi Principesa Elena, dar şi de Principii Radu şi Nicolae. După ce a asistat la slujbă, Regele a fost colindat de un grup de tineri şi a asistat la o scenetă pregătită de copiii din Săvârşin: ”Colindăm, colindăm iarna/ Pe la uşi pe la fereşti”

Câţiva dintre oamenii care au participat la slujbă au venit din alte localităţi doar ca să-l vadă pe Regele Mihai: ”Am venit de la 100 şi ceva de kilometri. Suntem de lângă Chişineu Criş şi am venit să ne vedem regele”, ”Întotdeauna este o plăcere că este aici, alături de noi, în fiecare an cu ocazia Naşterii Domnului, este o bucurie a întregii comunităţi”, ”Vin de mai mulţi ani aici şi chiar simt că e altceva!”

”Ne simţim o familie mare şi este un privilegiu pentru noi că avem ocazia să petrecem Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos alături de familia regală şi de Majestatea sa Regele”, ne-a spus Ioan Vodicean, primarul din Săvârşin.Din 2001, de când Familia Regală revine de sărbători la Săvârşin, Regele Mihai nu a lipsit niciodată de la slujba de Crăciun, ţinută în biserica ortodoxă din localitate.

reporter: Dan Codreoperator: Cristian Kovacseditor web: Călin Țenche