• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-15 11:00:02
  • Sursa:
“La multi ani, Maria! La multi ani tuturor marinarilor!” Mesajul lui Mircea Geoana, secretarul general adjunct al NATO Imagine

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a transmis un mesaj marinarilor care au stat de strajă pe Dunăre și la Marea Neagră, dar și un mesaj pentru fiica sa, Ana-Maria, care își sărbătorește onomastica.

„Providenţa ne-a pus la hotare Dunărea şi Marea, aceste preţioase ape, care în vremuri de restrişte ne-au fost cele mai credincioase străji contra vrăjmaşilor.” Așa spunea unul dintre eroii Primului Război Mondial, căpitanul Constantin Păun", își începe Mircea Geoană mesajul transmis pe Facebook, de Ziua Marinei.

“Astăzi, de ziua Marinei Române, îi onorăm pe toți cei care, în timp de pace sau conflict, au stat "strajă" în aceste ape. Îi onorăm și pe toți marinarii comerciali ce ne asigură, alături de tot personalul portuar, lanțuri de aprovizionare și ajută la clădirea economică a României moderne.”, mai spune secretarul general adjunct al NATO.

Mircea Geoană a transmis și un mesaj de felicitare celor care își sărbătoaresc onomastica și a mărturisit că 15 august este o zi specială pentru familia sa:

“Tot astăzi, creștinii ortodocși prăznuiesc "Adormirea Maicii Domnului", una dintre cele mai importante sărbători și un moment în care foarte mulți români și românce își serbează ziua onomastică. Pentru mine, mai există un motiv pentru care este o zi specială, astăzi o sărbătorim și pe fiica noastră Ana-Maria.La mulți ani, Maria! La mulți ani tuturor marinarilor! La mulți ani, românilor!”

Șeful celei mai mari firme private de energie din Ucraina, DTEK, a transmis că cinci dintre cele șase centrale ale sale au fost avariate sau distruse, cu 80% din capacitate pierdută după două săptămâni de atacuri rusești, și că reparațiile ar putea dura până la 18 luni, informează Reuters.

Economie 2024-04-01 10:14:56

Doi bărbați s-au luat la bătaie în trafic, în Galați, iar la un moment dat unul l-a înjunghiat cu o macetă pe celălalt.

Economie 2023-05-09 11:39:32

Cel mai mare spital de copii din Kiev a fost lovit luni de o rachetă rusească, într-unul dintre cele mai grave atacuri asupra capitalei ucrainene din ultimii doi ani. Bilanțul precis nu este cunoscut, pentru că o întreagă clădire a fost transformată în ruine, iar sute de oameni caută acum supraviețuitori. Rușii au atacat și alte orașe. Cel puțin 31 de oameni au murit în total.

Economie 2024-07-08 19:04:07

Federaţia Internaţională de Gimnastică a confirmat, sâmbătă seară, că Ana Maria Bărbosu va primi medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice, transmite News.ro.

Economie 2024-08-11 01:07:48

Trupele ucrainene din Brigada 80 Halichinade Asalt Aerian (parașutiști) au capturat 26 de soldați ruși într-o singură bătălie în regiunea Kursk din Rusia, scrie Ukrainska Pravda.

Economie 2024-11-21 07:00:14

A fost alertă în spațiul aerian, deasupra aeroportului Otopeni. Un avion Ryanair cu destinația Paris a raportat probleme imediat după decolare, miercuri seară, și s-a întors din drum. Piloții au cerut să aterizeze din nou pe Otopeni, dar au survolat zona aeroportului pentru a mai consuma combustibil. În cele din urmă, aeronava a aterizat în siguranță.

Economie 2024-08-01 10:37:07

Două persoane au fost ucise şi alte 15 au fost rănite într-un „atac masiv" al forţelor ruse asupra unei zone rezidenţiale şi a unei şcoli din Odesa, în sudul Ucrainei, au anunţat joi serviciile de urgenţă ale ţării.

Economie 2025-05-01 10:13:55

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va primi fonduri importante la rectificarea bugetară din acest an, respectiv 11,32 miliarde de lei, iar Ministerul Sănătăţii va avea în plus 168 milioane de lei, printre altele pentru asigurarea sumelor necesare pentru medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naţionale cu scop curativ, precum şi pentru investiţii în spitale, potrivit unor surse guvernamentale citate de Agerpres.

Economie 2024-09-19 14:58:05