Pavel Durov, miliardarul fondator al aplicaţiei de mesagerie Telegram, a acuzat duminică serviciile de informaţii franceze că i-au cerut printr-un intermediar să cenzureze pe aplicaţia sa unele voci din Republica Moldova, în schimbul unui ajutor în procesul său din Franţa, informează Reuters, scrie Agerpres. Fondatorul Telegram a procedat la fel în preajma alegerilor din România.
Moldovenii votează duminică în alegeri parlamentare ce ar putea avea un impact major asupra eforturilor guvernului de la Chişinău de a aduce Republica Moldova în Uniunea Europeană, în condiţiile în care opoziţia prorusă încearcă să ţină departe republica de o relaţie apropiată cu UE.
Într-o postare în engleză pe reţeaua socială X, ministrul francez al afacerilor externe a subliniat că Durov a făcut acuzaţii similare despre Franţa atunci când a încercat să manipuleze politica din România mai devreme anul acesta, în jurul perioadei când aici aveau loc alegeri: „După România, Moldova. Lui @durov îi place să facă acuzaţii în timp ce sunt în desfăşurare alegeri”.
În 2024, Pavel Durov a fost reţinut pe un aeroport din Franţa şi apoi inculpat în această ţară pentru o serie de infracţiuni legate de crima organizată, instanţa acuzându-l că nu a luat măsuri împotriva distribuirii de conţinut infracţional pe aplicaţia de mesagerie pe care a fondat-o.
Durov îşi susţine nevinovăţia şi a declarat că acuzaţiile Franţei sunt „absurde din punct de vedere legal şi logic”.
Duminică, chiar în ziua scrutinului parlamentar din Republica Moldova, Durov a spus că în timp ce era blocat la Paris, serviciile de informaţii franceze au folosit un intermediar, pe care el nu l-a identificat, pentru a-i cere să „cenzureze” unele canale Telegram.
„Acum aproximativ un an, în timp ce eram blocat la Paris, serviciile de informaţii franceze m-au contactat printr-un intermediar, cerându-mi să ajut guvernul moldovean să cenzureze anumite canale Telegram înainte de alegerile prezidenţiale din Moldova”, a scris Durov pe canalul său.
Durov a spus că „unele canale care încălcau în mod clar regulile noastre” au fost eliminate şi că intermediarul i-a spus că, în schimb, serviciile secrete franceze vor „spune lucruri bune” despre el judecătorului care a ordonat arestarea sa.
„După ce am analizat canalele semnalate de autorităţile franceze (şi moldoveneşti), am identificat câteva care încălcau în mod clar regulile noastre şi le-am eliminat. Intermediarul m-a informat apoi că, în schimbul acestei cooperări, serviciile de informaţii franceze „vor spune lucruri bune despre mine judecătorului care ordonase arestarea mea în august anul trecut„, a afirmat Durov duminică.
„Acest lucru era inacceptabil din mai multe puncte de vedere. Dacă agenţia chiar se adresa judecătorului, aceasta constituia o încercare de a interveni în procesul judiciar. Dacă nu o făcea, ci doar pretindea că a făcut-o, atunci exploata situaţia mea juridică din Franţa pentru a influenţa evoluţiile politice din Europa de Est, un model pe care l-am observat şi în România”, a mai afirmat Durov duminică.
În luna mai, Pavel Durov a declarat că serviciile de informaţii franceze i-au cerut să blocheze vocile conservatoare din România înainte de alegeri. Serviciile de informaţii franceze au respins la acea dată aceste acuzaţii.
Telegram a fost fondat de Durov, care a părăsit Rusia în 2014 după ce a refuzat să dea curs cererilor autorităţilor de a înlătura comunităţile de opoziţie de pe platforma sa socială VK, pe care a vândut-o ulterior.
Aplicaţia criptată, care are lunar peste 1 miliard de useri activi, este foarte influentă în statele din spaţiul ex-sovietic, inclusiv în Rusia şi în Ucraina.
