Sebastian Crişan i-a impresionat pe şefii Facebook, aşa că peste două săptămâni va începe munca la companie. Jobul lui: software development engineer, ceea ce înseamnă că se va ocupa de dezvoltarea de noi opţiuni în cadrul reţelei. Mai multe va afla însă când o să ajungă peste Ocean.
Tânărul a absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Tehnice din Cluj, iar la doar 21 de ani el a fost ales de Microsoft să dezvolte softuri pentru Windows 8. Spune că succesul a venit după ce a lucrat foarte mult pe cont propriu.
„Munca asta suplimentară cred că este foarte importantă pentru a reuşi ulterior să demonstrezi, pentru o companie mare, faptul că eşti capabil să aduci un plus valoare. Avem foarte mulţi foşti colegi al facultăţii şi foşti studenţi care sunt la Google”, a decarat Tudor Cioară, şef lucrări la Facultatea de Automatică şi Calculatoare.
Sebastian Crişan a fost catalogat recent de revista „Paris Match” drept „geniu al Carpaţilor”, într-un articol care prezintă Clujul drept un Silicon Valley al Europei. Chiar dacă are un contract confidenţial, jurnaliştii francrezi au dezvăluit că va primi anual un salariu cu şase cifre.
