• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-14 13:59:28
  • Sursa:
Kremlinul raspunde invitatiei lui Trump de a reveni in Grupul celor Sapte: Si-a pierdut semnificativ din relevanta Imagine

Kremlinul a dat asigurări vineri că nu este interesat să revină în G7 după ce preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus că „i-ar plăcea" ca Rusia să revină în acest grup format acum din cele mai dezvoltate şapte ţări ale lumii şi din care Rusia a fost expulzată după anexarea ilegală a peninsulei ucrainene Crimeea în 2014.

„Grupul, numit acum G7, şi-a pierdut semnificativ din relevanţă inclusiv prin prisma faptului că reuneşte ţări care acum nu sunt lideri în dezvoltare, aflaţi în diferiţi parametri ai creşterii socioeconomice", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică, informează EFE, potrivit Agerpres.

Peskov a adăugat că „acele centre de creştere s-au mutat în alte regiuni ale globului şi, din acest punct de vedere, considerăm, desigur, că suntem mult mai interesaţi de continuarea activităţii noastre constructive în cadrul G20" (grupul ţărilor cele mai dezvoltate şi în curs de dezvoltare - n.r.).

Trump a pledat joi pentru revenirea Rusiei în G7 (din care fac parte Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi SUA - n.r.), care a fost expulzată din grup - numit la acea vreme G8 - la 24 martie 2014, la câteva zile după anexarea Crimeei în urma unui referendum considerat ilegal de Kiev şi Occident.

„Mi-ar plăcea să se întoarcă. Bănuiesc că a fost o greşeală să-i expulzăm", a declarat Trump din Biroul Oval al Casei Albe.

Trump a considerat o „greşeală" decizia luată de Statele Unite, în mandatul lui Barack Obama (2009-2017), şi de alte ţări din G7 de a suspenda Rusia în efortul de a izola şi pedepsi Moscova pentru încălcarea suveranităţii ucrainene.

„Este foarte posibil ca, dacă ar fi încă parte din G8, problema cu Ucraina să nu fi apărut. Şi dacă aş fi fost preşedinte, cu siguranţă nu s-ar fi întâmplat. Rusia nu ar fi atacat niciodată Ucraina", a repetat Trump.

În martie 2014, ceilalţi şapte membri ai G8 au suspendat Rusia din calitatea ei de stat membru, cu toate că nu au ajuns până acolo încât să oficializeze expulzarea permanentă a acestei ţări din grup.

Rusia a promovat ca alternativă grupul BRICS - Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud, Egipt, Iran, Indonezia, Emiratele Arabe Unite şi Etiopia - al cărui summit a avut loc în octombrie anul trecut în oraşul rus Kazan.

Președintele american Joe Biden a declasificat informațiile secrete înainte de declanșarea invaziei Rusiei în Ucraina, în 24 februarie, deoarece afirmațiile oficialilor americani privind un atac iminent au fost privite cu "scepticism" de către partenerii și aliații americani, a declarat directorul serviciului de informații Avril Haines, citat de CNN.

Economie 2022-06-07 10:08:28

Actorul Danny Masterson din „That 70's Show” a fost condamnat la o pedeapsă de 30 de ani de închisoare până la o sentință pe viaţă pentru violarea a două femei care au declarat, joi, că Biserica Scientologică a încercat să îl protejeze pe actor şi să le intimideze pentru a nu vorbi despre acest caz, transmite Reuters. 

Economie 2023-09-08 11:29:13

Președintele Joe Biden merge luni în Polonia pentru o vizită de două zile, pentru a marca un an de la invazia Rusiei în Ucraina. Acesta revine în Polonia în timp ce războiul intră într-o nouă fază instabilă, fără o direcție clară către pace, relatează CNN. 

Economie 2023-02-20 09:28:32

Două vulpi au fost fotografiate pe un balcon al clădirii în care se află Serviciul Arhivelor Naţionale Alba, în municipiul Alba Iulia.

Economie 2023-11-09 13:51:52

SUA vor trimite în România o întreagă brigadă de luptă, în urma deciziei de creștere a prezenței militare americane în țara noastră și în regiunea Mării Negre, anunțată de președintele Joe Biden la summitul NATO de la Madrid. Brigada va opera din România prin rotația permanentă a trupelor. SUA mai au o brigadă similară de tancuri în Polonia. În acest fel, Pentagonul va dispune în estul Europei de două astfel de brigăzi de luptă, se arată într-o analiză a publicației Stars and Stripes.

Economie 2022-06-30 10:35:29

Familia Alexandrei, tânăra de 25 de ani din Botoșani care a murit pe 18 august 2023 în Maternitatea Botoșani, cere daune de 7 milioane de euro. Anunțul a fost făcut de avocata familiei. Fiecare dintre cei 3 copii orfani de mamă ar urma să primească câte un milion de euro, scrie Botoșăneanul.ro. "Există precedente în România de ordinul acesta pentru că da, sunt judecători curajoși care spun: 'Viața nu poate costa 3 parale'", spune avocatul Gianina Poroșnicu.

Economie 2023-09-14 10:52:31

Incident șocant în Bel Air, unde un bărbat a intrat cu mașina prin poarta reședinței actriței Jennifer Aniston, în timp ce aceasta se afla acasă. Autoritățile au fost alertate, iar individul a fost reținut de pază până la sosirea poliției, potrivit CNN.

Economie 2025-05-06 23:52:16

Circulaţia rutieră a fost restricţionată luni după-amiază pe Centura Bucureştiului, pe pasajul de la Domneşti, din cauza unui incendiu izbucnit la o autoutilitară.

Economie 2023-08-28 18:14:46