Dmitri Peskov a fost întrebat ce ar putea constitui o platformă pentru astfel de negocieri. „Dorința Statelor Unite de a asculta îngrijorările noastre”, a răspuns el.
„Aceasta este, de fapt, dorința ca Statele Unite să se întoarcă la situația din decembrie-ianuarie și să se întrebe: oferta Rusiei nu ni ne potrivește, dar poate ar merita să ne așezăm la masa negocierilor?”, a mai spus Dmitri Peskov.
Mai devreme în cursul lunii octombrie, Vladimir Putin declarase că nu vede o necesitate în a negocia cu Joe Biden, spunând că „deocamdată nu există o platformă pentru niciun fel de negocieri”.
În decembrie anul trecut, Ministrul rus de Externe a publicat un draft de acord privind garanțiile de securitate pe care Moscova le așteaptă de la Statele Unite și NATO. Printre altele, proiectul prevedea că alianța nord-atlantică nu se va mai extinde spre est și că va refuza aderarea Ucrainei; de asemenea, erau introduse restricții privind desfășurarea de arme ofensive, în special arme nucleare.
Ulterior au avut loc mai multe rânduri de discuții în diverse formate, dar nu s-a ajuns la niciun acord.
În ianuarie 2022, SUA și NATO au trimis Rusiei un răspuns scris la propunerile Moscovei: Occidentul nu face nicio concesie de principii pentru Rusia și a indicat direcția pentru negocieri viitoare. După începerea războiului în Ucraina, dialogul între părți nu a mai fost reluat.
