• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-02 16:40:48
  • Sursa:
Kremlinul exclude posibilitatea negocierii pacii in Ucraina dupa schimbul de prizonieri cu SUA: „Principiile sunt complet diferite” Imagine

Kremlinul a exclus, vineri, orice avansare imediată în eventualele negocieri legate de conflictul în Ucraina pe fondul schimbului masiv de deţinuţi între Rusia şi Occident, subliniind că cele două procese se bazează pe principii „complet diferite”.

„Când vorbim de Ucraina şi de probleme internaţionale mai complexe, principiile sunt complet diferite, acestea sunt principiile intereselor naţionale, ale securităţii naţionale”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, întrebat cu privire la posibilitatea unui progres diplomatic între Ucraina şi Rusia după acest schimb de deţinuţi. „Munca se face într-un mod cu totul diferit, după alte principii”, a insistat el.

Negocierile între Ucraina şi Rusia, la peste doi ani de la începutul invaziei rusești, sunt blocate, fiecare tabără având cerinţe aparent ireconciliabile.

Ucraina a organizat, la jumătatea lunii iunie, în Elveţia, un summit pentru pace, cu participarea a aproximativ 100 de ţări şi organizaţii internaţionale, în principal aliaţii săi. Rusia a fost exclusă de la această reuniune, iar China, ţară cu greutate diplomatică pe scena internaţională şi apropiată regimului criminal de la Kremlin, a refuzat, în consecinţă, să participe.

Cu toate acestea, guvernul ucrainean a transmis că va elabora, până în noiembrie, data alegerilor prezidenţiale din SUA, susţinătorul său vital, un plan care să servească drept bază pentru un viitor summit la care Kremlinul să fie invitat de această dată.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a reluat aceast idee într-un interviu acordat săptămâna aceasta mai multor surse de presă franceze, între care şi AFP, afirmând că „lumea întreagă”, inclusiv Ucraina, doreşte ca Rusia să participe la viitorul summit pentru pace în acest an.

Dictatorul rus, Vladimir Putin, a pus, luna trecută, drept condiţie pentru astfel de discuţii ca Ucraina să cedeze cele patru regiuni ocupate și „anexate” de regimul criminal de la Kremlin în septembrie 2022 (n. red. - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie) pe care Rusia nu le controlează în totalitate şi de unde cere Ucrainei să-şi retragă trupele şi să renunţe la aspiraţia sa de a adera la NATO, revendicări inacceptabile pentru ucraineni şi Occident.

Ucraina este pregătită pentru negocieri de pace cu Rusia, dar exclusiv pe baza dreptului internaţional, a declarat, pe 30 iulie, Mihail Podoliak, consiler prezidențial ucrainean, citat de Unian.

„Propaganda rusă cheltuieşte mulţi bani pentru a crea impresia că «războiul merge înainte, dar noi suntem pregătiţi de negocieri, cea care nu le doreşte este Ucraina». Nu, Ucraina este gata de negocieri (...)”, a afirmat Podoliak, subliniind că Ucraina este dispusă să ducă negocieri în baza dreptului internaţional: dreptul de subiect pentru Ucraina în relaţiile internaţionale, respectarea integrităţii teritoriale şi suveranitatea statului.

Consilierul preşedinţiei de la Kiev a subliniat, totodată, că eventualele negocieri vor avea succes numai dacă „vor funcţiona instrumentele de forţare a agresorului să accepte pacea”, explicând că este vorba de a livra cantităţile necesare de armament armatei ucrainene, de a permite Ucrainei să lovească ţinte de pe teritoriul Rusiei în adâncime cu arme occidentale şi de a înăspri sancţiunile economice împotriva Rusiei.

Nu în ultimul rând, a afirmat el, este vorba despre ceva ce nu există deloc şi nu este folosit - izolarea diplomatică. Rusia nu poate prezida, de exemplu, Consiliul de Securitate al ONU şi nu poate folosi anumite platforme internaţionale, a menţionat Podoliak.

Rusia a prezidat în iulie Consiliul de Securitate, în care dispune de statut de membru permanent, o platformă pe care a utilizat-o din plin pentru a-şi justifica agresiunea ilegitimă şi neprovocată împotriva Ucrainei, propagandu-şi naraţiunile şi acuzând Occidentul de războiul pe care ea îl duce împotriva ţării vecine.

O femeie a murit, miercuri seară, la intrarea în scara blocului în care locuia, în Botoşani, având o plagă tăiată la nivelul gâtului. Fiica ei a fost cea care a sunat la numărul de urgenţe 112, iar poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au găsit pe atacator care este şi soţul victimei faţă de care era emis un ordin de protecţie.

Economie 2024-03-21 01:07:39

Toți noii miliardari din lume care au sub 30 de ani - 15 la număr - și-au moștenit averea, acesta fiind primul val al „marelui transfer de avere” în care este de așteptat ca peste 1.000 de oameni bogați să le transmită moștenitorilor lor peste 5,2 trilioane de dolari, în următoarele două decenii.

Economie 2024-04-04 17:16:24

Ședință de Consiliu Local cu înjurături și bătaie, marți, în Curtea de Argeș. Discuțiile despre aprobarea bugetului pe 2024 au fost înlocuite repede de urlete, injurii și îmbrânceli. Scandalul ar fi pornit de la proiectul viitoarei șosele de centură, a cărei construcție ar viza demolarea unor case și grădini, spre nemulțumirea oamenilor din zonă, spun liberalii. În replică, primarul social democrat susține că e vorba de manipulare și că traseul șoselei nu a fost încă definitivat, scrie Ancheta Online.

Economie 2024-02-28 17:20:39

Partidul Social Democrat Unit (PSDU) este pe poziția a zecea în urma numărării aproape în întregime a voturilor din țară, cu un scor mai bun decât REPER, potrivit rezultatelor oficiale parțiale afișate de AEP. Faptul că un partid anonim, de care nu s-a auzit până acum, a obținut un număr surprinzător de voturi - peste 150.000 - a fost pus pe seama identității de denumire și imagine cu PSD.

Economie 2024-12-03 10:40:02

Ucraina intenţionează să diminueze influenţa rusă în partea de vest a Mării Negre printr-o nouă strategie maritimă naţională, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în intervenţia sa de sâmbătă seara, informează dpa, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-07-07 09:32:27

Un bărbat de 66 de ani a murit după ce a fost înjunghiat vineri, în oraşul olandez Leiden, informează poliţia, citată de dpa.

Economie 2023-07-14 18:21:35

Ronald Syvrud, în vârstă de 66 de ani, a fost reținut pentru o presupusă amenințare pe rețelele de socializare la adresa lui Donald Trump.

Economie 2024-08-24 15:32:50

Un tânăr de 22 de ani din judeţul Sălaj este primul vitezoman prins de poliţişti pe tronsonul de autostradă Nuşfalău - Suplacu de Barcău, inaugurat ieri. El a circulat cu 211 kilometri la oră, potrivit News.ro.

Economie 2023-09-22 22:17:37