• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-25 14:24:51
  • Sursa:
Kremlin: Rusia „nu este interesata” de oprirea livrarilor de gaz catre Europa Imagine

Rusia „nu este interesată” de oprirea livrărilor de gaze către Europa, a declarat luni Kremlinul, pe fondul declaraţiilor care se fac în unele capitale europene cu privire la o astfel de posibilitate, relatează EFE şi Interfax, potrivit Agerpres.

„Rusia nu este interesată de aşa ceva”, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.

Peskov a afirmat că Moscova este un furnizor „responsabil” de gaze, în pofida a ceea ce se spune la Bruxelles şi Washington.

„Rusia a fost şi continuă să fie o ţară care garantează în mare parte securitatea energetică a Europei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

În acelaşi timp, el a subliniat că „dacă Europa continuă pe calea adoptării de restricţii şi sancţiuni fără sens, ceea ce o afectează pe ea însăşi, situaţia va fi diferită”.

„Dar repet, Rusia nu este interesată de asta (închiderea robinetului la gaze către Europa)”, a insistat el.

Moscova a reluat la 21 iulie furnizarea de gaze către Europa prin gazoductul Nord Stream, la 40% din capacitatea de transport a conductei, la fel ca înainte de oprirea tehnică de zece zile, potrivit EFE.

„În condiţiile în care lipsesc 60% (din gaze) şi a instabilităţii politice, nu avem motive să fim liniştiţi”, a subliniat Klaus Mueller, şeful autorităţii germane de reglementare a reţelelor, citat de Reuters.

În acest context, guvernul german a apreciat că Rusia „nu este un partener de încredere” după reluarea livrărilor prin gazoductul Nord Stream 1, susţinând propunerea Comisiei Europene de reducere a consumului de gaze cu 15%, inclusiv în acele ţări care nu depind de energia rusă.

Potrivit Kremlinului, afirmaţiile liderilor germani „contrastează cu realitatea şi cu istoria livrărilor”.

Peskov susţine că şi în „cele mai dificile momente” partea rusă a continuat să îşi îndeplinească angajamentele în materie de gaze.

În ceea ce priveşte reducerea actuală a fluxului de gaze, reprezentantul Kremlinului a acuzat încă o dată „restricţiile ilegale” impuse de ţările europene, printre care şi Germania.

În capitalele europene se vorbeşte însă de un „şantaj” al Mocovei cu livrările de gaze, pe fondul prelungirii războiului pe care l-a declanşat în mod neprovocat în Ucraina şi al sancţiunilor occidentale, care implicit vor fi prelungite şi ele.

Un accident grav, în care au fost implicate 3 TIR-uri, a avut loc pe DN6. În urma impactului, două persoane au fost rănite, iar una a avut nevoie să fie descarcerată. Ambele au fost duse la spital pentru îngrijiri medicale.

Economie 2024-03-15 17:04:48

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat joi 3,036 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Economie 2024-06-27 15:53:40

Germania a cerut marţi Rusiei să facă un „pas decisiv” pentru pacea în Ucraina, cu două zile înainte de posibile discuţii ruso-ucrainene la Istanbul, la care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a invitat pe omologul său rus Vladimir Putin.

Economie 2025-05-13 14:23:41

Vremea va fi neobișnuit de caldă în acest weekend în sudul și estul țării. Temperaturile vor ajunge la amiază și la 25 de grade Celsius. Temperaturile vor scădea însă brusc la începutul săptămânii viitoare. Meteorologul ANM Mihai Timu a declarat pentru Digi24 că de luni, aerul tropical din nordul Africii va fi înlocuit treptat de o masă de aer rece, polar, dinspre nordul Europei.

Economie 2023-03-25 09:17:58

Violența domestică este în creștere de la an la an în România, iar în majoritatea cazurilor raportate victimele sunt copii. Chiar dacă multe conflicte au loc chiar pe stradă, prea puțini sunt cei care intervin. De frică, cel mai adesea. Un experiment social realizat de doi actori a urmărit să vadă câți români ar încerca să aplaneze o dispută între soți.

Economie 2022-11-20 20:55:54

O treime din creşterea preţurilor alimentelor plătite de gospodăriile din Marea Britanie începând din 2019 a fost determinată de Brexit, fiind echivalentul a aproximativ 250 de lire sterline (316 dolari) pentru o gospodărie, potrivit cercetătorilor de la London School of Economics şi alte universităţi, transmite Reuters.

Economie 2023-05-29 12:39:16

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit meteorologilor, vremea va fi caniculară cu temperaturi peste cele normale perioadei. 

Economie 2024-07-16 10:00:59

O nouă misiune va fi lansată la locul unde a implodat submersibilul Titan, a anunțat compania de cercetare Pelagic Research Services, vineri, conform CNN. Purtătorul de cuvânt Jeff Mahoney a precizat că misiunea ROV-ului Odysseus 6 este să continue căutările prin rămășițele submarinului și să cartografieze zona în care s-a produs tragedia în care au murit toți cei cinci oameni de la bordul submersibilului Titan.

Economie 2023-06-23 22:33:52