• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-23 16:03:52
  • Sursa:
Klaus Iohannis si-a incheiat in Senegal turneul african: Am infiintat Fondul pentru viitorul Africii prin pace, educatie si dezvoltare Imagine

În cea de-a treia și ultima zi a vizitei în Senegal, președintele Klaus Iohannis a fost primit de preşedintele Macky Sall, la Palatul Prezidenţial. Cei doi au susținut declarații comune de presă, ocazie cu care șeful statului a anunțat că a adoptat o Strategie Națională pentru Africa, prima de acest tip. De asemenea, Klaus Iohannis a mai adăugat că „Senegalul este pentru România o prioritate pe continentul african”.

„Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu în vizită oficială în Republica Senegal, un prieten tradițional și apropiat al României în Africa. Domnule președinte, vă mulțumesc pentru deschiderea și căldura cu care ne-ați primit pe mine și pe membrii delegației României! Am convenit cu președintele Sall că avem premise solide pentru creșterea cooperării bilaterale. Dialogul politico-diplomatic și contactele între ministerele noastre de linie și agențiile guvernamentale specializate trebuie să continue cursul ascendent înregistrat în ultima perioadă. I-am prezentat domnului președinte demersurile României de reangajare față de continentul african. Am pus accent în special pe noua noastră abordare strategică, bazată pe interese și valori comune. Am adoptat în acest sens o Strategie Națională pentru Africa – prima de acest tip.

Președintele a explicat că „Senegalul este pentru România o prioritate pe continentul african”.

„Senegalul este pentru noi o prioritate pe continentul african și ne dorim să demarăm proiecte comune și o cooperare pe termen lung. Am agreat, totodată, să intensificăm colaborarea pe paliere foarte importante atât pentru România, cât și pentru Senegal: gestionarea situațiilor de urgență, educație, cercetare și inovare, securitate cibernetică, infrastructură digitală, dar și agricultură și siguranță alimentară. Mă bucură faptul că, în cadrul acestei vizite, au fost semnate trei documente de colaborare în ceea ce privește gestionarea situațiilor de urgență, în domeniul sanitar-veterinar și în cel al educației. Apartenența comună la Francofonie solidifică și mai mult relațiile dintre România și Senegal și mă bucur că unul dintre proiectele noastre cheie, programul de burse de cercetare doctorală și postdoctorală „Eugen Ionescu”, a avut 136 de participanți din Senegal, din 2007 până în prezent.”, a mai explicat șeful statului.

Iohannis a mai spus că România prioritizează Africa și prin programele de Asistență Oficială pentru Dezvoltare.

„Am înființat Fondul pentru viitorul Africii prin pace, educație și dezvoltare. Educația și promovarea tineretului au reprezentat peste 30% din totalul Asistenței Oficiale pentru Dezvoltare acordate de România în 2020 și în 2021, respectiv 66% în 2022. În acest cadru, România organizează un Program de instruire pentru stabilizare și reconstrucție post-conflict, ultimele patru sesiuni fiind dedicate exclusiv partenerilor de pe continentul african. Vă mulțumesc pentru găzduirea ediției de anul trecut aici, la Dakar! În cadrul discuțiilor de astăzi am avut, de asemenea, un schimb de opinii cu privire la evoluțiile înregistrate într-o serie de dosare regionale prioritare, cu accent pe perspectiva de soluționare a acestora”, a mai spus el.

De asemenea, a mai evidențial nevoia de stabilitate în regiunea Sahelului, în care Senegalul joacă un rol esențial pentru menținerea securității și a echilibrului.

„Mi-am exprimat susținerea pentru abordarea principială și constructivă a Senegalului și i-am transmis Președintelui Sall angajamentul României pentru stabilizarea și dezvoltarea durabilă a Sahelului. Sunt convins că soluțiile privind securitatea și prosperitatea regională trebuie să vină din interiorul regiunii, cu sprijinul comunității internaționale, al Uniunii Europene și al tuturor actorilor care împărtășesc aceeași viziune și aceleași valori. De aceea, abordarea României favorizează sprijinirea statelor africane în dezvoltarea capacității de a-și asigura propria securitate”, a mai declarat președintele.

Klaus Iohannis a mai spus că a avut un schimb de opinii cu președintele Sall cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, care afectează securitatea în regiunea Mării Negre, dar și securitatea Europei, cu consecințe însemnat în Africa pe dimensiunea securității alimentare.

„Pentru România, această chestiune rămâne de importanță vitală și am prezentat măsurile ample luate de țara noastră pentru facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina și pentru a asigura securitatea alimentară globală. De la începutul războiului, am facilitat tranzitul a peste 30 de milioane de tone de cereale din Ucraina către piețele globale, inclusiv Africa, și vom continua cu o capacitate crescută”, a mai spus președintele.

Șeful statului a mai spus că a fost abordată și situația din Orientul Mijlociu, adăugând că a discutat cu președintele Senegalului despre nevoia de dezescaladare a violențelor, de eliberare a ostaticilor și de protehjare a civililor, a asigurării unui flux continuu de ajutoare umanitare, precum și despre soluția celor două state.

Președintele Klaus Iohannis a efectuat, în perioada 14-23 noiembrie 2023, o serie de vizite în Africa: vizite de stat în Republica Kenya, Republica Unită Tanzania și Republica Cabo Verde şi vizită oficială în Republica Senegal.

Soții Iohannis au fost în Zanzibar, unde au primit flori la coborârea din avion și au fost întâmpinați de ministrul Turismului. Au participat și la dansurile tradiționale. Cei doi au avut și alte activități: au vizitat Stone Town și casa lui Freddie Mercury. De asemenea, au mers și în safari în Kenya. Tot acolo, Klaus și Carmen Iohannis au donat laptopuri și rechizite în timpul vizitei la liceul de fete Uthiru din capitala kenyană Nairobi. 

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat și Republica Cabo Verde, penultima etapă a turneului său african. Șeful statului s-a întâlnit cu președintele Jose Maria Neves și au susținut declarații comune de presă. Iohannis a explicat că România va rămâne un susținător al aprofundării relațiilor dintre UE și Cabo Verde, adăugând că efectele războiului din Ucraina sunt resimțite inclusiv pe continentul african.

Șeful statului a vizitat în Senegal Casa Sclavilor, declarând că este un fost purgatoriu al comerţului cu sclavi unde, după ce erau selectaţi de proprietarii lor albi, africanii apţi de muncă erau ţinuţi până la îmbarcare - că istoria tristă, inumană şi imorală pe care a avut-o acest loc trebuie să îi inspire pe politicieni să se implice pentru a învăţa din acest trecut trist să construiască un viitor mult mai bun pentru oameni.

În cea de-a treia și ultima zi a vizitei în Senegal, președintele Klaus Iohannis a fost primit de preşedintele Macky Sall, la Palatul Prezidenţial.

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit marți cu conducerea companiei UiPath din industria digitală, inclusiv cofondatorul Daniel Dines. Prim-ministrul spune că au discutat „despre soluțiile necesare pentru a digitaliza sistemele informatice ale statului”. „Le-am spus că nu vrem să inventăm roata, ci să preluăm un model internațional de succes”, a mai precizat Ciolacu pe Facebook.

Economie 2023-11-07 18:47:13

Preşedintele principalului sindicat agricol francez (FNSEA), Arnaud Rousseau, a declarat, miercuri, într-un interviu acordat presei regionale din Franţa, că intrarea Ucrainei în UE ar fi o „catastrofă” pentru agricultura europeană. Reacția vine după ce Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, relatează France Presse.

Economie 2023-11-08 22:08:19

Regulile pentru transportul lichidelor în bagajele de mână se vor înăspri din nou pe toate aeroporturile din Uniunea Europeană începând de la 1 septembrie, transmite miercuri dpa, citată de Agerpres.

Economie 2024-08-22 14:06:34

Două românce care au încercat să jefuiască un băiat de 10 ani la metroul din Londra au fost condamnate la închisoare. Anchetatorii britanici spun despre ele că sunt hoațe „profesioniste” și s-au declarat foarte mulțumiți că au ajuns după gratii.

Economie 2022-09-05 11:58:38

Avocatul poporului din Rusia, Tatiana Moskalkova, le-a propus marţi deputaţilor ruşi să examineze posibilitatea de pedepsire a străinilor pentru rusofobie şi extremism în raportul său de activitate pe 2023, pe care l-a prezentat în Duma de Stat, relatează EFE, preluată de Agerpres.

Economie 2024-06-11 15:21:03

Un ornament din beton s-a desprins de la etajul șase al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Brăila. În urma acestui incident, președintele Consiliului Județean a cerut ca toate clădirile din Brăila care funcţionează ca instituţii spitaliceşti să fie verificate şi expertizate.

Economie 2023-02-22 11:47:32

Sorana Cîrstea s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 250 pe iarbă de la Birmingham (Anglia), dotat cu premii totale de 251.750 de dolari, după ce a învins-o pe croata Donna Vekic cu 5-7, 6-3, 6-4.

Economie 2022-06-17 18:17:05

Supus presiunilor de a se retrage din cauza dubiilor cu privire la sănătatea sa, Joe Biden a primit sâmbătă o susţinere puternică din partea senatorului american de stânga Bernie Sanders, care, la 82 de ani, i-a cerut preşedintelui democrat, cu un an mai mic decât el, să rămână în cursă, relatează AFP, citată de News.ro.

Economie 2024-07-14 00:30:57