• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-03 21:31:02
  • Sursa:
Klaus Iohannis: Romania continua sa fie un partener solid si de incredere al Germaniei in spatiul central si sud-est european Imagine

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, luni, că România şi Germania au o relaţie specială, de natură strategică, într-o alocuțiune rostită cu ocazia Zilei Unității Germane, în care a spus că, în contextul războiului din Ucraina, procesul de reunificare și reconstrucție a Germaniei continuă să fie o sursă de inspirație pentru depășirea dificultăților actuale.

Germania sărbătorește la 3 octombrie 32 de ani de la momentul reunificării, iar președintele Klaus Iohannis a amintit cu această ocazie că în acest an se împlinesc 30 de ani de la semnarea Tratatului româno-german privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa.

„România continuă să fie un partener solid şi de încredere al Germaniei în spaţiul central şi sud-est european, cu un profund ataşament faţă de valorile europene şi euroatlantice”, a declarat Klaus Iohannis, la un eveniment organizat cu prilejul Zilei Unităţii Germane, la care au mai luat parte premierul Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Preşedintele a vorbit despre războiul din Ucraina, arătând că acesta generează implicaţii politico-economice şi de securitate ample, precum şi consecinţe umane tragice.

„În acest context, procesul de reunificare şi reconstrucţie a Germaniei continuă să fie o sursă de inspiraţie pentru depăşirea dificultăţilor actuale. Căderea Zidului Berlinului rămâne un simbol al solidarităţii, al democraţiei, al unităţii şi al păcii. Cancelarul reunificării Germaniei, Helmut Kohl, considera acordarea Premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene, în 2012, drept 'înţeleaptă şi vizionară' şi 'o confirmare a proiectului de pace european'. Astăzi, acest proiect este în pericol şi avem datoria să îl protejăm neîncetat. (...) Pentru a putea face faţă actualelor provocări regionale şi globale, este necesar ca statele care împărtăşesc valorile democraţiei, ale statului de drept şi ale respectului pentru drepturile omului să îşi întărească coordonarea, solidaritatea şi unitatea. (...) Reunificarea poporului german, la 3 octombrie 1990, şi proiectul Uniunii Europene, care este astăzi mai viu decât oricând, sunt exemple de reuşite care oferă cetăţenilor europeni şansa de a trăi în pace, libertate şi prosperitate, precum şi puterea de a depăşi dificultăţile şi provocările lumii actuale prin acţiune comună şi prin solidaritate”, a spus Iohannis.

Șeful statului a subliniat că relația strânsă dintre România și Germania se bazează pe un dialog politico-diplomatic dinamic, pe cooperarea economică substanţială, dar şi pe importante legături interumane. Comunitatea românească este bine integrată în Germania și contribuie la properitatea statului german, consideră președintele Iohannis. Relaţiile româno-germane se bazează pe legături profunde între societăţile şi economiile celor două ţări. Președintele a menționat în context și întâlnirile pe care le-a avut cu preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, şi cu cancelarul federal, Olaf Scholz.

„Comunitatea românească numeroasă din Germania, foarte bine integrată în societatea germană, contribuie în mare măsură la diversitatea socio-culturală şi la prosperitatea statului german. În egală măsură, comunitatea etnicilor germani din România şi-a adus o contribuţie însemnată, de-a lungul secolelor, la dezvoltarea socială, economică şi culturală a statului român. Un instrument important de promovare a identităţii minorităţii germane este Comisia mixtă interguvernamentală pentru etnicii germani din România. Apreciem foarte buna desfăşurare a ediţiei din anul acesta, de la Berlin, şi aşteptăm deja ediţia de anul viitor, care va avea loc la Timişoara”, a spus el.

Şeful statului a evocat şi componenta economică a relaţiei bilaterale, arătând că Germania continuă să fie cel mai important partener comercial al României, cu o valoare a schimburilor bilaterale de peste 35 de miliarde de euro anul trecut, în creştere faţă de anii precedenţi. De asemenea, el a spus că aceste schimburi au ajuns deja la aproape 20 de miliarde de euro în prima jumătate a anului curent. Preşedintele Iohannis a precizat că Germania este al treilea investitor în economia românească, cu investiţii substanţiale realizate inclusiv în sectoare de vârf.

Klaus Iohannis a menționat şi cooperarea bilaterală în domeniul educaţiei, în special expertiza germană şi sprijinul pentru implementarea educaţiei duale, care este un factor-cheie în creşterea capacităţii de inserţie profesională a tinerilor. „Continuarea proiectelor şi a iniţiativelor în acest domeniu creează sinergii între educaţie şi economie şi poate contribui substanţial la dezvoltarea cooperării noastre economice”, a afirmat şeful statului.

„Doamnelor și domnilor,

Ne aflăm într-un punct de cotitură în istoria Europei, când ne vedem din nou confruntați cu flagelul războiului pe continent.

Războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei generează implicații politico-economice și de securitate ample, precum și consecințe umane tragice.

În acest context, procesul de reunificare și reconstrucție a Germaniei continuă să fie o sursă de inspirație pentru depășirea dificultăților actuale. Căderea Zidului Berlinului rămâne un simbol al solidarității, al democrației, al unității și al păcii. Cancelarul reunificării Germaniei, Helmut Kohl, considera acordarea Premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene, în 2012, drept „înțeleaptă și vizionară” și „o confirmare a proiectului de pace european”.

Astăzi, acest proiect este în pericol și avem datoria să îl protejăm neîncetat.

Doamnelor și domnilor,

Pentru a putea face față actualelor provocări regionale și globale, este necesar ca statele care împărtășesc valorile democrației, ale statului de drept și ale respectului pentru drepturile omului să își întărească coordonarea, solidaritatea și unitatea.

România și Germania se bucură de o relație privilegiată, de natură strategică, ce și-a menținut temeinicia.

România continuă să fie un partener solid și de încredere al Germaniei în spațiul central și sud-est european, cu un profund atașament față de valorile europene și euroatlantice.

Aniversarea, în acest an, a 30 de ani de la semnarea Tratatului româno-german privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa reprezintă un reper special pentru noi.

Cooperarea strânsă dintre țările noastre este bazată pe un dialog politico-diplomatic dinamic, pe o cooperare economică substanțială, precum și pe importante legături interumane.

M-am bucurat de oportunitatea de a-l avea oaspete la București pe Președintele Steinmeier, la începutul lunii mai, precum și de a avea o primă întrevedere bilaterală cu Cancelarul federal Olaf Scholz la Bruxelles, în luna martie, urmată în iunie de vizita noastră comună, alături de Președintele Franței și premierul Italiei, la Kiev.

Relațiile româno-germane se bazează pe legături profunde între societățile și economiile noastre.

Vreau să evoc și cu acest prilej puntea solidă dintre țările noastre. Comunitatea românească numeroasă din Germania, foarte bine integrată în societatea germană, contribuie în mare măsură la diversitatea socio-culturală și la prosperitatea statului german.

În egală măsură, comunitatea etnicilor germani din România și-a adus o contribuție însemnată, de-a lungul secolelor, la dezvoltarea socială, economică și culturală a statului român.

Un instrument important de promovare a identității minorității germane este Comisia mixtă interguvernamentală pentru etnicii germani din România. Apreciem foarte buna desfășurare a ediției din anul acesta, de la Berlin, și așteptăm deja ediția de anul viitor, care va avea loc la Timișoara.

Relația privilegiată dintre țările noastre se bazează și pe o componentă economică puternică. Germania continuă să fie cel mai important partener comercial al României, cu o valoare a schimburilor bilaterale de peste 35 de miliarde de euro anul trecut, în creștere față de anii precedenți. Aceste schimburi au ajuns deja la aproape 20 de miliarde de euro în prima jumătate a anului curent.

Germania este, totodată, al treilea investitor în economia românească, cu investiții substanțiale realizate inclusiv în sectoare de vârf.

Mă bucură, totodată, cooperarea bilaterală excelentă în domeniul educației, în special expertiza germană și sprijinul pentru implementarea educației duale, care este un factor-cheie în creșterea capacității de inserție profesională a tinerilor.

Continuarea proiectelor și a inițiativelor în acest domeniu creează sinergii între educație și economie și poate contribui substanțial la dezvoltarea cooperării noastre economice.

Stimați invitați,

Reunificarea poporului german, la 3 octombrie 1990, și proiectul Uniunii Europene, care este astăzi mai viu decât oricând, sunt exemple de reușite care oferă cetățenilor europeni șansa de a trăi în pace, libertate și prosperitate, precum și puterea de a depăși dificultățile și provocările lumii actuale prin acțiune comună și prin solidaritate.

La mulți ani Germaniei! Mulțumesc!”

Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) este, astăzi, aşa cum şi l-au dorit partenerii noştri, respectiv producătorii şi retailerii, a declarat, joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, într-o conferinţă de specialitate.

Economie 2023-01-26 16:43:21

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, s-a plâns de o operațiune fără precedent a serviciilor secrete ucrainene împotriva țării sale, potrivit paginii de Facebook a prim-ministrului. În videoclipul postat, prim-ministrul ungar a menționat că marți a avut loc o reuniune a Consiliului de Apărare, pe care a convocat-o din cauza atacului fără precedent al serviciilor secrete asupra țării sale în ultimele zile.

Economie 2025-05-14 15:46:10

China, o ţară în care gesturile contează, ba chiar foarte mult, a făcut prin intermediul lor o contondentă declaraţie de intenţie în timpul vizitelor la Beijing de săptămâna aceasta ale liderului francez, Emmanuel Macron, şi preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, scrie sâmbătă EFE într-o analiză. 

Economie 2023-04-08 13:18:16

Europarlamentarul Dacian Cioloş l-a criticat, marţi, pe premierul Marcel Ciolacu pentru pachetul de măsuri fiscale, susţinând că acesta face „un număr de iluzionism, nu guvernare”.

Economie 2023-09-19 14:09:19

Rusia a respins joi declaraţiile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, conform cărora China a fost „atrasă” în conflictul din Ucraina, spunând că Beijingul are o „poziţie echilibrată”.

Economie 2025-04-10 16:12:08

O femeie din Anglia care și-a filmat fiul vitreg de 3 ani în timp ce murea, din cauza unei leziuni cerebrale, a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru omor din culpă.

Economie 2023-03-16 17:13:18

Un accident feroviar a avut loc, marţi, în judeţul Bistriţa-Năsăud, unde un tren Regio a lovit un tânăr de 23 de ani. În urma evenimentului el a murit, transmite News.ro.

Economie 2024-02-20 14:22:16

Conducătorul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat miercuri că renunţarea la îmbogăţirea uraniului este contrară intereselor ţării sale. El a respins astfel una din cele mai importante cerinţe ale Statelor Unite la negocierile privind programul nuclear iranian, transmite Reuters.

Economie 2025-06-04 14:29:29