• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-05-29 10:46:44
  • Sursa:
Klaus Iohannis: Relocarea unor companii in Romania poate reprezenta o oportunitate pentru romanii care vor sa revina in tara Imagine

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că relocarea unor companii în România, pe fondul războiului din Ucraina, poate reprezenta o oportunitate care să-i încurajeze pe cei care vor să revină în ţara noastră. Şeful statului a mai subliniat, într-un mesaj publicat cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, importanţa acțiunilor Guvernului de susținere, prin programe dedicate, a românilor care doresc să se întoarcă în țară.

„Evoc astăzi caracterul nostru dârz pentru că vremurile sunt iarăși dificile, nu doar în Europa, ci în întreaga lume. După o pandemie devastatoare, în apropierea granițelor României s-a declanșat un război care părea imposibil de conceput în epoca noastră. Ca întotdeauna însă, în clipele de cumpănă, românii au știut să se ridice la înălțimea momentului, să dea un exemplu de solidaritate lumii întregi și să arate cine suntem cu adevărat”, a declarat Iohannis, într-un mesaj publicat de Administraţia Prezidenţială.

Efortul umanitar al României și implicarea fără precedent a cetățenilor noștri în criza refugiaților ucraineni au fost apreciate de întreaga lume, care a remarcat generozitatea și ospitalitatea românilor, a mai arătat şeful statului.

„Eficiența cu care instituțiile statului și organizațiile neguvernamentale au răspuns acestei drame umanitare a fost dublată și de sprijinul semnificativ al românilor din străinătate, care s-au mobilizat în mod exemplar cu ajutoare și convoaie umanitare pentru ucraineni. Vă mulțumesc, așadar, tuturor pentru implicare! Știu că, în pofida situației internaționale tensionate, mulți dintre dumneavoastră se gândesc să revină în România, încurajați de potențialul de creștere pe care îl are țara noastră”, a precizat Iohannis.

În acelaşi timp, şeful statului a arătat că o economie dinamică generează continuu oportunități de afaceri, investiții productive și locuri de muncă mai bine plătite.

„Relocarea unor companii în România, pe fondul contextului actual complicat, poate reprezenta o oportunitate care să-i încurajeze pe cei care vor să revină în România. În acest sens, sunt extrem de importante acțiunile Guvernului de susținere, prin programe dedicate, a românilor care doresc să se întoarcă în țară. Doar împreună, români de aici și de acolo, putem să construim România puternică și prosperă pe care ne-o dorim”, a spus Iohannis.

ACTUALIZARE. Cel puţin 17 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 86 au fost rănite miercuri în Iran, după ce un tren care transporta 348 de pasageri a deraiat în apropiere de Tabas, în urma impactului cu un excavator, relatează AFP.

Economie 2022-06-08 16:01:17

O nouă sesiune de înscriere în programele Rabla şi Rabla Plus începe astăzi. O noutate a programului din acest an este că pot aplica și instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale.

Economie 2022-05-13 09:13:03

44 de senzori pentru monitorizarea calității aerului vor fi instalați în București, la spitale și școli, a anunțat vineri Primăria București. Astfel, se vor identifica mai bine sursele de poluare și se va analiza efectele poluării asupra sănătății.

Economie 2023-02-24 13:27:28

DSP Ialomița a găsit nereguli grave la Spitalui din Urziceni, unde la începutul săptămânii o femeie a născut pe trotuar, asistată de echipajul medical al unei ambulanțe. Secții precum cea de ginecologie ori pediatrie există doar pe hârtie. 

Economie 2023-08-03 13:04:53

Marcel Ciolacu anunţă că după cinci ani se încheie refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de premier, care a postat pe TikTok o filmare din holul central al clădirii construite în 1910.

Economie 2025-02-16 19:34:07

Peste 70 de tornade au fost înregistrate vineri de American Weather Services (NWS), majoritatea în jurul oraşului Omaha din Nebraska şi în apropiere de Iowa.

Economie 2024-04-27 08:43:58

Două TIR-uri s-au ciocnit violent, joi dimineața, pe DN6, în apropierea zonei Porțile de Fier, județul Mehedinți. Unul dintre șoferi a murit. Traficul este blocat pe Defileul Dunării. 

Economie 2025-01-30 08:51:19

Aproximativ 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica, duminică, în ziua de Florii, potrivit Agerpres.

Economie 2023-04-09 07:39:37