• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-24 11:06:12
  • Sursa:
Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Independentei Ucrainei. Poporul ucrainean isi apara tara cu curaj. Agresiunea rusa trebuie sa inceteze Imagine

Președintele Klaus Iohannis a exprimat din nou sprijinul României pentru Ucraina, într-un mesaj transmis de Ziua Independenței acestei țări.

„De Ziua Independenței Ucrainei, reiterez sprijinul puternic și solidaritatea României cu Ucraina și cu bravul popor ucrainean care își apără cu curaj țara”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

„Această agresiune rusă nejustificată, neprovocată și ilegală trebuie să înceteze! România e alături de Ucraina”, a adăugat el.

Ucraina sărbătorește azi 31 de ani de la declararea independenței față de Uniunea Sovietică. Tot astăzi se împlinesc 6 luni de când președintele rus Vladimir Putin a declanșat invazia în Ucraina.

Pentru Ziua Independenței, în marile orașe ucrainene au fost luate măsuri excepționale de securitate. În Kiev sunt interzise manifestările publice, iar în Harkov a fost declarată stare de asediu. Statele Unite au avertizat că rușii ar putea ataca masiv astăzi clădirile guvernamentale și infrastructura civilă și le-au cerut cetățenilor americani să părăsească Ucraina.