• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-06 14:13:11
  • Sursa:
Klaus Iohannis, intalnire cu presedintele Austriei: Apreciez sprijinul pentru aderarea Romaniei la Schengen cat mai curand posibil Imagine

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, după întrevederea cu Preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, în marja Summitului Celor Trei Mări, că apreciază sprijinul său continuu pentru o soluţie în favoarea aderării României la spaţiul Schengen cât mai curând posibil. 

„Am avut o întrevedere de substanţă cu Preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, în marja Summitului I3M, la Bucureşti. Apreciez sprijinul său continuu pentru o soluţie în favoarea aderării României la spaţiul Schengen cât mai curând posibil. Am discutat, de asemenea, despre situaţia de securitate şi extinderea Uniunii Europene”, a scris preşedintele pe X. 

Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte, miercuri, la Palatul Cotroceni, cea de-a VIII-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), în cadrul căreia va prezenta rezultatele mandatului României la conducerea I3M, reflectate, de asemenea, în Declaraţia Comună a Summitului, care va fi adoptată la finalul discuţiilor. 

România este primul dintre statele participante la I3M care organizează pentru a doua oară un Summit al Iniţiativei, după cel găzduit în septembrie 2018.