• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-03 14:08:16
  • Sursa:
Klaus Iohannis, dupa intalnirea cu Olaf Scholz: Este necesara o prezenta sporita a NATO in Marea Neagra Imagine

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz.

ACTUALIZARE 13:27 Președintele Klaus Iohannis a prezentat ce a discutat cu Olaf Scholz. 

„Relațiile dintre România și Republica Federală Germania au un veritabil caracter strategic. Avem interese comune puternice, legate de asigurarea prosperității și a securității europene, și acționăm coordonat pentru atingerea acestor obiective, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și în cadrul NATO. 

Discuțiile de astăzi au vizat dinamizarea cooperării bilaterale pe toate planurile, în special în contextul actual marcat de multiple provocări și crize suprapuse. Am evocat liantul autentic dintre cele două țări reprezentat de comunitatea românească din Germania și de cea a etnicilor germani din România. Germania nu este doar cel mai important partener comercial al României și al doilea investitor în economia românească, ci și un aliat de încredere, care contribuie la asigurarea securității în regiune. 

În prim-planul convorbirilor s-a aflat, bineînțeles, situația de securitate determinată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Am prezentat sprijinul multidimensional acordat Ucrainei, în diferite domenii, inclusiv prin facilitarea tranzitului de cereale, precum și măsurile pe care noi le-am luat în sprijinul celor peste 3,8 milioane de refugiați ucraineni care ne-au trecut granița și al celor peste 110.000 dintre aceștia care au decis să rămână în România. Este crucial ca toate aceste eforturi să continue, cât timp este nevoie, atât din partea Uniunii Europene, cât și din partea statelor membre. 

Discuțiile noastre au vizat, totodată, posibilitățile de creștere a sprijinului României şi al Germaniei pentru partenerii estici, atât la nivelul Uniunii Europene, cât și în cadrul NATO, mai ales pentru Ucraina și Republica Moldova. Am subliniat, în special, că este foarte important să sprijinim substanțial stabilitatea și reziliența Republicii Moldova în faţa provocărilor securitare cu care se confruntă, inclusiv în plan energetic. 

Am mulțumit Cancelarului Scholz pentru sprijinul acordat întăririi Flancului Estic, pentru misiunea de poliție aeriană în spațiul aerian al țării noastre în anul 2022, precum și pentru prezența în structurile NATO din România. Sperăm să dezvoltăm această cooperare pentru a consolida în mod semnificativ postura aliată de descurajare și apărare în fața provocărilor tot mai complexe. Marea Neagră este acum mai mult ca oricând de importanță strategică. De aceea, susținem că este necesară o prezenţă sporită a NATO în Marea Neagră, ceea ce reclamă includerea problematicii Mării Negre în toate procesele relevante pentru consolidarea securităţii spaţiului euroatlantic. 

Am avut, totodată, o discuție amplă cu Cancelarul Scholz cu privire la aspecte de actualitate de pe agenda europeană. Aderarea României la spaţiul Schengen este principalul nostru obiectiv, Germania ne-a fost alături, ne-a susținut activ și i-am mulțumit și astăzi domnului Cancelar pentru această abordare. România își îndeplinește rolul de garant al securităţii la frontiera externă, fapt recunoscut la nivel european, iar aderarea la Schengen va consolida acest spațiu.  

Am abordat în cadrul discuțiilor și subiectul extinderii Uniunii. România și Germania susțin continuarea acestui proces, pe baza meritelor proprii. Balcanii de Vest rămân o prioritate esențială a Uniunii. Am reiterat sprijinul principial al României pentru viitorul european al statelor din Balcanii de Vest, inclusiv prin furnizarea de expertiză în domenii critice, și pentru asigurarea unui mediu stabil și sigur în regiune. Împărtășim o viziune comună și cu privire la valențele strategice ale extinderii spre Est a Uniunii. Am evidenţiat sprijinul pe care România îl acordă pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova şi al Ucrainei. 

Am discutat, de asemenea, și despre Inițiativa celor Trei Mări și am prezentat obiectivele Summitului de anul acesta, pe care îl voi găzdui pe 6 septembrie. Am salutat interesul și sprijinul constant manifestate de Germania pentru Inițiativă și am invitat partea germană să aibă o participare la nivel înalt la Summit, dar și la Forumul de Afaceri organizat în marja Summitului”, a afirmat Klaus Iohannis.

De asemenea, şeful statului va găzdui o reuniune trilaterală la care va participa împreună cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi cancelarul Olaf Scholz. 

Cancelarul Scholz va fi primit cu onoruri militare de către prim-ministrul României, Nicolae Ionel Ciucă. 

Olaf Scholz va purta un dialog cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi se va întâlni cu reprezentanţi ai minorităţii germane din România. 

„Vizita cancelarului federal Olaf Scholz subliniază importanţa semnificativă a relaţiilor noastre bilaterale cu România, care sunt mai apropiate şi mai de încredere ca niciodată. Prin această vizită, transmitem împreună cu partenerii noştri români un semnal important al unităţii Europei, mai ales în aceste vremuri dificile ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Pe lângă o serie de teme bilaterale, discuţiile se vor axa pe sprijinul şi solidaritatea cu Ucraina şi cu Republica Moldova. Aş dori să mulţumesc României, partenerul şi prietenul nostru apropiat, pentru sprijinul şi disponibilitatea de a ajuta Ucraina şi Republica Moldova”, a precizat ambasadorul Germaniei în România, Peer Gebauer. 

La finalul convorbirilor oficiale, Maia Sandu, Klaus Iohannis şi Olaf Scholz vor susţine declaraţii de presă comune, la Palatul Cotroceni. 

Maia Sandu, care efectuează o vizită în România, va fi primită de către preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. 

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) înregistra scăderi de aproape 3% pe aproape toţi indicii în şedinţa de joi, în jurul orei 12:50, şi consemna tranzacţii în valoare de 2,63 miliarde de lei (529,8 milioane de euro).

Economie 2024-12-19 14:26:45

Metodă unică în România: recuperare medicală cu ajutorul roboților și a jocurilor video, într-un spital de stat. Mai exact, Spitalul Județean din Timișoara, care a cumpărat aparatura necesară cu cinci milioane de lei. „Se vede cum merg. Prima dată am venit cu cârjă”, spune un pacient aflat acum la a șaptea ședință. Recuperarea cu ajutorul roboților se face gratuit.

Economie 2025-05-15 07:00:25

Brigada a 3-a de asalt a Forțelor Armate ale Ucrainei a lansat un videoclip care prezintă sistemul mobil de rachete antiaeriene Dragon H73, care combină rachetele sovietice R-73 cu vehiculele americane HMMWV.

Economie 2025-05-06 07:00:59

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că a finalizat raportul despre infecțiile nosocomiale din spitale, cerut de către premier. România raportează în prezent 1% din totalul cazurilor externate ca fiind infecţii asociate asistenţei medicale, în timp ce media la nivel european este de 7%, a declarat ministrul Sănătăţii.

Economie 2022-10-25 17:23:42

OnlyFans, un site bazat pe abonament, cunoscut pentru conținutul său sexual explicit, a devenit accesibil în China, după ce a fost blocat anterior de cenzorii guvernamentali, informează CNN.

Economie 2024-12-05 12:01:24

Un jurnalist a fost lovit de un bărbat în timpul protestului organizat joi de AUR la Ministerul Sănătăţii împotriva „vaccinării obligatorii”, a declarat la Digi24 Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București.  Agresorul a fost extras de jandarmi din mulţime şi dus la o secţie de Poliţie, unde i se va întocmi dosar penal.

Economie 2023-08-17 18:02:36

Un leu cunoscut drept regele Serengeti a fost ucis de rivali, relatează BBC. Operatorii de turism și vizitatorii parcului național i-au adus un omagiu online „legendarului” Bob Junior – cunoscut și sub numele de Snyggve.

Economie 2023-03-14 23:24:59

Poliţia georgiană a folosit din nou marţi seara un tun cu apă şi gaze lacrimogene pentru a încerca să disperseze o manifestaţie pro-europeană la Tbilisi, relatează AFP, scrie Agerpres.

Economie 2024-12-03 23:31:11