• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-12 11:41:40
  • Sursa:
Klaus Iohannis, despre aderarea Romaniei la Schengen: „O decizie prea mult timp asteptata. Un pas firesc si necesar” Imagine

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că România va adera, începând de la 1 ianuarie 2025, total la spațiul Schengen. „În această dimineață, la Bruxelles, a fost luată decizia privind aderarea țării noastre și cu frontierele terestre la spațiul Schengen, cu aplicare din 1 ianuarie 2025, o decizie așteptată prea mult timp de către noi toți”, a spus acesta.

Principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis:

„Astăzi am o veste bună! România este în Schengen cu drepturi depline!

În această dimineață, la Bruxelles, a fost luată decizia privind aderarea țării noastre și cu frontierele terestre la spațiul Schengen, cu aplicare din 1 ianuarie 2025, o decizie așteptată prea mult timp de către noi toți.

Datorită eforturilor coordonate ale autorităților române și a demersurilor intense care s-au făcut la nivel politico-diplomatic – și vreau să evidențiez aici în special Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Externe, ne putem bucura, în sfârșit, de un drept binemeritat, dobândit în mod legitim de România.

Aderarea la spațiul Schengen reprezintă un pas firesc și necesar în consolidarea statutului României de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

Avantajele apartenenței noastre la spațiul comun de liberă circulație sunt multiple și au impact direct asupra cetățenilor, asupra economiei și a imaginii externe a țării noastre.

Eliminarea controalelor la frontierele interne înseamnă circulație mai rapidă și mai simplă pentru cei care călătoresc, timpul petrecut la granițe va fi considerabil redus, iar costurile logistice pentru companii vor scădea, ceea ce va crește rapid competitivitatea produselor și a serviciilor românești pe piața europeană.

În același timp, crește considerabil și atractivitatea României pentru investitorii străini, care vor vedea un avantaj comercial în conectivitatea sporită a țării noastre. Apartenența deplină la spațiul Schengen consolidează, așadar, poziția strategică a României ca poartă între Estul și Vestul Europei.

Aderarea la spațiul Schengen a reprezentat un obiectiv strategic important pentru țara noastră. De-a lungul timpului, au existat o serie de obstacole, în ciuda faptului că România este de mult timp pregătită tehnic pentru a respecta exigențele Schengen.

Pentru a înlătura toate aceste dificultăți și pentru a convinge partenerii europeni că avem tot dreptul să facem parte din Schengen, m-am implicat personal astfel încât să obținem un rezultat pozitiv. Am purtat, în acest sens, nenumărate discuții cu omologii mei, am participat la reuniuni și la consultări de natură să convingă fiecare țară în parte să își exprime susținerea pentru noi.

Decizia de astăzi este o confirmare clară, fără nici un fel de interpretare, a unei realități. Locul României este în spațiul Schengen, în baza performanțelor și a angajamentului nostru.

Vreau să felicit toate instituțiile implicate în acest amplu efort și să le mulțumesc pentru munca depusă și perseverența în susținerea activă a acestui demers pe parcursul tuturor acestor ani. Mulțumesc, totodată, instituțiilor europene și tuturor statelor membre care ne-au susținut în acest proces complex.

România va continua să acționeze responsabil pentru protejarea și consolidarea frontierelor externe ale Uniunii, inclusiv pentru gestionarea eficientă a migrației ilegale.

România este și va rămâne o țară proeuropeană. Totuși, în ultima vreme am văzut încercări grave de a minimaliza importanța Uniunii Europene. Mai mult, s-au făcut auzite voci care contestă beneficiile apartenenței noastre la spațiul european.

Cetățenii au nemulțumiri și sunt îndreptățiți să ceară mereu mai mult și mai bine de la clasa politică din țara noastră, dar cei care dau vina pe Uniunea Europeană pentru aceste nemulțumiri nu ne vor binele.

Sigur că Uniunea Europeană poate să funcționeze mai bine și evident că politicienii români trebuie să fie încă și mai implicați pentru a obține pentru țara noastră cât mai multe beneficii care rezultă din apartenența noastră europeană.

Dar, de câte ori ne gândim la o viață mai bună și la un trai mai prosper, ne gândim la cum arată viața într-o țară occidentală, și de multe ori auzim sloganul „vrem o țară ca afară”. Ne dorim mai multe libertăți, nu mai multe restricții, ne dorim mai multă libertate de opinie, nu mai puțină.

Așadar, de fapt, ne dorim mai multă Europă, nu mai puțină, iar cei care instigă la negarea beneficiilor și valorilor europene sunt adversari ai democrației și ai libertății și vor izolarea țării noastre.

România este o țară stabilă, o țară solidă și sigură! Direcția europeană rămâne singura noastră cale reală de dezvoltare, iar toate forțele politice democratice au obligația de a lucra împreună pentru a păstra nealterat acest parcurs.

Vă felicit și vă mulțumesc!”

România și Bulgaria vor adera la Schengen cu granițele terestre începând cu 1 ianuarie 2025. Decizia luată în Consiliul Justiție și Afaceri Interne a fost anunțată de președinția maghiară a UE, fiind salutată de oficiali ai Uniunii Europene.

Prim-ministrul Qatarului și directorul serviciilor de informații din Egipt s-au întâlnit miercuri la Doha cu înalți oficiali Hamas pentru a discuta propunerea israeliană privind un acord referitor la ostatici și încetarea focului în Gaza, susțin două surse care au cunoștință de această întâlnire, transmite Axios.

Economie 2024-06-05 22:43:14

Cadavrele a trei bărbaţi, care au încercat „probabil” să părăsească Ucraina, au fost găsite în râul Tisa, la graniţă cu România, au anunţat marţi poliţiştii de frontieră ucraineni, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-05-07 19:46:00

Klaus Iohannis a susținut, marţi, o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni. Întrebat dacă crede că există un scenariu al austerității în România, Klaus Iohannis a răspuns că nu crede în această variantă. „Nu cred, și nu avem un plan de intra într-un procedeu de austeritate”, a spus președintele. „Nu intenționez să accept un nou experiment de acest tip cu România”, a punctat șeful statului.

Economie 2022-07-05 21:38:58

În plină campanie de mobilizare a rezerviștilor, președintele rus Vladimir Putin l-a demis pe viceministrul rus al apărării responsabil cu logistica, generalul Dmitri Bulgakov, a anunţat sâmbătă Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de agenţiile internaţionale de presă. În locul său a fost numit generalul Mihail Mizinţev, supranumit „Măcelarul din Mariupol”.

Economie 2022-09-24 16:24:09

Un biciclist care consumase alcool a depășit o mașină de poliție, care patrula într-o comună din Prahova.

Economie 2023-06-22 09:41:28

Un bărbat de 71 de ani din judeţul Bistriţa – Năsăud a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a oferit droguri unei fete de 15 ani în schimbul unor favoruri sexuale.

Economie 2024-09-17 19:19:27

Armata israeliană a anunțat, sâmbătă, că a identificat al patrulea cadavru al unuia dintre ostaticii răpiți de Hamas în octombrie anul trecut, identificat drept Ron Benjamin, în vârstă de 53 de ani, relatează BBC. Trupul lui Benjamin a fost găsit împreună cu trei alte cadavre, vineri, -  ale lui Shani Louk, Amit Buskila și Itzhak Gelerenter.

Economie 2024-05-18 21:03:11

Sindicaliştii din Ministerul Finanţelor, Vamă şi ANAF vor organiza, miercuri, o grevă japoneză, nemulţumiţi că Guvernul are de gând să excepteze angajaţii Ministerului de Finanţe şi instituţiilor subordonate de la majorarea salariului de bază cu 5% de anul viitor, transmite News.ro.

Economie 2023-12-27 11:47:03