• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-20 19:48:16
  • Sursa:
Klaus Iohannis a promulgat „Legea 2 Mai” Imagine

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru completarea legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, pentru modificarea legii 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, precum şi pentru completarea art. 91 alin. (3) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. Actul normativ iniţiat de către liberali, numit şi „Legea 2 Mai” prevede că traficanţii de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare. De asemenea, legea promulgată prevede că efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi este pedepsită cu închisoare de la trei la 10 ani.

Astfel, actul normativ are ca obiect de reglementare completarea Legii 43/2000, precum şi modificarea Legii 194/2011, în sensul majorării cuantumului pedepselor, precum şi al eliminării posibilităţii executării pedepsei sub supraveghere, în cazul traficului de droguri de mare risc şi traficului internaţional de droguri de mare risc.

„Mi-am dorit tare mult ca Legea 2 Mai să fie votată de Parlamentul României şi astăzi s-a întâmplat. Ce aduce nou? Faptul că traficanţii de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare. Nu poţi să vinzi heroină sau cocaină, să distrugi vieţi, şi după să umbli liber pe străzi. Locul traficanţilor este la închisoare. Nu mai avem voie să asistăm la încă o tragedie ca cea de la 2 Mai. Să fie clar – avem nevoie de legi de partea victimelor, pentru că trebuie să ne protejăm tinerii de traficul de droguri”, a afirmat Alina Gorghiu, într-un mesaj video postat pe Facebook, după ce iniţiativa legislativă a fost adoptată, decizional, de către Camera Deputaţilor, conform News.ro.

Conform legii promulgate de către şeful statului, „fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”.

De asemenea, „fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”, potrivit sursei citate.

Pe 20 noiembrie 2023, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei Deputaţilor a fost decizional, în plenul din 5 martie.

Munca de acasă e soluția ideală pentru cei care vor mai mult timp alături de familie și mai puțini nervi în trafic. Cum arată topul țărilor in Europa ideale pentru telemuncă.

Economie 2023-03-06 08:00:14

Racheta Starship, construită de compania SpaceX pentru a transporta astronauţi spre Lună şi apoi spre Marte, şi-a încheiat zborul de încercare de joi, reuşind să atingă majoritatea obiectivelor misiunii, cu excepţia celui al coborârii controlate prin atmosfera terestră, conform unui anunţ al companiei, transmit agenţiile internaţionale de presă preluate de Agerpres.

Economie 2024-03-14 18:36:19

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, joi, la „Jurnalul de Seară” de la Digi24, în cadrul „Săptămânii Primarilor”, că există persoane care au cheltuit sume importante de bani pentru a li se atribui prin licitaţie un loc de parcare în oraş, fiind închiriat chiar şi cu 10.000 de lei pe an un loc, în condiţiile în care preţul de pornire a fost de 120 de lei.

Economie 2024-02-09 08:35:25

Direcţia de Sănătate Publică Mureş a dat amenzi în valoare de 60.000 de lei la centrele rezidenţiale cu deficienţe neuro-psihice din Târgu Mureş, unde copiii erau ţinuţi în condiţii insalubre şi trataţi cu medicamente expirate. De asemenea, instituția a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei dintre acestea.

Economie 2025-01-14 19:10:21

O șahistă din Daghestan a vrut să-și otrăvească o rivală cu mercur, în timpul campionatului regional.

Economie 2024-08-09 07:57:57

A treia insulă din Grecia în care se declară stare de urgență din cauza activității seismice din zonă. De această dată este vorba despre Anafi, după Santorini și Amorgos, anunță Kathimerini.

Economie 2025-02-14 07:00:27

Poliţiştii au oprit circulaţia, vineri seară, pe Centura Bucureşti, la Glina, unde o cisternă cu gaz s-a înclinat pe o parte într-un şanţ.

Economie 2023-09-16 00:31:49

Doi atașați chinezi din Apărare au fost dați afară de poliția din Fiji de la întâlnirea Forumului Insulelor din Pacific la care vicepreședintele SUA, Kamala Harris, a ținut un discurs prin transmisiune video, conform The Guardian.

Economie 2022-07-13 15:15:44