• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2014-04-22 00:48:54
  • Sursa:
Kilometrul 0. Surorile lui Corneliu Coposu vorbesc despre razboi, comunism si tarie de caracter Imagine

Corneliu Coposu i-a cunoscut bine pe Lucrețiu Pătrășcanu, care era profesor universitar, și Petru Groza, spun surorile sale.

„Petru Groza nu a fost comunist. Era un avocat care avea o stare materială foarte bună, care locuia în Deva și lângă Deva avea o moșie,” povestește Rodica Coposu.

„Groza i-a propus lui Cornel, după ce a ajuns președinte, să plece în străinătate. Îl trimitea în America, în chip de ambasador. Groza era o personalitate respectată. Era un burghez avut, cu trecere, un fel de boier al orașului Deva (...) I-a spus: du-te, măi băiatule, că chiar dacă vin americanii, pușcăria lor e mai ușoară, dar a rușilor e a dracului”, spune Flavia Coposu.

Corneliu Coposu a refuzat să plece din țară și a ajuns în închisorile comuniste. Surorile sale povestesc că, din momentul arestării, în vara anului 1947, nu au știut nimic despre el până cu puțin timp înainte de Anul Nou, când au aflat că este în viață. L-au mai văzut câteva minute în 1955, când s-a desfășurat procesul liderului țărănist, și apoi abia după ce acesta a fost eliberat din închisoare, în 1962, și trimis la domiciliu forțat. A revenit acasă abia în 1964, când și-a reîntâlnit soția, și ea abia eliberată din închisorile comuniste.

„Rugăciunea mea și rugăciunile voastre m-au ținut în viață”, le-a spus el surorilor și mamei sale după eliberare.

„Apoi au început șicanele, n-aveau buletin, n-aveau serviciu”, își amintește Flavia Coposu.

Rodica și Flavia Coposu au mai povestit că fratele lor a fost chemat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, care i-a propus să scrie în ziarele comuniste și că astfel de propuneri i-au fost făcute și în perioada domiciliului forțat, dar le-a refuzat de fiecare dată.