• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-05 11:19:15
  • Sursa:
Kievul anunta ca ucrainenii de 17 ani trebuie sa se intoarca din strainatate si sa se inscrie la biroul de inrolare militara Imagine

Ministerul Apărării de la Kiev a transmis că ucrainenii din străinătate care au împlinit 17 ani trebuie să se întoarcă în Ucraina şi să se înregistreze pentru serviciul militar la centrele de recrutare. În același timp, Ambasada SUA de la Kiev a anunţat că, potrivit noilor reglementări ale Kievului, bărbaţii cu dublă cetăţenie, inclusiv cei care locuiesc în Statele Unite, nu vor mai putea părăsi Ucraina.

Anunţurile vin în condiţiile în care Ucraina, după lipsa de armament, încearcă să-şi remedieze celălalt deficit major cu care se confruntă în războiul de agresiune al Rusiei: lipsa de oameni.

„Tinerii care au împlinit 17 ani trebuie să fie înregistraţi pentru serviciul militar. Aceasta este o cerinţă. Şi este valabil şi pentru cei care se află în străinătate. Dacă aceşti oameni îşi vor păstra cetăţenia ucraineană şi îşi vor lega viitorul de ţara noastră, atunci este evident că trebuie să facă acest lucru”, a declarat marţi seara, la televiziune, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, locotenentul Dmitro Lazutkin, potrivit News.ro.

Întrebat dacă tinerii se pot înregistra pentru serviciul militar de la distanţă, prin aplicaţia mobilă Reserve+, Lazutkin a spus că nu este posibil şi că trebuie să se prezinte personal la birourile de înregistrare şi înrolare militară.

Anterior, Forţele Terestre ale Forţelor Armate ale Ucrainei au anunţat că tinerii de 17 ani care nu s-au înregistrat pentru serviciul militar vor primi citaţii. De asemenea, au subliniat că este vorba despre o chestiune de înregistrare militară, care nu are nicio legătură cu mobilizarea.

Pe de altă parte, Ambasada Statelor Unite în Ucraina a avertizat că Ucraina a anulat excepţia „reşedinţei în străinătate” care permitea anterior anumitor bărbaţi ucraineni cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani să părăsească ţara. După această schimbare, bărbaţii cu dublă cetăţenie, inclusiv cei care locuiesc în Statele Unite, nu vor mai putea părăsi ţara.

Ambasada reaminteşte că legislaţia ucraineană nu recunoaşte dubla cetăţenie. Prin urmare, cetăţenii cu dublă cetăţenie, americană şi ucraineană, aflaţi în Ucraina, sunt trataţi exclusiv ca cetăţeni ai Ucrainei şi sunt supuşi drepturilor şi obligaţiilor cetăţenilor ucraineni. Cu alte cuvinte, în conformitate cu legea marţială din Ucraina, bărbaţilor cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani le este interzis să părăsească ţara.

Anterior, persoanele cu dublă cetăţenie, americano-ucraineană, puteau intra şi apoi părăsi Ucraina dacă îşi radiau reşedinţa în Ucraina şi îşi înregistrau reşedinţa în Statele Unite. Această excepţie a fost anulată la 1 iunie.

„Dacă vă aflaţi în Ucraina şi nu puteţi părăsi ţara, găsiţi-vă o reşedinţă şi supuneţi-vă tuturor ordinelor locale. Dacă nu vă aflaţi în prezent în Ucraina, sfătuim cu tărie cetăţenii americani de sex masculin cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani care deţin şi cetăţenia ucraineană sau care solicită cetăţenia ucraineană şi nu doresc să rămână în Ucraina pe termen nelimitat să se abţină de la călătoria în Ucraina. Există un risc extrem de ridicat de a nu vi se permite să mai plecaţi, chiar dacă aveţi un paşaport american”, a transmis Ambasada SUA la Kiev. Ambasada a reamintit, de asemenea, tuturor americanilor de avertismentul de călătorie de nivel 4 al Departamentului de Stat pentru Ucraina: „Nu călătoriţi”.

Potrivit Ukrainskaia Pravda, aproximativ 1,5 milioane de ucraineni pasibili de serviciul militar şi-au actualizat datele inclusiv prin aplicaţia Reserve+.

Fondatorul Tesla, Elon Musk, a convins mai mulți cumpărători să plătească 50.000 de dolari în 2017 pentru a rezerva o mașină Roadster, cel mai scump vehicul anunțat de companie până acum. Dar, după aproape șapte ani, data de lansare a acestuia rămâne un mister, relatează Business Insider.

Economie 2024-10-28 19:06:52

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit, la intrare în țară, într-un microbuz condus de un cetățean bulgar, nouă arme ascunse sub bancheta mijlocului de transport. Se fac cercetări pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Economie 2023-07-26 10:32:52

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a propus joi omologului său turc Recep Tayyip Erdogan crearea în Turcia a unui centru de distribuţie pentru exportul gazelor ruseşti către Europa, idee pe care liderul de la Kremlin a prezentat-o și în ziua anterioară la o conferinţă energetică la Moscova.

Economie 2022-10-13 16:28:22

Un judecător din India i-a respins plângerea unei femei care a spus că soțul ei a forțat-o să aibă relații intime „nenaturale”, întrucât, potrivit legii indiene, nu este ilegal ca un soț să-și oblige soția să întrețină acte sexuale.

Economie 2024-05-09 10:13:24

Ecografia tiroidiană poate semnala prezența unor noduli ai glandei tiroide. De obicei sunt benigni, iar medicul urmărește evoluția lor. Despre diagnosticul și tratamentul acestor formațiuni discutăm cu dr. Roxana Boanță, medic specialist Chirurgie endocrină.

Economie 2023-07-17 11:36:32

Haos la un hotel din Mogadishu, capitala Somaliei, după ce membrii organizației islamiste Al-Shabab au pătruns cu forța în clădire, au tras focuri de armă și au detonat bombe, relatează BBC. Islamiștii susțin că au controlul clădirii și că vor „împușca pe toată lumea”.

Economie 2022-08-19 22:41:07

Zgomot de luptă între cele două facțiuni care se războiesc în războiul civil din Sudan puteau fi auzite din nou, luni dimineață, la Khartoum, în ciuda faptului că armistițiul a mai fost prelungit 72 de ore, duminică, relatează Reuters. Mult încălcatul armistițiu a fost agreat săptămâna trecută, însă luptele nu s-au oprit decât sporadic, iar ONU avertizează că țara se apropie de „limitele sale”.

Economie 2023-05-01 13:06:31

Familia jurnalistului Evan Gershkovich, arestat în Rusia la sfârșitul lunii martie pentru spionaj, a vorbit pentru prima dată într-un interviu video exclusiv acordat The Wall Street Journal, relatează CNN.

Economie 2023-04-14 19:06:18