• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-26 14:31:12
  • Sursa:
Kiev: 1,5 milioane de ucraineni, majoritatea femei si copii, se afla in prezent in Rusia fara vreo posibilitate de a se intoarce acasa Imagine

Aproximativ 1,5 milioane de ucraineni, dintre care majoritatea sunt femei și copii, se află în prezent în Rusia fără posibilitatea de a se întoarce acasă, iar rudele lor nu pot lua legătura cu ei, a declarat la finalul săptămânii trecute viceprim-ministrul ucrainean pentru Integrare Europeană și Euro-Atlantică, Olga Stefanişîna, în cadrul unui eveniment la ONU.

Olga Stefanişîna a participat la un eveniment din 23 septembrie, în marja celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale ONU, care s-a numit „Traficul de femei și fete în scopul exploatării sexuale: răspuns la provocările de prevenire și protecție în contextul războiului din Ucraina”. 

În cadrul evenimentului s-au discutat problemele privind protecția femeilor și fetelor care se află pe teritoriul statelor membre UE și al altor state ca persoane strămutate temporar, respectiv prevenirea și contramăsurile împotriva cazurilor de exploatare sexuală, adopție ilegală și violență, se arată într-o notă de informare publicată pe pagina guvernului de la Kiev.

Vicepremierul Ucrainei a subliniat că implementarea Directivei UE privind protecția temporară împreună cu intrarea fără viză pentru ucraineni a redus semnificativ riscurile de trafic de persoane. 

Ucrainenii au posibilitatea de a intra legal în UE, au acces la ajutor umanitar, acces la locuri de muncă și la servicii sociale de bază. „Cu toate acestea, având în vedere numărul mare de cetățeni care au fost forțați să-și părăsească casele, suntem conștienți de gravitatea problemei. Ar trebui să se acorde o atenție deosebită activităților din online. În timp ce mulți ucraineni caută sprijin și informații pe rețelele sociale, infractorii folosesc internetul pentru a căuta victime”, a ținut să precizeze Olga Stefanişîna.

Oficialul de la Kiev a mai spus că încă înainte de începerea războiului pe scară largă, Ucraina a fost integrată în mecanismele europene de prevenire a traficului de persoane, iar astăzi intensifică cooperarea cu instituțiile UE pentru combaterea „unor astfel de crime”.

„Avem deja experiența efectuării de inspecții comune în cazurile de trafic de persoane. Luăm în considerare posibilitatea de a trimite angajați ai Poliției Naționale a Ucrainei în țările UE cu cel mai mare număr de ucraineni pentru a preveni activitățile ilegale. Cooperarea internațională în domeniul aplicării legii joacă un rol cheie”, a adăugat viceprim-ministrul ucrainean, solicitând în același timp statelor membre ale UE să extindă în continuare cooperarea cu autoritățile de aplicare a legii și de migrație din Ucraina.

„În ultima lună, de când Ucraina a aderat la Rețeaua Europeană de Migrație, am primit deja o mare cantitate de informații relevante și de încredere dezvoltate de rețea cu privire la situația migrației și azilului în statele membre”, a explicat Stefanişîna.

De asemenea, în cadrul evenimentului s-a acordat o atenție deosebită problemei deportării forțate a ucrainenilor din teritoriile ocupate temporar ale Ucrainei în Rusia.

Viceprim-ministrul ucrainean a spus că aproximativ 1,5 milioane de cetățeni, dintre care majoritatea sunt femei și copii, se află în prezent pe teritoriul Federației Ruse fără posibilitatea de a se întoarce acasă și fără posibilitatea ca rudele lor să stabilească legătura cu aceștia. 

„Astăzi, mai mult ca niciodată, este important să folosim toate instrumentele internaționale disponibile pentru protecția drepturilor fundamentale ale omului și să ne dublăm eforturile comune pentru a preveni exploatarea violentă a cetățenilor ucraineni”, a adăugat Olga Stefanişîna.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Afacerilor Externe al Suediei, OSCE, Delegația UE la ONU, Misiunea Franței la ONU, precum și Biroul Reprezentantului Special al Secretarului General al ONU pentru Violența Sexuală în Conflict.

Citește și: Noi atacuri rusești la Nikolaev. Zelenski anunță că la Izium au mai fost descoperite două gropi comune

Traian Băsescu a declarat luni, la Digi24, întrebat despre formarea noului Guvern, că PSD trebuie să intre la guvernare, iar dacă refuză, partidul se va destrăma. „Își vor da seama că intrarea în opoziție e un risc mai mare decât să rămână la putere”, a afirmat acesta. Fostul președinte a vorbit și despre cât de viabilă e varianta unui premier tehnocrat.

Economie 2025-05-19 19:51:26

Reasigurătorii exclud Ucraina, Rusia şi Belarus din poliţele de asigurare oferite clienţilor lor şi îşi reduc expunerea la uraganele din SUA, conform unui raport publicat marţi de brokerul de reasigurări Gallagher Re, transmite Reuters.

Economie 2023-01-03 12:36:19

Vladimir Putin a rostit pentru prima oară cuvântul „război” într-un discurs ținut joi referitor la conflictul din Ucraina. Putin a spus că Rusia dorește „o finalizare a războiului din Ucraina” și că toate conflictele armate se încheie cu negocieri diplomatice, informează Reuters.

Economie 2022-12-22 20:00:25

O intervenţie majoră a permis, marţi, salvarea a 17 delfini dintr-un grup de 18 care au eşuat pe o plajă din insula Ré, situată în sud-vestul Franţei, transmite AFP.

Economie 2024-09-17 20:20:11

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 1950 pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, a anunţat instanţa europeană într-un comunicat, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-04-23 15:56:22

Jaf de proporții, eșuat pe aeroportul internațional din capitala Chile. Zece bărbați înarmați au încercat să fure peste 32 de milioane de dolari dintr-un avion, însă au fost opriți de agenții de securitate, într-un schimb intens de focuri.

Economie 2023-03-10 01:00:58

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, încearcă să profite de războiul dintre Israel şi Hamas pentru a reduce sprijinul Occidentului pentru Ucraina, unde forţele ruse vor câştiga dacă SUA vor înceta să sprijine Kievul, au atenţionat, marţi, doi miniştri americani, informează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2023-10-31 19:10:11

15 martie 2025 este termenul limită pentru ca Uniunea Europeană să reînnoiască sancțiunile împotriva persoanelor și organizațiilor implicate în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Dacă termenul nu este respectat, peste 2.400 de persoane și întreprinderi sancționate ar putea fi eliberate brusc de restricțiile impuse de UE.

Economie 2025-03-12 07:00:40