• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-11 23:54:58
  • Sursa:
Kelemen Hunor: Inalta Curte de Casatie si Justitie a legiferat „furtul din perioada dictaturii comuniste” Imagine

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat joi că „furtul din perioada dictaturii comuniste este legiferat”, referindu-se la o decizie recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a unificat practica în privința retrocedării unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase, informează news.ro.

„Furtul din perioada dictaturii comuniste este legiferat, iar dreptul de proprietate este pus sub semnul întrebării printr-o decizie recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie! Iar acolo unde dreptul de proprietate este pus sub semnul întrebării, însuşi statul de drept este compromis”, a scris, joi seară, pe Facebook, Kelemen Hunor.

Acesta a transmis că formaţiunea protestează faţă de această situaţie şi va cîuta o soluţie parlamentară.

„Protestăm vehement împotriva acestei situaţii şi vom căuta o soluţie în Parlament. Principiul trebuie să fie clar pentru toată lumea, inclusiv pentru cei care sunt de rea-credinţă: proprietatea trebuie restituită celui de la care a fost luată în mod abuziv”, a mai transmis liderul UDMR.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a unificat practica în ceea ce priveşte retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, motivarea deciziei instanţei supreme fiind publicată în Monitorul Oficial, astfel că aceasta a devenit obligatorie.

ICCJ a stabilit că sintagma „imobile care au aparţinut cultelor religioase” are în vedere exclusiv patrimoniul unităţilor componente ale cultelor religioase, nu şi patrimoniul unor aşezăminte distincte, înscrise în cartea funciară ca proprietari tabulari.

Actorul Gene Hackman (95 de ani), de două ori câștigător al Premiului Oscar, soția sa, pianista Betsy Arakawa (63 de ani), și câinele lor, au fost găsiți morți în locuința lor din Santa Fe, New Mexico, anunță BBC.

Economie 2025-02-27 11:50:09

Elevii încep, luni, cursurile celui de-al doilea modul al anului şcolar 2024-2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Cel de-al doilea modul se desfăşoară de luni, 4 noiembrie, până vineri, 20 decembrie.

Economie 2024-11-04 08:13:13

După săptămâni întregi de negocieri dure cu posibilii parteneri de alianță politică, liderul socialiștilor spanioli, Pedro Sanchez, a reușit să obțină un al doilea mandat de premier în parlamentul de la Madrid, relatează BBC.

Economie 2023-11-16 15:05:03

Guvernul Statelor Unite este dezamăgit de faptul că Ungaria încă refuză să ratifice aderarea Suediei la NATO, a declarat ambasadorul american la Budapesta, David Pressman, relatează The Guardian. Diplomatul american spune că guvernul ungar este „foarte singur” și că politica externă a lui Viktor Orban este „fantasmagorică”.

Economie 2024-01-26 17:14:52

Turcia a convins Rusia şi Iranul să nu intervină în Siria în cursul ofensivei rebelilor care a dus la căderea regimului Bashar al-Assad, a declarat vineri ministrul de Externe turc, Hakan Fidan, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-12-14 00:36:55

Ucraina a reușit să provoace Rusiei una dintre cele mai mari pierderi înregistrate în istoria modernă de aviația rusă: cel puțin 14 elicoptere de atac rusești au fost distruse sau avariate în doar câteva minute în urma unui atac cu rachete lansate de Ucraina asupra aerodromurilor din Berdiasnk și Luhansk. „Responsabilă” de această reușită a armatei ucrainene a fost racheta americană ATACMS, o armă cerută insistent de Ucraina de aproape un an. Este prima oară când ucrainenii folosesc împotriva Rusiei o astfel de rachetă a cărei rază de acțiune depășește cu mult ceea ce se afla până în prezent în dotarea forțelor Kievului. Ucrainenii pot lovi acum cu precizie ținte aflate la peste 160 de kilometri de linia frontului, precum centre de comandă, depozite de muniții ori - cum a fost în cazul de față - aerodromuri (cu toate „țintele” care se află pe piste ori în hangare). Va fi ATACMS - cum spun unii analiști -  un „gamechanger”, o armă care ar putea înclina balanța pe câmpul de luptă. Sau, ca să-l cităm pe Putin, o armă care doar să „prelungească agonia” Ucrainei? Totul depinde de ritmul livărilor de muniții și armament occidental pentru Ucraina. În privința ATACMS, SUA a decis să livreze aceste rachete Ucrainei „într-un ritm constant”.

Economie 2023-10-21 15:23:25

Canicula și vijeliile puternice au împărțit România în două. Dacă n-a fost cald, oamenii au avut parte de furtuni, care au făcut ravagii în mai multe județe din țară. În Bihor și Satu Mare, furtuna a smuls acoperișuri, copaci și țiglele de pe case. Vântul a atins chiar și 100 de km/h. Pompierii au intervenit în ajutorul populației.

Economie 2023-07-26 10:10:07

Actorul american George Clooney, unul dintre primii mari susţinători ai democraţilor, a anunţat marţi că o susţine pe Kamala Harris în campania pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, salutând gestul preşedintelui.

Economie 2024-07-23 16:32:36