• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-07 14:29:54
  • Sursa:
Kelemen Hunor: Identitatea unei comunitati nu inseamna segregare, ci o revendicare legitima a maghiarilor din Romania Imagine

Drepturile minorităţilor naţionale pot fi îndeplinite doar în cadrul unei comunităţi, iar a-ţi trăi identitatea comunitară nu înseamnă segregare, ci o revendicare legitimă a maghiarilor din România, a declarat preşedintele UDMR Hunor Kelemen, într-o postare scrisă miercuri pe pagina sa de Facebook. 

Politicianul a reacţionat la cel de-al cincilea raport pe care Consiliul Europei (CoE) l-a publicat marţi cu privire la România, care conţine şi comentariul guvernului de la Bucureşti prin care acesta respinge drepturile colective, potrivit Hirado.hu.

„Repetăm, cu tot respectul: statul să se concentreze pe rezolvarea problemelor enumerate şi pe respectarea legislaţiei, şi să nu spună bazaconii”, a scris preşedintele UDMR, drept comentariu cu privire la poziţia Guvernului României potrivit căreia „drepturile colective duc la segregare, iar segregarea, la conflicte”. 

Hunor Kelemen a subliniat că documentul de examinare a implementării Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale din România a evidenţiat problemele asupra cărora delegaţia UDMR a atras atenţia experţilor în iunie anul trecut, dar şi cu alte ocazii. 

În opinia sa, tot ceea ce se precizează în raport reprezintă o revendicare de drept a maghiarilor din România. 

„Drepturile minorităților naționale nu pot fi îndeplinite decât în comunitate! Identitatea unei comunități nu înseamnă segregare, ci o revendicare legitimă a maghiarilor din România. În raport se spune că actualul Cod Administrativ reprezintă un pas înapoi în ceea ce priveşte drepturile lingvistice, punerea în aplicare a drepturilor lingvistice orale nu este implementată, utilizarea simbolurilor – precum intonarea Imnului secuiesc la evenimentele sportive – este restricţionată. Problema cimitirului militar din Valea Uzului, retrocedarea imobilelor bisericeşti, printre care şi a Bibliotecii Batthyáneum din Alba Iulia, toate acestea aşteaptă o soluţie”, a conchis preşedintele UDMR, în postarea sa de pe Facebook.

Copiii și tinerii maghiari din afara granițelor Ungariei care studiază în școli cu predare în limba maternă primesc din toamnă un ajutor financiar majorat de 100.000 de forinți, aproape 260 de euro, din partea guvernului de la Budapesta. Măsura este o formă de sprijin dedicată celor care studiază în limba maghiară în statele vecine cu Ungaria, a transmis Secretariatul de Stat pentru Politicile Naționale.

Citește și: „Depindem unii de alţii”. Ungaria spune că „maghiarii sunt un atu pentru România, nu un risc”

Vladimir Putin are foarte multe motive să fie nervos în aceste zile: invazia Ucrainei s-a gripat încă din vară, iar de o lună încoace armata rusă a intrat serios în marșarier, după succesele pe care ucrainenii le-au înregistrat consecutiv în contraofensivele reușite de la Harkov-Izium, Liman și, mai nou, în sud, la Herson, unde forțele Kievului au spart linia frontului. După 7 luni de război, rușii au demonstrat mai degrabă că au o armată de sperietori, un melanj de militari profesioniști mai mult sau mai puțin bine pregătiți, mercenari, pușcăriași ori recruți mai mult sau mai puțin bine instruiți. Și, pe lângă teren, armata rusă a pierdut foarte mulți militari și extrem de multe sisteme de armament. Vechi, foarte vechi dar și foarte moderne. Pe lista „bijuteriilor” militare ale Kremlinului, capturate de uraineni și care vor reprezenta un real inters pentru experții NATO, se numără ultimul tanc intrat în dotarea armatei ruse, dar și cele mai moderne sisteme de bruiaj ori de război electronic ale Moscovei.

Economie 2022-10-05 12:08:07

O tânără din Botoșani a avut o reacție neașteptată când a dat nas în nas, în trafic, cu un echipaj de poliție. Femeia a oprit brusc mașina la volanul căreia se afla, fără să fi fost trasă pe dreapta de agenți. Gestul le-a atras atenția oamenilor legii, care au legitimat-o. Au aflat, astfel, că femeia nu avea permis de conducere. Atât ea, cât și pasagerul din dreapta sunt acum cercetați penal.

Economie 2024-02-29 13:27:50

Plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, joi, Raportul cu privire la respectarea de către România a obligaţiilor de membru al Consiliului. Potrivit documentului, țara noastră a făcut progrese în domenii precum justiția, respectarea drepturilor omului, respectarea drepturilor minorităţilor și gestionarea crizei de refugiaţi din Ucraina.

Economie 2022-10-13 22:29:15

Indicatorii tehnico-economici pentru două dintre secţiunile Autostrăzii Unirii, finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), au fost aprobaţi luni în şedinţa de Guvern, iar până la sfârşitul acestui an vom lansa în licitaţie contractele pentru proiectarea şi execuţia lor, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Economie 2022-12-19 17:00:10

Ministerul Afacerilor Interne anunță că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine certificate de naştere şi deces și în format digital, la cerere.

Economie 2024-05-08 21:16:27

Şapte persoane au decedat şi mai multe altele au fost rănite duminică dimineaţa în Texas când un vehicul le-a lovit în plin în faţa unui centru de primire a migranţilor, a indicat poliţia, citată de AFP.

Economie 2023-05-07 21:50:56

Ministrul propus pentru ministerul Muncii, Simona Bucura Oprescu, care a deţinut acelaşi portofoliu şi în guvernul trecut, a evitat să spună dacă pensiile vor creşte sau nu de la 1 ianuarie. „Cu privire la decizia politică pentru 2025, aici trebuie să ţinem cont şi de viziunea întregii coaliţii, dar şi de posibilităţile României pentru 2025”, a afirmat Bucura Oprescu, răspunzând mai multor întrebări pe această temă, pe care le-a primit în timpul audierii sale pentru funcţia de ministru în viitorul Executiv.

Economie 2024-12-24 14:13:47

Zoe Alpinista, primul câine cu legitimaţie de montaniard în România, este din rasa Caniche sau Pudel și face parte din familia unui pasionat de drumeţii din judeţul Mureş, Daniel Cheşa. Cățelușa a reuşit în acest an să cucerească al 37-lea vârf montan, alături de stăpânul ei, fiind deja o prezenţă binecunoscută pe munte printre pasionaţii de drumeţii şi căţărări, relatează Agerpres.

Economie 2023-12-13 23:48:13