• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-09-18 21:11:56
  • Sursa:
Keir Starmer apara libertatea de exprimare in Marea Britanie, dar face o „distinctie” fata de unele discursuri online Imagine

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat joi că țara sa protejează „cu înverșunare” libertatea de exprimare, dar că există o limită atunci când aceasta este folosită pentru a incita la vătămarea reală a copiilor și a persoanelor vulnerabile, transmite Reuters. 

„Libertatea de exprimare este una dintre valorile fundamentale ale Regatului Unit, pe care o protejăm cu zel și înverșunare și o vom face întotdeauna”, a declarat Starmer reporterilor, în cadrul unei conferințe de presă alături de președintele american Donald Trump. 

„Fac o distincție între libertatea de exprimare și discursul celor care vor să promoveze pedofilia și sinuciderea pe rețelele sociale în rândul copiilor”, a spus el. 

„Prin urmare, sunt total în favoarea libertății de exprimare, dar sunt și în favoarea protejării copiilor de lucrurile care le pot face rău”, a mai precizat oficialul. 

Noua lege britanică privind siguranța online impune companiilor care deține rețele sociale să elimine conținutul ilegal de pe platformele lor. 

Încurajarea automutilării, de exemplu, este considerată infracțiune penală, astfel încât a fost inclusă în lege. 

O încercare a guvernului anterior de a interzice conținutul considerat „dăunător, dar legal” a fost abandonată, deoarece risca să limiteze libertatea de exprimare. 

Cu toate acestea, acțiunile poliției în legătură cu postările de pe rețele, cum ar fi arestarea comediantului irlandez Graham Linehan pentru publicarea de comentarii despre problemele transgender pe X, la începutul acestei luni, au ridicat întrebări cu privire la modul în care legile existente ar trebui aplicate online. 

Poliția a apărat arestarea lui Linehan, dar a declarat că ofițerii săi se aflau într-o „poziție imposibilă” de a arbitra între libertatea de exprimare și conținutul penal.