• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-06-02 12:51:33
  • Sursa:
Karol Nawrocki, noul presedinte al Poloniei: un istoric nationalist, cautat de Moscova pentru distrugerea monumentelor sovietice Imagine

Karol Nawrocki, câştigător, duminică, al celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Polonia, cu puţin sub 51% din voturi, este un istoric naţionalist specializat în lumea criminală, care a obţinut sprijinul principalului partid de opoziţie, Lege şi Justiţie (PiS, conservator), dar şi al administraţiei Trump, relatează AFP.

Karol Nawrocki Foto: Profimedia Deschide galeria foto

Karol Nawrocki, în vârstă de 42 de ani, a fost susţinut de partidul naţionalist PiS, care a guvernat Polonia între 2015 şi 2023, precum şi de preşedintele conservator în exerciţiu Andrzej Duda, notează News.ro.

Cu sloganul - după modelul Trump - „Polonia pe primul loc, polonezii pe primul loc”, el a vizat milionul de refugiaţi ucraineni care trăiesc în ţară. Deşi s-a angajat să menţină sprijinul Poloniei pentru Ucraina, care luptă împotriva armatei ruse din februarie 2022, Karol Nawrocki se opune aderării la NATO a ţării vecine şi denunţă ajutorul acordat refugiaţilor ucraineni în Polonia.

Într-un videoclip, el a declarat că ajutoarele sociale sunt „în primul rând destinate polonezilor” şi că „în cozile de la medici şi din spitale”, polonezii ar trebui să „aibă prioritate”. El a reproşat, de asemenea, Kievului că nu a „dat dovadă de recunoştinţă pentru ceea ce au făcut polonezii” şi l-a acuzat pe preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, de „insolenţă” faţă de Polonia.

Admirator al lui Donald Trump, Karol Nawrocki s-a întâlnit cu el la Casa Albă cu puţin înainte de primul tur. El afirmă că preşedintele american i-a spus: „Veţi câştiga”. Această întâlnire a stârnit în Polonia acuzaţii de amestec american în alegeri. De altfel, şi secretarul american al securităţii interne, Kristi Noem, şi-a exprimat sprijinul pentru Karol Nawrocki la un miting conservator organizat la sfârşitul lunii mai în Polonia. „El trebuie să fie următorul preşedinte”, a afirmat ea.

În timpul campaniei, Karol Nawrocki a pledat pentru instituirea unor controale la frontiera cu Germania pentru a împiedica intrarea migranţilor care ar fi respinşi de această ţară şi a cerut Berlinului să plătească Poloniei despăgubiri pentru cel de-al Doilea Război Mondial.

În speranţa de a atrage alegătorii de extremă dreapta, Karol Nawrocki a semnat un angajament pregătit de liderul acestora, Slawomir Mentzen, care în turul întâi s-a clasat pe locul al treilea şi ale cărui voturi erau cruciale pentru victorie în al doilea tur.

Campania lui Nawrocki, în care şi-a făcut apariţia pentru a-l sprijini inclusiv George Simion, a fost pătată însă de dezvăluiri despre trecutul său. Mass-media a dezvăluit că a cumpărat un apartament de la un bărbat în vârstă în urma unei tranzacţii considerate dubioase de observatori şi de adversarii săi politici.

De asemenea, site-ul de ştiri Onet.pl a publicat o anchetă explozivă, afirmând că el ar fi fost implicat în introducerea de prostituate într-un hotel din Sopot (nordul ţării) în perioada în care lucra acolo ca paznic, în urmă cu aproximativ douăzeci de ani. El a negat aceste acuzaţii, calificând ancheta drept „o grămadă de minciuni”.

Karol Nawrocki s-a născut în oraşul portuar Gdansk, unde a jucat fotbal şi a practicat boxul în tinereţe, înainte de a obţine un doctorat în istorie şi un MBA. A fost director al Muzeului celui de-al Doilea Război Mondial din acest oraş între 2017 şi 2021.

Din 2021, conduce Institutul Memoriei Naţionale (IPN), însărcinat cu investigarea crimelor naziste şi comuniste. Cercetările sale se concentrează în special pe opoziţia anticomunistă poloneză, crima organizată în perioada comunistă şi istoria sportului.

Anul trecut, Moscova l-a adăugat pe acest naţionalist pe lista persoanelor căutate pentru acţiunile sale de demontare a monumentelor din era sovietică din Polonia.

Citește și

Scheletele din dulapul lui Karol Nawrocki nu îi afectează candidatura la președinția Poloniei, ba chiar l-ar putea ajuta să câștige

Karol Nawrocki este, de asemenea, autorul mai multor cărţi, dintre care una sub pseudonim, ceea ce i-a adus critici. În 2018, sub pseudonimul Tadeusz Batyr, a publicat o carte dedicată unui gangster din perioada comunistă, Nikodem Skotarczak. În acelaşi an, autorul prezentat ca Tadeusz Batyr a apărut la televiziunea de stat, cu faţa ascunsă şi vocea modificată, declarând că Karol Nawrocki l-a inspirat în munca sa. Karol Nawrocki a scris la rândul său pe reţelele sociale că Tadeusz Batyr i-a cerut sfaturi. „Mi-a mulţumit oferindu-mi o carte interesantă pe care o recomand”, a adăugat el. Mass-media a descoperit în cele din urmă că Batyr şi Nawrocki erau una şi aceeaşi persoană.

Acuzat, de asemenea, că ar avea legături cu gangsteri şi neonazişti, el a calificat aceste acuzaţii drept „manipulare”, invocând contacte rare şi limitate, în scopuri profesionale. „Nimeni nu a auzit vreodată un cuvânt pozitiv din partea mea despre nazism”, a declarat el.

Karol Nawrocki vorbeşte engleza şi practică boxul în timpul liber. Are doi copii cu soţia sa, Marta.

Victoria lui Nawrocki reprezintă o lovitură semnificativă pentru guvernul lui Donald Tusk, care se confruntă cu un alt preşedinte adversar, susceptibil să blocheze propunerile legislative cheie. „Preşedinţia lui Nawrocki înseamnă un conflict la nivel înalt între preşedinte şi Tusk. Dar este clar că guvernului îi va fi dificil să pună în aplicare reformele cheie, deoarece preşedintele se poate opune prin veto majorității acestora”, a declarat Joanna Sawicka, analist politic la Polityka Insight, un think tank cu sediul la Varşovia, potrivit Politico, preluat de News.ro.

Contracandidatul lui Nawrocki, Rafal Trzaskowski, promisese că va colabora strâns cu guvernul prim-ministrului Donald Tusk, permiţându-i să promoveze agenda legislativă blocată în prezent de preşedintele în exerciţiu Andrzej Duda, aliat al PiS. „Cu un preşedinte din aceeaşi tabără, coaliţia lui Tusk ar putea în sfârşit să adopte reformele promise de mult timp, cu condiţia ca această coaliţie formată din patru partide să ajungă la un acord intern”, declara Joanna Sawicka. „Chestiuni cheie, precum liberalizarea legii avortului, ar putea întâmpina în continuare obstacole semnificative în parlament, chiar şi cu preşedinţia asigurată.”

Alegătorii conservatori l-au susţinut puternic pe Nawrocki, îngrijoraţi de trecutul liberal al lui Trzaskowski în calitate de primar al Varşoviei, unde a susţinut drepturile LGBTQ+ şi a fost în dezacord cu puternica ierarhie a Bisericii Romano-Catolice.

Rezultatul strâns al alegerilor arată profundele diviziuni politice din Polonia – divizată între oraşele mai liberale şi oraşele şi satele mai conservatoare, între cei care susţin UE şi cei care favorizează o ţară naţionalistă puternică, şi între liberali şi oamenii care aderă la valorile tradiţionale şi la un rol puternic al Bisericii Romano-Catolice.

Aceste diviziuni nu sunt o noutate.

În 2020, actualul președinte al Poloniei, Andrzej Duda, l-a învins pe Trzaskowski la alegerile prezidenţiale cu 51% faţă de 49%.

Bucurie pentru fani. Cântăreața americană Taylor Swift va urca din nou pe scenă joi, la Londra, odată cu reluarea turneului său mondial ''Eras'', în contextul unor măsuri sporite de securitate după ce dejucarea unui atac inspirat de Statul Islamic a forţat anularea concertelor artistei în Viena, săptămâna trecută.

Economie 2024-08-14 19:21:00

Un șofer din Botoșani a fost amendat de polițiști cu 20.000 de lei. Bărbatul fusese tras pe dreapta pentru un control de rutină. În mașina lui, într-un locaș special amenajat din bord, oamenii legii au descoperit ascunse 100 de pachete de țigări de contrabandă. Pe lângă amendă, bărbatul a rămas și fără țigarete, și fără mașină, scrie Botoșăneanul.ro.

Economie 2023-10-12 18:11:31

La începutul celei de a patra luni de război, Rusia bombardează intens estul Ucrainei în timp ce forțele terestre încearcă să încercuiască ultimele redute ucrainene din regiunea Lugansk, care este aproape complet cucerită. Una din ținte, orașul Severodonețk, este bombardat de ruși 24 de ore din 24, spun ucrainenii. "Distrug în mod deliberat orașul", acuză guvernatorul local. Lupta pentru Severodonețk amintește de cea pentru Mariupol, orașul-port redus la ruine. În Donbas este o baie de sânge. Rușii încearcă să elimine tot ce este viu - a spus azi noapte președintele ucrainean.

Economie 2022-05-25 00:35:49

Liberalul Crin Antonescu a declarat la Prima TV că amânarea alegerilor prezidenţiale poate creşte teoria conspiraţionistă, iar acest lucru nu este bun pentru democraţie şi pentru încredere. Antonescu afirmă că, în urma primului scrutin al alegerilor prezidenţiale, partidele politice „au avut parte de experienţe năucitoare” şi „cu toţii ne-am speriat un pic”.

Economie 2025-01-11 12:41:29

Rușii au început să bombardeze masiv pozițiile ucrainene de lângă New York, o localitate din regiunea Donețk ce poartă același nume cu metropola americană. Imagini ale bombardamentelor au fost publicate pe rețelele sociale.

Economie 2024-04-17 14:04:22

Prim-ministrul guvernului Portugaliei, Antonio Costa, și-a depus demisia, marți, la puțin timp după ce poliția făcut un raid la locuința sa ca parte a unei investigații anti-corupție de anvergură, relatează Politico.

Economie 2023-11-07 16:53:59

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că „viaţa publică în momentul de faţă nu are nişte locomotive”, referindu-se la posibilii candidaţi pentru alegerile prezidenţiale. Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă sunt cotaţi cu procente sub cele ale partidului iar, „paradoxal, singura care este puţin peste partid e doamna de la USR”, spune acesta. Băsescu crede că liderul PSD va aştepta cât de mult poate pentru a accepta candidatura la alegerile prezidenţiale, pentru a forţa mâna partidului, transmite News.ro.

Economie 2024-08-11 22:48:02

Belgia are, începând de miercuri, 6 septembrie, ambasadă în Republica Moldova. Misiunea diplomatică a fost inaugurată la Chişinău în prezenţa şefei diplomaţiei belgiene, Hadja Lahbib, şi a omologului său moldovean Nicu Popescu, informează MOLDPRES şi Radio Chişinău, preluate de Agerpres.

Economie 2023-09-06 17:56:32