• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-26 17:24:59
  • Sursa:
Karner insista ca Austria nu va renunta la vetoul impotriva Romaniei privind aderarea si cu granite terestre la Schengen Imagine

Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, insistă asupra vetoului țării sale cu privire la aderarea deplină a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Karner a declarat luni, în timpul unei conferințe de presă la Innsbruck, că Austria se va opune în continuare aderării depline la Schengen, potrivit Krone.

Întrebat despre aderarea deplină a România și Bulgaria la Schengen, ministrul de Interne Gerhard Karner a precizat că Austria își menține veto-ul.

Totodată, ministrul s-a referit la acordul la care s-a ajuns deja privind ridicarea controalelor aeriene și maritime, cunoscut și sub denumirea de „Air and Sea Schengen”.

„Cred că este foarte important să facem acest pas acum și să nu filozofăm despre următorul”, a declarat Karner.

Compromisul a fost obținut după „negocieri dure” și prevede „condiții clare”, a subliniat ministrul austriac de Interne. Printre acestea se numără faptul că frontiera terestră trebuie să fie securizată și că la frontiera externă vor fi disponibili ofițeri de poliție și resurse suplimentare ale Frontex.

În plus, solicitanții de azil înregistrați anterior în România și Bulgaria trebuie să fie returnați din Austria în țările respective.

Acordul privind „Air-Schengen” înseamnă că persoanele care călătoresc din România și Bulgaria nu vor mai fi nevoite să zboare spre alte țări ale UE prin terminalele externe. Cu toate acestea, controalele la frontieră vor rămâne în vigoare pentru călătorii pe cale terestră, acolo unde de fapt sunt și cele mai mari probleme pentru turiștii bulgari și români, dar și pentru transportatori. Autoritățile de la București au spus că discuțiile despre ridicarea controalelor la frontierele terestre vor continua în acest an.

Ziarul „Kurier” a relatat că din UE se fac presiuni tot mai mari asupra Austriei pentru ca aceasta să accepte ca cele două țări să adere la spațiul Schengen. Austria este singura țară din UE care se mai opune.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a exprimat, de asemenea, convingerea că România și Bulgaria vor fi în curând membre cu drepturi depline ale spațiului Schengen: „Se pot baza pe noi pentru a convinge Austria că merită să fie pe deplin în Schengen”, a declarat von der Leyen, citată după un summit special desfășurat la Bruxelles la începutul lunii februarie.

Japonia intenționează să-și păstreze acțiunile în proiectul energetic Sahalin-1, în ciuda faptului că rușii au anunțat că vor prelua controlul complet ca răspuns la sancțiunile occidentale impuse după invadarea Ucrainei, a spus ministrul nipon al industriei, Koichi Hagiuda, luni, conform Reuters.

Economie 2022-08-08 08:29:49

Orașul Mariupol era condamnat la distrugere. Bombardamentele rusești necruțătoare transformaseră străzile în ruine și curțile în cimitire. Dar la câțiva metri sub pământ, în localitatea din sud-estul Ucrainei, o poveste de dragoste înflorise, relatează BBC.com.

Economie 2024-06-08 18:51:36

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a făcut declarații joi după-amiază, la finalul Summitului de la Madrid, în care a vorbit despre o alianță unită, dar „nu un monolit” și a transmis că statele membre vor contribui mult mai mult la bugetul comun. Alianța va putea astfel să își consolideze apărarea și să facă mai multe exerciții militare. De asemenea, Stoltenberg a acuzat războiul brutal al lui Putin în Ucraina, precizând că întâlnirea dintre cei 30 de lideri din capitala Spaniei a fost una „transformatoare”.

Economie 2022-06-30 15:34:34

Cei trei bărbați - un american și doi australieni - care s-au dus să facă surf în Mexic și au fost găsiți morți într-un puț erau împușcați în cap, a transmis poliția. Ei au fost identificați de părinți și nu a mai fost nevoie de teste genetice, potrivit Poliției.

Economie 2024-05-06 07:57:33

Un bărbat s-a aruncat, vineri, de pe un pasaj din Timişoara şi a căzut pe o maşină aflată în trafic. Acesta a fost preluat de un echipaj medical de la Ambulanţă şi a fost dus de urgenţă la spital. Este a treia tentativă de sinucidere, la Timişoara, în această săptămână, transmite News.ro.

Economie 2023-06-09 15:58:42

Poliţia britanică a deschis o anchetă după ce autoritățile aeroportului Heathrow din Londra au confiscat un colet care conţinea uraniu, informează Agerpres care citează France Presse. Coletul provine din Pakistan.

Economie 2023-01-11 08:58:12

Ucraina a ordonat marţi evacuarea a 26 de sate din regiunea Harkov, în nord-estul ţării, din cauza atacurilor repetate ale armatei ruse în zonă, informează AFP, citată de News.ro.

Economie 2024-01-16 15:53:52

Pasiunile Reginei Elisabeta a II-a au fost la fel de statornice și longevive precum domnia sa. Una dintre ele este iubirea pentru cai, pe care a cultivat-o în copilărie, a crescut cu fiecare an și s-a stins doar odată cu dispariția ei. Și nu a fost doar un hobby de vacanță. S-a tradus în zeci de curse câștigate de caii reginei. Dar pentru Elisabeta, cifrele au fost mai puțin importante - a contat cel mai mult legătura specială cu aceste animale nobile.

Economie 2022-09-17 14:41:36