• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-12 15:14:11
  • Sursa:
Karel Schwarzenberg a murit. Fostul ministru de Externe ceh avea 85 de ani Imagine

Fostul ministru de Externe ceh Karel Schwarzenberg, una dintre personalităţile importante din ţara sa în perioada postcomunistă, a decedat, au anunţat duminică oficialităţi cehe, potrivit Reuters. Karel Schwarzenberg avea 85 de ani.

Biblioteca Vaclav Havel, co-fondată de Schwarzenberg, a anunţat că acesta a decedat sâmbătă, numindu-l un ''patriot şi adevărat european''.

Media cehe au menţionat că Schwarzenberg fusese transportat la un spital din Viena săptămâna trecută, scrie Agerpres.

Karel Schwarzenberg s-a născut într-o familie cehă prestigioasă şi a devenit colaborator apropiat şi prieten al lui Vaclav Havel după ce fostul disident a câştigat primele alegeri libere din Cehia, în 1990. Ulterior, el a fost ministru de externe al Republicii Cehe în două rânduri, în perioada 2007 - 2013.

Schwarzenberg a fost un susţinător ferm al integrării europene a ţării sale.

În anul 2004, el a devenit senator şi a ajutat apoi la lansarea partidului TOP09, care participă la actuala coaliţie guvernamentală de la Praga. În 2013, Karel Schwarzenberg a participat la alegerile prezidenţiale, dar a pierdut în favoarea lui Milos Zeman, care şi-a încheiat al doilea mandat de preşedinte în cursul acestui an.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a înregistrat un videoclip care urmează să fie difuzat pe reţelele de socializare şi în care îi îndeamnă pe imigranţii ilegali „să se autodeporteze” înainte ca autorităţile să-i aresteze, transmite Axios, citat marţi de EFE. 

Economie 2025-03-18 16:33:05

Candidatul coaliţiei de guvernare la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că nu se va retrage din cursa electorală și că Ilie Bolojan a fost clar când a spus că nu va candida.„Aş vrea să le intre foarte bine în... frumoasele capete tuturor că eu nu mă retrag, nu mă retrag niciodată de undeva, dintr-o bătălie. Eu m-am retras retras o singură dată din viaţa politică, în 2014, după ce îmi terminasem toate bătăliile, pierdute sau câştigate. Eu nu m-am retras niciodată în cursul unei bătălii, plec ultimul! Am mai spus, deci să înceteze cu aceste lucruri dacă vor. Dacă nu, nu. Pe mine v-am spus c-au ajuns să mă distreze. Nu se pune această problemă”, a declarat Crin Antonescu, la B1TV, citat de News.ro.

Economie 2025-03-04 22:48:03

Un japonez a murit într-un tren din regiunea Tokyo, iar decesul lui a trecut neobservat timp de 12 ore. În tot acest interval, garnitura a străbătut 652 de kilometri.

Economie 2024-07-02 16:38:34

Comandantul forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a declarat, duminică, că situaţia este „dificilă" în zona principalului atac al Rusiei, care este concentrat în estul Ucrainei, în apropiere de Pokrovsk, dar a precizat că toate deciziile necesare sunt luate, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Economie 2024-09-01 14:33:01

Scumpirile vor continua și în perioada următoare, arată datele Institutului Național de Statistică, în condițiile în care între 25-53% dintre firmele din construcții, servicii și comerț cu amănuntul vor ridica prețurile. Motivele ar fi atât modificările din Codul Fiscal, cât și avertizările agricultorilor, potrivit cărora din toamnă unele produsele vor fi mai scumpe din cauza secetei. "Păi dacă gazul a crescut, energia electrică a crescut. Și majoritatea furnizorilor au scumpit între 5 și 15%", spune managerul unei frizerii din Capitală.

Economie 2022-07-30 08:30:34

Elon Musk a intrat miercuri în sediul Twitter din San Francisco cu o chiuvetă în brațe, transmițând un mesaj prin acest gest chiar pe contul său de Twitter. Chiuveta a fost folosită într-un joc de cuvinte dintr-o expresie din limba engleză care se referă la un proces de analiză și acceptare a lucrurilor care se întâmplă. Miliardarul va cumpăra Twitter vineri, după toate aparențele. El a anunțat săptămâna trecută că intenționează să concedieze o mare parte din angajații companiei.

Economie 2022-10-26 23:22:34

Un bărbat în vârstă de 23 de ani din judeţul Constanţa a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a provocat distrugeri unei maşini de poliţie, a lovit uşa de acces în sediul poliţiei Amzacea şi a smuls două camere de supraveghere din unitate.

Economie 2023-11-10 17:10:50

Un biograf care efectua cercetări asupra filosofului german Hegel a descoperit o cantitate considerabilă de prelegeri ale acestuia nedocumentate anterior, documente ce ar putea aduce noi informaţii despre această personalitate marcantă a filosofiei moderne occidentale, relatează marţi The Guardian.

Economie 2022-11-29 16:16:25