• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-01 08:38:17
  • Sursa:
Kamala Harris l-a acuzat pe Donald Trump ca a condus SUA intr-un mod „egoist” in primele 100 de zile de mandat Imagine

În primul discurs important susținut de Kamala Harris după ce a pierdut alegerile, fostul vicepreședinte american l-a acuzat pe Donald Trump că a exercitat primele o sută de zile de mandat într-un mod „egoist”, potrivit AFP.

Kamala Harris, democrata care a pierdut alegerile din noiembrie 2024 în fața republicanului Donald Trump, a făcut apel la americani să „nu se lase păcăliți” de „aparentul haos” al începutului de mandat al lui Trump. 

Fostul vicepreședinte american, care oscilează între a candida la alegerile prezidențiale din 2028 sau pentru funcția de guvernator al statului California (în 2026), susține că Trump „pune în aplicare un program care a fost elaborat timp de decenii” de conservatori.

Agenda lui Trump, potrivit lui Harris, ar viza privatizarea domeniilor de care se ocupă Guvernul american, cum ar fi Educația. Ea a denunțat și eschivarea cu privire la taxele vamale.

„Aceste lucruri se întâmplă în timp ce se acordă facilități fiscale celor mai bogați”, a subliniat Kamala Harris.

Totodată, democrata a mai acuzat că în SUA există riscul unei „crize constituționale”, pe fondul încercărilor lui Trump de a-și crește autoritatea.

„Dacă acest lucru se întâmplă (...), singura putere care nu trebuie să eșueze este vocea poporului (...) Președintele Trump, administrația sa și aliații lor mizează pe ideea că frica poate fi contagioasă (...) Curajul este contagios”, a mai subliniat fostul vicepreședinte american.

Mai multe detalii despre primele 100 de zile de mandat ale lui Donald Trump, aici. 

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a explicat la Digi24 că la azilul din Mureș au existat trei controale într-un interval de două săptămâni, însă cei care au efectuat acea inspecţie au verificat numai partea supraterană, nu și subsolul centrului. În beciul căminului au fost descoperite, joi, de reprezentanții Centrului de Resurse Juridice, mai multe persoane, copii și adulți, cazate printre grămezi de moloz, pe saltele pline de fecale, urină şi sânge.

Economie 2023-07-28 17:57:49

Indiferent de rezultatul cursei, interesele blocului nu sunt pe deplin aliniate cu cele ale Washingtonului și este timpul să recunoaștem în sfârșit acest lucru, scrie Jorg Rocholl, Președintele Școlii Europene de Management și Tehnologie din Berlin, într-o analiză pentru Politico .

Economie 2024-09-06 07:00:33

Președintele american Joe Biden a cheltuit 30 de milioane de dolari pentru un spot de campanie prin care încearcă să își transforme vârsta, considerată călcâiul lui Ahile din punct de vedere electoral, într-un avantaj. În clipul de 60 de secunde, Biden spune că la cei 81 de ani este „foarte tânăr, energic și chipeș”, relatează The Guardian.

Economie 2024-03-09 22:05:49

Autoritățile investighează circumstanțele neobișnuite din jurul descoperirii unui vehicul îngropat pe o proprietate rezidențială situată la aproximativ 50 de kilometri de San Francisco, în Atherton, California.

Economie 2022-10-21 19:44:13

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a afirmat că România nu este în recensiune şi că nici nu există o prognoză că s-ar putea îndrepta în această direcţie, transmite News.ro.

Economie 2024-02-15 13:06:29

În anul 2022, 11.276.660 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, reprezentând 59,2% din populaţia rezidentă a României, cu 264.473 persoane mai mult decât în anul 2021, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Economie 2023-06-26 12:06:46

Un oficial Hamas a cerut ca 6.000 de palestinieni, bărbați și femei, deținuți în închisorile israeliene, să fie eliberați în schimbul ostaticilor din Gaza, transmite Sky News.

Economie 2023-10-17 10:51:39

Românii vor merge la vot, duminică, 1 decembrie, pentru alegerile parlamentare 2024. Listele cu candidați au fost deja definitivate și, printre nume mai puțin cunoscute din partidele politice, în acest an, cetățenii vor putea găsi și nume controversate, deja celebre în România, precum Gigi Becali sau Viorica Dăncilă, care s-au înscris pentru un loc în Parlament.

Economie 2024-11-27 07:00:33