• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-21 23:53:58
  • Sursa:
Kamala Harris il invita pe Trump la inca o dezbatere, in octombrie. Replica miliardarului Imagine

Candidata democrată la alegerile prezidențiale din noiembrie, Kamala Harris, actualul vicepreședinte al SUA, a acceptat invitația postului de televiziune CNN de a participa la o nouă dezbatere cu contracandidatul său republican, fostul președinte Donald Trump. Dacă Trump va accepta, confruntarea ar putea să aibă loc pe 23 octombrie, scrie Axios.

ACTUALIZARE 22.30: Donald Trump a spus că este „prea târziu” pentru o altă dezbatere prezidențială, deoarece americanii au început deja să voteze, făcând referire la votul anticipat, care a început sâmbătă în câteva state americane, precum și la votul prin corespondență.

„Problema cu o altă dezbatere este că deja e prea târziu, votarea deja a început”, a spus candidatul republican, în timpul unui miting din Carolina de Nord, potrivit CNN.

El a mai spus că rivala sa democrată vrea o altă dezbatere, deoarece „pierde rău”. CNN amintește însă că sondajele nu arată un avans clar pentru niciunul dintre cei doi candidați.

Trump nu poartă o amintire prea plăcută de la confruntarea cu Harris, căci toate analizele care au fost făcute ulterior acesteia au indicat faptul că democrata a ieșit câștigătoare din acest test preelectoral.

Știrea inițială

Trump a scris pe Truth Social la începutul acestei luni că „nu va exista o a treia dezbatere” - dar campania lui Harris a făcut presiuni pentru o altă rundă de la încheierea primei lor confruntări.

Pentru Trump ar fi a treia, pentru că el a avut deja o dezbatere cu Joe Biden, candidatul inițial al democraților, actual președinte în exercițiu.

Harris a decis sâmbătă să scrie pe contul său de la rețeaua X că va accepta cu plăcere o a doua dezbatere, la 23 octombrie. Vicepreședintele l-a etichetat pe Trump în postare, adăugând: „Sper că @realDonaldTrump mi se va alătura”.