Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului. Pentru că opoziţia nu a depus moţiune de cenzură, proiectul de lege a fost adoptat şi trimis spre promulgare către preşedintele Traian Băsescu. La 45 de zile de la adoptarea proiectului în şedinţa de guvern, Codul Penal a fost publicat în Monitorul Oficial. Era anul 2009.
Deşi iniţial trebuia să intre în vigoare în 2011, pentru că sistemul judiciar nu era pregătit, intrarea în vigoare a fost amânată.
În cazul Codului de procedură penală, legea a fost adoptată în procedură parlamentară. A fost nevoie de o perioadă mult mai mare, de peste un an și patru luni de la adoptarea proiectului în ședință de guvern şI până la publicarea în Monitorul oficial. Până La urmă, legea a fost votată, promulgată şI publicată în Monitorul Oficial. Era anul 2010.
Oricum, adoptarea Legii de punere în aplicare a celor două coduri, care conținea și data intrării lor în vigoare, a fost amânată. Abia la sfârșitul anului 2013 s-a stabilit că legea penală se schimbă în România începând cu 1 februarie 2014.
Codul penal, devenit Legea 286/2009
10 iunie 2009 - Guvernul Boc adoptă proiectul
22 iunie 2009 - Guvernul Boc îşi asumă răspunderea în faţa Parlamentului
26 iunie 2009 - Proiectul e adoptat prin nedepunerea moţiunii de cenzură
17 iulie 2009 - Preşedintele T. Băsescu promulgă legea
24 iulie 2009 - Legea este publicată în Monitorul Oficial
Codul de procedură penală, devenit Legea 135/2010
3 martie 2009 - Guvernul Boc adoptă proiectul
7 septembrie 2009 - Proiectul este adoptat de Senat
22 iunie 2010 - Proiectul este adoptat de Camera Deputaţilor
29 iunie 2010 - Preşedintele T. Băsescu promulgă legea
15 iulie 2010 - Legea este publicată în Monitorul Oficial
(sursa: Parlamentul României)
