Parcul va avea şi 60 de locuri de cazare amenajate în copaci, un restaurant şi o sală de conferinţă. Investiţia aparţine unei firme din Sfântu Gheorghe şi va costa patru milioane de euro, o parte din fonduri fiind bani europeni.
Ideea are ca inspiraţie un parc similar din Austria, care atrage anual peste două milioane de turişti. Cum cetatea din Râşnov a fost vizitată anul trecut de 200.000 de persoane, Primăria vrea să aducă şi mai mulţi vizitatori.
Astfel că în această vară vor începe lucrările la liftul cu cremalieră care va uşura accesul în cetate şi va oferi o panoramă spectaculoasă celor care îl vor folosi. Investiţia este de 15 milioane de lei, iar banii au fost obținuţi printr-un proiect european. 700 de persoane vor folosi instalaţia în fiecare zi, iar liftul va urca 165 de metri din oraş până la cetatea ţărănească.
