• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-24 10:00:22
  • Sursa:
Johnny Depp a fost gasit inconstient intr-o camera de hotel in Budapesta. Trupa lui a anulat doua concerte Imagine

Trupa lui Johnny Depp, Hollywood Vampires, din care face parte şi Alice Cooper, a anulat săptămâna aceasta concertele din Slovacia şi Ungaria pe care trebuiau să le susţină în cadrul turneului lor european, relatează The Mirror. 

Marţi, trupa şi-a dezamăgit fanii din Budapesta, anulând concertul de pe Papp Laszlo Sport Arena în ultima clipă, din cauza unor „circumstanţe neprevăzute”. 

Arena era deja plină de spectatori, dintre care unii călătoriseră sute de kilometri până în capitala ungară. „Totul era pregătit, scena era pregătită, echipa din culise era pregătită. Nici măcar nu mi-a trecut prin cap că ar putea exista o problemă, mai ales că membrii trupei testaseră instalaţia de sunet, care fusese pregătită pentru după-amiază. Nimeni nu s-a gândit la că Johnny Depp nu ar participa, microfonul său fusese montat de un membru al staff-ului, dar acest lucru nu este neobişnuit pentru astfel de vedete”, a declarat un plasator pentru tabloidul maghiar Blikk. 

Când s-a anunţat că spectacolul este anulat, mulţi au bănuit că este vorba despre Johnny Depp, despre care se ştie că a mai avut în trecut probleme cu drogurile şi alcoolul. Se făceau, de asemenea, speculaţii că ar fi vorba despre o cădere nervoasă a starului din Piraţii din Caraibe. 

După câteva zile, presa de la Budapesta a aflat însă că spectacolul a fost anulat întrucât Johnny Depp a leşinat în camera de hotel din capitala ungară şi a fost nevoie chiar să fie chemat un medic. 

„Tot ce am auzit este că Depp a fost surescitat, nici măcar nu a putut părăsi hotelul. Am auzit, de asemenea, că au chemat un medic pentru a vedea dacă nu cumva este vorba de ceva mai mult decât un simplu exces ca un star rock”, a spus o sursă din stafful hotelului, conform News.ro. 

Pe reţelele sociale a fost împărtăşită o postare cu o fotografie care sugera că Johnny Depp a fost văzut consumând alcool cu o oră înainte de anularea concertului.

Următorul concert al Hollywood Vampires din cadrul turneului european trebuia să aibă loc joi, 20 iulie, în Slovacia. Dar şi acest spectacol a fost anulat, lăsând fanii dezamăgiţi. 

Într-un comunicat, trupa a precizat că nu a putut susţine spectacolul din Slovacia din cauza locului „nesigur” şi „incomplet” pregătit pentru desfăşurarea spectacolului. 

Iniţial, spectacolul fusese programat pentru Olympic Fields, în Zvolenska Slatina, un sat din centrul Slovaciei, dar apoi a fost reprogramat la amfiteatrul Banska Bystrica, la aproximativ 30 km depărtare. 

Apoi, pe site-ul trupei a apărut un anunţ că spectacolul din Slovacia a fost anulat. 

Ulterior, Hollywood Vampires a transmis un comunicat prin intermediul Instagram, în care se spune: „Astăzi, când am sosit la locul de desfăşurare din Slovacia pentru a începe să ne pregătim pentru spectacolul din această seară, a devenit foarte clar că nu era terminată construcţia instalaţiei şi, prin urmare, era nesigură atât pentru trupă, cât şi pentru publicul larg”. 

„Trupa este foarte supărată de această recentă şi nefericită întorsătură a evenimentelor şi speră să revină atunci când programul o va permite” - a transmis Hollywood Vampires. 

În comunicatul de pe Instagram, trupa menţionează că anularea spectacolului din Slovacia nu are „nicio legătură” cu cea din Budapesta, dar i-a asigurat pe fani că „toţi membrii trupei sunt în siguranţă şi sănătoşi”. 

Hollywood Vampires a avut un nou concert sâmbătă seară în Polonia, la Slupsk. De data aceasta, Depp a apărut pe scenă, contrar unor speculații că ar fi murit. 

Anterior, Mirror relatase că ar fi posibil ca motivul anulării concertului din Budapesta să fie accidentarea la gleznă suferită de Johnny Depp în luna mai. Au existat relatări conform cărora Depp a mers cu o cârjă înainte de evenimentul de la Glasgow, ceea ce ar putea indica faptul că problema de la gleznă a fost un motiv semnificativ pentru anulare.

Foto: captură video akulinska/ Instagram Deschide galeria foto

Circulaţia între intersecţia cu DN6 (Bucureşti- Alexandria) şi Constanţa se va desfăşura doar pe autostradă, pe o lungime de 236 de kilometri, după ce, miercuri, a fost deschisă circulaţia pe ultimii 10 Kilometri ai Lotului 1 al A0 Sud, potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Economie 2024-07-31 19:04:58

O tânără în vârstă de 24 de ani care avea un chist ovarian care cântărea aproape 100 de kilograme a fost operată cu succes de medici în Polonia, relatează dpa, citată de Agerpres.

Economie 2023-04-28 10:17:51

Administrația lui Donald Trump ar putea acumula o factură „monumentală” și încalcă legea prin concedierea lucrătorilor guvernamentali pe motive false, potrivit unui avocat de top din domeniul muncii, scrie The Guardian.

Economie 2025-02-24 07:00:40

Un om a murit duminică, după ce avionul de mici dimenisiuni pe care îl pilota a căzut în lacul Colibița din județul Bistrița-Năsăud. Martorii spun că ar fi făcut o manevră periculoasă, ar fi zburat foarte aproape de apă. În aparatul de zbor mai era un cetățean german, care a scăpat teafăr. 

Economie 2022-08-28 20:51:29

Peste 1000 de cântăreţi şi muzicieni suedezi cer printr-o scrisoare deschisă Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU) să excludă Israelul de la ediţia din acest an a concursului Eurovision, transmite luni DPA, preluată de Agerpres.

Economie 2024-01-29 21:32:26

O companie necunoscută din Hong Kong pare să fi devenit ultima obsesie a traderilor de pe popularul forum WallStreetBets de pe Reddit. Au ajutat acțiunile companiei să crească cu 21.000% de la lansarea pe bursa din New York, în urmă cu nici o lună, relatează CNN.

Economie 2022-08-03 19:13:39

O mutație genetică rară îi permite unei femei de 75 de ani din Scoția să nu simtă niciun fel de durere, anxietate sau teamă, transmite Science Alert.

Economie 2023-05-31 16:44:25

Jacinda Ardern, fost prim-ministru al Noii Zeelande, s-a căsătorit sâmbătă cu logodnicul ei, prezentatorul de radio şi televiziune Clarke Gayford, informează DPA, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-01-13 13:11:21