Biden va merge în Marea Britanie, unde se va întâlni cu Regele Charles al III-lea și cu premierul Rishi Sunak, apoi va ajunge în Lituania, la Vilnnius, pentru Summit-ul NATO, între 11 și 12 iulie, iar pe 13 iulie va vizita Finlanda pentru o întâlnire cu liderii țărilor nordice, fiind țara care a aderat recent la NATO.
Joe Biden va fi în Europa începând de săptămâna viitoare, de pe data de 9 iulie, și va sta până pe 13 iulie.
„În perioada 9-13 iulie, președintele Biden are programată o călătorie în Regatul Unit, Lituania și Finlanda. Președintele Biden se va deplasa mai întâi la Londra pentru discuții cu Regele Charles al III-lea și cu prim-ministrul Rishi Sunak, pentru a consolida și mai mult relația strânsă dintre națiunile noastre. Președintele se va deplasa apoi la Vilnius, Lituania, în perioada 11-12 iulie, pentru a participa la cel de-al 74-lea Summit NATO. Pe 13 iulie, președintele Biden va vizita Helsinki, Finlanda, pentru un summit al liderilor nordici și americani”, precizează Casa Albă într-un comunicat.
