• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-15 22:01:57
  • Sursa:
Joe Biden l-a primit pe Xi Jinping pe un covor rosu, intr-o cladire istorica din San Francisco Imagine

Președintele american Joe Biden l-a primit miercuri pe liderul chinez Xi Jinping, cu prilejul unui summit organizat la San Francisco. Cei doi șefi de stat și-au dat mâna pe un covor roșu, la intrarea într-o clădire istorică din localitatea americană, informează CNN.

Astfel de întâlniri sunt atent pregătite din timp, iar „coreografia” evenimentului este planificată în urma unor negocieri între echipele de protocol americane și chineze, precizează CNN.

Biden, pe post de gazdă a întâlnirii, l-a întâmpinat în fața clădirii pe președintele chinez Xi, care a coborât dintr-o limuzină  neagră. În fața intrării a fost pus un covor roșu, flancat de steagurile SUA și ale Chinei și de o gardă de onoare formată din militari ai Infanteriei Marine a SUA.

După ce și-au dat mâna, Biden și Xi au intrat în clădire fără a răspunde la nicio întrebare din partea presei.

Întâlnirea Biden-Xi  Jinping are loc în marja unui summit al Cooperării Economice pentru Asia-Pacific (APEC), prima lor întrevedere după un an.

Ultima întâlnire tete-a-tete dintre cei doi a a fost în noiembrie 2022 la Bali (Indonezia). Relaţiile dintre cele două țări s-au deteriorat după ce SUA au doborât la începutul anului un balon chinez, despre care Washingtonul a afirmat că ar fi o aeronavă-spion. Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a amânat la acea dată vizita în China. De atunci, vizitele diplomatice, printre care cea a lui Blinken, s-au înmulţit de o parte şi de alta.

Cu propunerea oficială făcută luni de Belgia a actualei sale şefe a diplomaţiei Hadja Lahbib pentru postul de comisar european, doar opt femei au fost propuse de către ţările UE să servească drept comisari în noua echipă a Ursulei von der Leyen, relatează marţi dpa preluată de Agerpres.

Economie 2024-09-03 10:48:19

Liderul instalat de ruși la conducerea regiunii ucrainene ocupate Herson a declarat, marți, că urmează noi „mutări organizate” de civili din regiune mai departe de linia frontului, relatează CNN.

Economie 2022-10-18 22:22:14

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România.

Economie 2024-11-23 18:21:34

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a calificat drept „total iresponsabile” ameninţările preşedintelui rus Vladimir Putin de a recurge la arma nucleară în cazul unei „lansări masive” de atacuri aeriene împotriva Rusiei, informează France Presse şi Reuters, citate de Agerpres. 

Economie 2024-09-26 18:50:30

Atleţii americani Vernon Norwood, Shamier Little, Bryce Deadmon şi Kaylyn Brown au stabilit un nou record mondial în proba de ştafetă mixtă 4x400 m, vineri, în serii la Jocurile Olimpice de la Paris, cu timpul de 3 min 07 sec 41/100.

Economie 2024-08-02 20:59:21

Rusia a afirmat luni că a doborât în timpul nopţii 90 de drone ale Ucrainei, dintre care aproape 40 deasupra Mării Azov, precum şi o rachetă de croazieră anti-navă Neptun, fără a anunţa victime, informează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2025-02-17 09:49:33

O dronă lansată din Liban a lovit sâmbătă oraşul Cezareea, din centrul Israelului, în apropierea locului unde îşi are reşedinţa privată premierul israelian Benjamin Nentayhu, informează Agerpres care preia o informație EFE.

Economie 2024-10-19 10:39:50

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că legea pensiilor a intrat „într-o procedură mai alertă”, pentru că vrea să fie pusă în aplicare încă de anul viitor. El a ținut să precizeze că legea nu este o prioritate în acest moment, deoarece este în cererea de plată numărul 4 din PNRR.

Economie 2023-10-24 14:50:02