• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-30 16:28:20
  • Sursa:
Joe Biden anunta un nou pachet de ajutor militar de 2,5 miliarde de dolari pentru Ucraina Imagine

Preşedintele american Joe Biden a anunţat, luni, un nou pachet de ajutor în valoare de 2,5 miliarde de dolari ca asistenţă suplimentară de securitate pentru Ucraina. Liderul de la Casa Albă îşi foloseşte ultimele săptămâni de mandat pentru a spori ajutorul militar pentru Kiev înainte ca preşedintele ales Donald Trump să preia puterea, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

„La cererea mea, Statele Unite vor continua să lucreze fără încetare pentru a întări poziţia Ucrainei în acest război în restul timpului meu în funcţie”, a subliniat Biden într-un comunicat.

Anunţul lui Biden include un ajutor militar de 1,25 miliarde de dolari din stocurile SUA şi un pachet de 1,22 miliarde de dolari din Iniţiativa de asistenţă pentru securitatea Ucrainei (USAI), în cadrul căreia echipamentele militare sunt procurate de la industria de apărare sau de la parteneri şi nu din stocurile americane, ceea ce înseamnă că poate dura luni sau chiar ani să ajungă pe câmpul de luptă.

Biden a menţionat într-un comunicat că noul ajutor va oferi Ucrainei „un aflux imediat de capabilităţi pe care continuă să le folosească cu mare efect pe câmpul de luptă şi resurse pe termen lung de apărare aeriană, artilerie şi alte sisteme de arme critice”.

De la începutul războiului, Washingtonul a angajat 175 de miliarde de dolari ca ajutor total pentru Ucraina, dar nu este sigur dacă ajutorul va continua în acel ritm sub Trump, care îl va înlocui pe Biden pe 20 ianuarie. Trump a declarat că vrea să ducă războiul spre un final rapid, iar în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale el a pus sub semnul întrebării implicarea SUA în conflict, sugerând că aliaţii europeni ar trebui să suporte mai mult din povara financiară.

Invazia rusă din Ucraina se apropie de jalonul de trei ani, iar recent ruşii au recurs la trupe nord-coreene pentru a-şi consolida poziţia pe câmpul de luptă.

Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, cafenele şi restaurante, cu o creştere de 95,82%, relatează CNBC.

Economie 2024-05-04 12:06:23

Rusia a reclamat miercuri faptul că ministrul de Externe, Serghei Lavrov, şi delegaţia sa nu au primit încă viză de Statele Unite pentru a participa la reuniunile Consiliului de Securitate al ONU de la sfârşitul acestei luni, în cadrul preşedinţiei rotative ruse, din aprilie, la acest organism decizional al Naţiunilor Unite, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Economie 2023-04-12 16:01:18

Ministerul rus al Apărării a negat că a lovit cu rachete centrul comercial din orașul ucrainean Kremenciuk și a susținut că a lovit un depozit de armament, iar explozia ulterioară a muniției a declanșat un incendiu în mall-ul din apropiere. Relatările martorilor și analizele experților demontează afirmația Rusiei că focul s-a extins de la depozit la mallul care, în opinia Moscovei, era gol, scrie The Guardian.

Economie 2022-06-30 12:50:42

Un cetățean leton, considerat de autoritățile din mai multe țări drept cel mai talentat falsificator de documente din Europa, a fost arestat săptămâna aceasta în Spania. Era dat în urmărire de autoritățile din țara natală, după ce a reușit să evadeze în urmă cu un an, reușind să ajungă în Spania cu o identitate falsă, unde și-a continuat activitatea. Polițiștii spanioli i-au găsit în casă inclusiv o carte de identitate românească a actorului Brad Pitt, o mostră foarte bine realizată cu care letonul își convingea clienții.

Economie 2022-11-04 12:17:44

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan. A afirmat, joi seară, că s-au făcut lcurări la reţeaua de termificare din oraş, iar ”iarna asta o să fie mai bine decât iarna trecută”.

Economie 2023-09-21 23:34:56

Ponderea proaspeţilor absolvenţi de liceu sau facultate din UE care erau angajaţi a ajuns în 2023 la 83,5%, în creştere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu 82,4% în 2022, însă România se numără printre ţările membre cu cei mai mulţi şomeri în rândul proaspeţilor absolvenţi din UE, arată datele publicate miercuri de Eurostat.

Economie 2024-08-21 14:34:53

Sebastian Burduja a vorbit, în exclusivitate la Digi24, despre Călin Georgescu, cel care a adus în discuția publică locul de muncă al tatăl ministrului, precum și despre domeniul pe care îl administrează, cel energetic. Burduja a explicat situația tatălui său la ALRO, și îl invită pe fostul candidat la prezidențiale „să prezinte orice dovadă” în sprijinul acuzațiilor. În plus, ministrul Energiei spune că Georgescu „este un mare impostor”, acesta schimbându-și la 180° modul în care vede situația energetică a României. „Vă spun un lucru în premieră. A scris prin 2008 o strategie de dezvoltare, a coordonat-o, și acolo spune foarte clar că România ar trebui să facă tranziție verde, să închidă cărbunele, să meargă pe energie verde. Acum s-a sucit”, a afirmat Burduja.

Economie 2025-01-22 22:38:50

Nicușor Dan a declarat, marți seara la Digi24, că sunt economisiți bani la bugetul local dacă referendumul să se desfășoare simultan cu primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Primarul Capitalei a mai explicat cum vrea să implementeze strategia antidrog și a adăugat că, din acele 7-10 milioane lei care ar fi fost folosite pentru organizarea separată a unui referendum, ar putea fi construit unul dintre cele 8 centre regionale care apar în Strategia Națională Antidrog a Guvernului.

Economie 2024-10-22 23:29:09