• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-23 22:56:49
  • Sursa:
Joe Biden a fost informat despre prabusirea avionului lui Prigojin. „Nu sunt surprins” Imagine

Președintele SUA, Joe Biden, a spus că „nu e surprins” de relatările privind prăbușirea avionului lui Evgheni Prigojin, șeful grupului de mercenari Wagner.

„Nu știu cu adevărat ce s-a întâmplat, dar nu sunt surprins”, a spus Biden.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, John Kirby, a început declarația de astăzi prin a spune că „nimeni nu ar trebui să fie surprins” de moartea liderului Wagner într-un accident de avion.

Un avion care îi aparține fondatorului grupului Wagner, Evgheni Prigojin, s-a prăbușit în regiunea rusă Tver. „Bucătarul lui Putin” era pe lista pasagerilor, potrivit agenției de presă ruse Tass, care citează o declarație a agenției federale de transport a Rusiei.