• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-29 10:34:44
  • Sursa:
Jocul de-a Apocalipsa. Guvernul a vrut sa vada, intr-o ampla simulare, daca mai poate guverna Romania in cazul unei „crize complexe” Imagine

Distribuiți în jurul a trei mese plasate într-o banală sală de conferințe a unui hotel de 4 stele din Mamaia, 61 de domni și doamne din 22 de „structuri”, ministere și organizații guvernamentale fixează concentrați ecranele laptopurilor pe care le au în față. „Cei 61” se joacă, practic, de-a Apocalipsa, în cadrul primului exercițiu desfășurat în România și organizat de Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, în care s-a testat, în premieră, într-o amplă simulăre, dacă țara noastră e capabilă să îndeplinească cele 7 cerințe de bază ale rezilienței, stabilite de către NATO: continuarea guvernării, comunicațiile, energie, resursa de apă și mâncare, sistemul de transport, mișcările de masă ale unor populații și gestionarea incidentelor cu victime multiple. Statul român a vrut să vadă astfel dacă își poate menține serviciile și funcțiile sale esențiale în cazul unei „crize complexe”, care a presupus mai multe scenarii-dezastru desfășurate „în cascadă” și care au inclus, printre altele, vaste atacuri cyber, atentate asupra sistemului energetic sau infrastructurii critice. Rezultatele, concluziile și detaliile tehnice ale acestei simulări rămân „clasificate”.

Simularea, sau „exercițiul de tip table-top”, cum a fost botezat în prețiosul limbaj de specialitate care însoțește astfel de comunicări publice, a fost realizată în perioada 24-24 octombrie, prin exersarea „modului de rezolvare a unei crize complexe”, după cum se arată într-un comunicat al Centrului Euro-atlantic pentru Reziliență.

„Elaborarea scenariului general și a inject-urilor (n.r.: ipoteze de lucru) a avut la bază un proces de analiză prospectivă care a ținut cont de actualul context de securitate regional, evenimentele imaginate având ca timp de desfășurare vara anului 2023. Este important de menționat că, în afara actorilor naționali implicați, celelalte aspecte ale exercițiului (alți actori relevanți, statali sau non-statali, evenimentele în sine) au fost pur ficționale și au avut exclusiv rolul de sprijini procesul de pregătire”, se mai arată în comunicat.

În mare, contextul a fost setat printr-o succesiune de crize în domenii diferite (energie, infrastructură critică, deplasări necontrolate ale populației, cyber etc.), amplificate printr-o campanie de dezinformare, care a generat o reacție emoțională puternică la nivelul unui segment de populație, urmată de deplasări necontrolate ale acestuia din regiunea Constanța către interiorul țării, aspect ce a generat o serie de blocaje și evenimente rutiere pe principalele rute de deplasare, soldate cu victime.

În plus, situația a fost complicată de atacuri cibernetice cu ținte multiple, mijloacele și metodele utilizate de agresori plecând de la simplu la complex, într-o serie dinamică și agresivă (ex.: defacement, DDoS, ransomware, spear-phishing etc.), context ce a provocat jucătorii să-și antreneze abilitățile de protejare a infrastructurilor naționale, fiecare pe domeniul de competență.

„Foarte important este că scenariile astea vin în cascadă, dar în general așa se întâmplă: au crize suprapuse. Dacă faci, de exemplu, simulare pe cutremur, trebuie să iei în calcul că în timpul cutremurului îți cade spitalul care ar trebui să fie loc de bază în gestionarea acestei crize și trebuie să iei în calcul și această ipoteză”, a declarat pentru digi24.ro, Ovidiu Raețchi, președintele Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC), care a adăugat că, în acest fel, s-a testat „capacitatea administrației de a transmite decizii în mod rapid și coerent în orice fel de ipoteză de criză care să afecteze orice palier de decizie”.

„Poți să ai situații în care centrul guvernării să fie, dintr-un anumit motiv, scos din joc, fie paralizat, incapabil să comunice. Ai nevoie de un centru de comandă care să preia atribuțiile”

Cei 61 de participanți la exercițiu au făcut parte din structurile de securitate, dar și din majoritatea ministerelor.

„Aproape toate ministerele din România au componente de reziliență. Lanțurile alimentare - sunt esențiale? Sunt. Trebuie să ai Ministerul Agriculturii. Sănătatea, evident. Energia, evident. Plus toate ministerele de specialitate, Apărare, Interne, Digitalizare etc.”, a explicat Raețchi.

S-a simulat, astfel un „eveniment dinamic, în care presiunea resimțită în procesul de rezolvare a unor incidente foarte complexe a fost contrabalansată de satisfacția gestionării lor în comun”.

Principalele concluzii ale exercițiului, „cu accent pe anumite limitări acționale, dintre care cele mai importante sunt golurile de capabilități”, au fost prezentate într-o sesiune separată unui număr de 14 parteneri „din zona privată, care, prin expertiza proprie și o deschidere semnificativă la dialog, au completat imaginea situațională și au semnalat zone și capabilități importante ce pot fi integrate în efortul autorităților de gestionare a crizei”, se arată în comunicatul E-ARC, fără a preciza însă despre ce „limitări acționale” sau „goluri de capabilități” ar fi vorba.

La exercițiu au fost și 13 observatori din Slovenia, Croația, Bulgaria, Estonia și SUA, care au acordat feed-back atât în timp real, cât și la finalul exercițiului.

Astfel, „printre bunele practici identificate, precum și zonele în care este nevoie suplimentară de focusare a autorităților”, se numără următoarele:

„Ministerul de Interne are o experiență semnificativă pe zona de crize și dezastre, dar tocmai asta este elementul foarte important, atunci când construiești reziliența, că nu ai pe cineva in charge general pe reacție, ai diferite structuri care se compun și se recompun în funcție de problemă”, a precizat șeful Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență din România, referitor la acest exercițiu.

După ce Curtea Supremă a S.U.A. a votat legea care interzicea Tik Tok, în situația în care nu este vândut unei companii americane, celebra companie chinezească susține că va fi nevoită să dispară dacă furnizorii de aplicații nu vor fi protejați de acțiuni legale, potrivit Deutsche Welle.

Economie 2025-01-18 16:50:40

Comisia Europeana a propus vineri o suspendare temporară a regulilor UE privind rotația culturilor pentru a crește producția de cereale și pentru a preveni astfel o criză alimentară globală, ca urmare a războiului pornit de Rusia în Ucraina, relatează Reuters.

Economie 2022-07-22 21:04:36

Tutunul, alimentele ultraprocesate, alcoolul și combustibilii fosili ucid 2,7 milioane de oameni pe an în Europa. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) acuză corporațiile că obstrucționează politicile publice pentru profit și cere guvernelor să aplice reglementări mai stricte în domeniul sănătății.

Economie 2024-06-12 10:05:57

O femeie din Louisiana, însărcinată cu un făt fără craniu, care urma să moară imediat după naștere, a fost nevoită să călătorească peste 2.200 de kilometri, până la New York, pentru a face întrerupere de sarcina, după ce spitalele locale au refuzat să-i facă avortul, pe fondul incertitudinii privind legalitatea procedurii.

Economie 2022-09-14 12:57:07

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit pe Oleksandr Pavliuk, fost prim adjunct al ministrului apărării, în funcţia de nou comandant al forţelor terestre ale Ucrainei, potrivit unui decret publicat duminică, informează Agerpres.

Economie 2024-02-11 12:25:01

Grav accident la Piața Unirii din București. O mașină s-a răsturnat și a lovit un pieton după ce s-a ciocnit de un alt autoturism.

Economie 2023-02-15 15:07:46

Kremlinul a anunțat luni că Rusia va numi un nou ambasador la Washington, respingând speculaţiile potrivit cărora relaţiile cu Statele Unite vor fi degradate la sfârşitul mandatului actualului trimis, Anatoli Antonov.

Economie 2024-10-07 14:25:09

Ministrul britanic de Externe, James Cleverly, a luat duminică apărarea familiei regale după lansarea serialului documentar Netflix despre Harry şi Meghan.

Economie 2022-12-11 15:16:20