Jin, în vârstă de 31 de ani, purtând uniformă militară şi o beretă neagră, şi-a îmbrăţişat emoţionat colegii de la o bază militară din Yeoncheon, provincia Gyeonggi, potrivit înregistrărilor difuzate de televiziuni, notează Agerpres.
Jin și-a încheiat stagiul militar obligatoriu. Sursa foto: Profimedia Images Deschide galeria foto
''Am plâns în timpul ceremoniei'', a declarat Jin după-aceea, cu prilejul unei transmisiuni în direct, care a avut peste 3 milioane de vizionări şi a fost difuzată pe platforma Weverse.
''Dar a fost atât de distractiv în ultimul an şi şase luni. E o mare uşurare că am cunoscut atât de mulţi oameni minunaţi'', a adăugat el, în timp ce le făcea cu mâna colegilor de la baza militară.
Acţiunile HYBE, agenţia care reprezintă trupa BTS, au crescut cu 1,01% în prima parte a zilei de tranzacţionare, iar indicele KOSPI a crescut cu 0,35%.
Presa sud-coreeană a relatat că o parte dintre cei şapte membri ai trupei, care efectuează în prezent serviciul militar, au solicitat permisii pentru a celebra această ocazie.
Printre ei s-a aflat şi rapperul RM, care l-a întâmpinat pe Jin cu un saxofon pentru a interpreta împreună o piesă de mare succes a trupei BTS, ''Dynamite''.
Jin a fost primul membru al trupei care a început serviciul militar în decembrie 2022. Ultimii patru membri care s-au înrolat au început serviciul militar în decembrie 2023, iar formaţia urmează să se reunească în 2025, după ce toţi membrii îşi vor fi finalizat serviciul militar.
Jin plănuieşte să-şi celebreze lăsarea la vatră printr-un eveniment programat joi la Seul, în cadrul căruia se va întâlni cu mai mulţi fani şi va susţine un recital.
Trupa BTS a debutat pe 13 iunie 2013, iar de atunci a devenit cel mai de seamă reprezentat al stilului muzical K-pop, unul din principalele exporturi culturale ale Coreii de Sud.
În Coreea de Sud, toţi bărbaţii declaraţi apţi pentru înrolare, cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, efectuează o perioadă cuprinsă între 18 şi 21 de luni în armată sau servicii sociale. Legea a fost amendată în 2020 pentru a le permite starurilor globale K-pop să îşi amâne înrolarea până la vârsta de 30 de ani.
