Fanii lui Jim Morrison vor avea un nou loc de popas în Paris: o pasarelă care domină Bassin de l'Arsenal, lângă Place de la Bastille, va purta numele liderului trupei The Doors, care este înmormântat în capitala Franţei, informează Agerpres.
Rockerul american „a făcut din Paris locul ultimelor sale inspiraţii”, a comentat pe reţelele de socializare Laurence Patrice, viceprimar al Parisului, directoarea comisiei pentru monumente şi promotoarea unei propuneri adoptate în această săptămână de Consiliul Parisului (adunarea care reglementează prin deliberare chestiunile comerciale ale oraşului).
Această decizie vine în anul în care se împlinesc 60 de ani de la înfiinţarea trupei The Doors, un grup condus de „Lizard King”, una dintre poreclele lui Jim Morrison, care a interpretat piese devenite clasice, precum „Light my fire”, „Riders on the storm” şi „Break on through (To the other side)”.
Parisul este un loc de pelerinaj pentru fanii artistului american, care vin din întreaga lume pentru a-şi prezenta omagiile la mormântul său din cimitirul Pere-Lachaise din estul Parisului pe 3 iulie (data la care a fost înregistrată moartea sa în 1971). Pentru a evita repetarea busculadelor din 1991, anul în care a fost lansat filmul lui Oliver Stone despre The Doors, piatra funerară a cântăreţului este înconjurată de bariere.
Fanii lui sunt familiarizaţi cu celelalte repere ale Parisului iubit de Jim Morrison, unde acesta şi-a petrecut ultimele luni de viaţă. Cum ar fi cheiul buchiniştilor de-a lungul Senei, unde îi plăcea să se plimbe şi să lenevească, sau ultima reşedinţă din timpul vieţii sale, un apartament în clădirea de pe strada Beautreillis numărul 17, în cartierul Marais.
Potrivit versiunii oficiale, Jim Morrison a murit în urma unui atac de cord în cada băii sale, la vârsta de 27 de ani. Dar, de câţiva ani, în spaţiul public a apărut o altă ipoteză: jurnalistul şi scriitorul Sam Bernett susţine în cărţile lui că legendarul rocker american a luat o supradoză în toaleta clubului de noapte „Rock'n'Roll Circus” din Paris.