Vicepreședintele american JD Vance i-a acuzat pe democrați că „au luat ostatică” înteaga administrație federală, în contextul blocajului guvernamental care paralizează de aproape două săptămâni activitatea instituțiilor din SUA. Într-o intervenție la CBS, Vance a respins apelurile democraților la negocieri, acuzându-i că pun în pericol funcționarea statului pentru a obține concesii în domeniul politicilor de sănătate.
„Nu negociem cu cineva care a luat întreaga administrație federală ostatică din cauza unei dispute privind politica de sănătate”, a declarat Vance în emisiunea „Face the Nation”, moderată de Margaret Brennan.
La 12 zile de la declanșarea blocajului guvernamental, democrații și republicanii continuă să se acuze reciproc, fără ca o soluție clară să se contureze. Conducerea republicană din Senat a organizat mai multe voturi repetate pe o măsură adoptată de Camera Reprezentanților pentru finanțarea guvernului, încercând să obțină sprijin de la democrați. În schimb, aceștia au cerut prelungirea unor credite fiscale pentru asigurările de sănătate, care urmează să expire, ca o condiție pentru a susține redeschiderea guvernului.
În timp ce democrații cer negocieri pe tema bugetului, liderii republicani susțin că nu există „nimic de negociat”.
Întrebat despre afirmațiile liderului minorității democrate din Senat, Chuck Schumer, potrivit cărora blocajul poate fi rezolvat doar prin negocieri între liderii Congresului și Casa Albă, Vance a răspuns: „Asta nu este o înțelegere, nu este o negociere. Este o luare de ostatici”.
„Dacă Chuck Schumer vrea să vină la Casa Albă sau la mine acasă, este binevenit să discutăm despre cum putem îmbunătăți politica de sănătate pentru americani. Dar nu vii la Casa Albă spunând: «Dacă președintele Statelor Unite nu-mi dă tot ce vreau, închid guvernul»”, a adăugat vicepreședintele.
Vance a precizat că este dispus să discute despre reforma în domeniul sănătății, dar „numai după ce vă faceți treaba și redeschideți instituțiile statului”.
Referindu-se la creditele fiscale pentru asigurările de sănătate, el a spus: „Considerăm că aceste credite ajung adesea să finanțeze risipă și fraudă în industria asigurărilor. Vrem să ne asigurăm că ajung la oamenii care chiar au nevoie de ele.”
„Există disponibilitate pentru negociere, atât din partea democraților moderați, cât și din partea Casei Albe”, a spus Vance, adăugând: „Dar dacă democrații din aripa radicală, conduși de Chuck Schumer, continuă să țină guvernul închis până obțin tot ce vor, aceasta nu mai este o negociere, ci o luare de ostatici. Iar noi nu vom recompensa acest tip de comportament la Washington.”
Între timp, Casa Albă a anunțat vineri că au început concedierile prevăzute anterior în perioada blocajului. Într-un document depus în instanță, administrația a precizat că șapte agenții federale au emis notificări de reducere a personalului pentru peste 4.000 de angajați.
Citește și: Haos în administrația americană. Mii de angajați au fost anunțați din greșeală că sunt concediați: „O eroare de codare”
Vance a declarat că administrația se concentrează pe „menținerea funcționării serviciilor esențiale”, întrebat fiind cum s-a decis cine va fi concediat.
„Nu e o situație care ne bucură”, a spus el, adâungând: „Vrem ca guvernul să fie redeschis, dar Chuck Schumer și democrații au ales să-l închidă, iar noi trebuie acum să gestionăm consecințele.”
În privința concedierilor, dintre care unele au fost ulterior anulate, Vance a recunoscut că „blocajul guvernamental duce inevitabil la haos”.
„Încercăm să redirecționăm fonduri dintr-un domeniu în altul”, a spus el, adăugând că „acest haos este rezultatul faptului că Schumer și o parte a democraților radicali au închis guvernul.”
Întrebat dacă aceste concedieri pot rezista unei contestări în justiție, după ce două sindicate au dat în judecată administrația pentru a le bloca, Vance a spus: „Considerăm că avem autoritatea necesară pentru a acționa așa cum trebuie.”
„Toate aceste discuții despre concedieri temporare sau definitive apar doar pentru că Chuck Schumer și câțiva democrați de extremă stângă au decis să închidă guvernul”, a adăugat el.
„Dacă s-ar alătura democraților moderați și majorității republicane, am putea redeschide guvernul, iar toate aceste conversații ar deveni inutile”, a mai spus Vance.
Senatorul democrat Chris Murphy, din Connecticut, a fost invitat în aceeași emisiune și a respins acuzațiile, afirmând că Vance „nu trăiește în realitate”.
„Nu există negocieri în acest moment, pentru că republicanii le boicotează”, a spus Murphy, susținând că aceștia o fac „pentru că vor să crească primele de asigurare cu 75%, ca să poată finanța reducerile de taxe pentru bogați”.
„Aceasta este o situație de urgență”, a continuat el: „Avem datoria, prin acest buget, să prevenim un dezastru pentru familiile ale căror prime de asigurare sunt pe cale să explodeze și să abordăm degradarea democrației și a statului de drept care se petrece în toată țara. Acestea sunt chestiuni urgente.”