• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-15 13:14:17
  • Sursa:
JD Vance ataca din nou Europa si sustine ca batranul continent este „vasal in ceea ce priveste securitatea” Imagine

Europa este „aliatul nostru”,  însă nu poate fi un „vasal permanent” al Statelor Unite pentru securitatea şi comerţul său, a declarat marţi vicepreşedintele american JD Vance, într-un interviu acordat site-ului de ştiri britanic UnHerd.

„Considerăm Europa aliatul nostru. Vrem doar o alianţă în care europenii să fie puţin mai independenţi, iar relaţiile noastre comerciale şi în materie de securitate vor reflecta acest lucru", a spus JD Vance, care a criticat în mod repetat liderii europeni, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Nu este bine pentru Europa, şi nu este în interesul Americii, ca Europa să fie un vasal permanent al Statelor Unite în ceea ce priveşte securitatea", a insistat el.

De la întoarcerea sa la Casa Albă, Donald Trump le-a cerut europenilor să cheltuiască mai mult pentru propria apărare şi a criticat aspru Uniunea Europeană, pe care o acuză că adoptă o politică comercială neloială faţă de Statele Unite.

JD Vance i-a criticat în mod repetat pe liderii europeni, spunând în discursul său din februarie de la München că aceştia nu luptă suficient împotriva imigraţiei şi că libertatea de exprimare este ameninţată în Europa.

„Realitatea este că - este brutal de spus, dar este adevărat - întreaga infrastructură europeană de securitate a fost, de când mă ştiu, subvenţionată de Statele Unite ale Americii", a declarat JD Vance într-un interviu acordat site-ului de ştiri britanic.

Cu excepţia Franţei, a Regatului Unit şi Poloniei, a spus el, „majoritatea statelor europene nu au o armată capabilă să asigure o apărare rezonabilă".

La începutul lunii martie, el i-a şocat pe europeni spunând că pentru Ucraina, încheierea unui acord economic cu Statele Unite ar fi „o garanţie de securitate mai bună decât 20.000 de militari din orice ţară care nu a purtat un război de 30 sau 40 de ani".

„Nu cred că o Europă mai independentă este un lucru rău pentru Statele Unite", a insistat el, estimând că o Europă mai puternică ar fi putut evita în trecut „dezastrul strategic" al războiului lansat în Irak în 2003 de o coaliţie condusă de SUA.

Referindu-se la negocierile dintre Londra şi Washington pentru încheierea unui acord economic bilateral, vicepreşedintele american a spus că sunt „şanse mari" ca acestea să conducă la un „acord excelent, care este în interesul ambelor ţări".

Europenii riscă să își piardă accesul la serviciile de rețele sociale Facebook și Instagram în această vară după ce autoritatea de reglementare a datelor cu caracter personal din Irlanda a anunțat că va bloca transferul de date din Europa în SUA, scrie Politico.

Economie 2022-07-08 12:01:59

Sunt din nou proteste violente în Franța. Este a zecea zi de greve, iar transportul în comun e dat peste cap. În unele orașe, mitingurile s-au transformat în lupte de stradă. În altele, protestatarii au ocupat șinele de tren și autostrăzile. Mișcarea de protest a închis muzeele și a afectat activitatea rafinăriilor și centralelor nucleare, a căror capacitate de producție a scăzut.

Economie 2023-03-28 19:02:39

Campania electorală pentru alegerile locale parţiale care vor fi organizate în data de 4 mai pentru preşedintele Consiliului Judeţean Bihor şi pentru primari din 19 localităţi din ţară începe sâmbătă, urmând să se încheie pe 3 mai, la ora 7:00.Locuitorii judeţului Bihor sunt chemaţi pe 4 mai la urne, odată cu desfăşurarea scrutinului prezidenţial, pentru a-şi alege preşedintele Consiliului Judeţean. Locul a rămas vacant după ce Ilie Bolojan a câştigat, la scrutinul din 1 decembrie 2024, un mandat de senator şi şi-a dat demisia de la şefia CJ, scrie Agerpres.Localităţile în care vor avea loc alegeri locale parţiale pentru primari sunt:

Economie 2025-04-18 11:36:41

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj după ce a participat la Summitul Comunității Politice Europene de la Tirana, dedicat discuțiilor despre siguranța și reziliența democratică a Europei, inclusiv războiul Rusiei împotriva Ucrainei, competitivitate și provocări legate de mobilitate.

Economie 2025-05-16 22:01:13

Maria Chindamo, o femeie de afaceri care a dispărut în urmă cu șase ani, a fost ucisă, iar cadavrul i-a fost dat hrană la porci, au comunicat anchetatorii din Italia, care au făcut publice datele investigației privind dispariția bizară a femeii. Cel care a ucis-o este un mafiot din clanul 'Ndrangheta din zona Vibonese, căruia ea nu a vrut să îi vândă un teren. Mafiotul a fost arestat alături de alți 80 de membri ai grupării, scrie Il Mattino.

Economie 2023-09-08 13:26:02

Operatorii sistemelor de electricitate ale celor trei state baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au convenit deconectarea reţelelor lor electrice de Rusia şi Belarus şi sincronizarea acestora cu sistemele vest-europene începând din februarie 2025, a anunţat miercuri operatorul lituanian Litgrid, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.

Economie 2023-08-03 10:58:34

Poliţiştii de frontieră au descoperit pe Aeroportul Henri Coandă, ascunse în bagajul de mână al unei femei, 19 kilograme de bijuterii care urmau să fie introduse ilegal în ţară.

Economie 2024-02-04 11:42:28

O familie compusă din trei adulți și cinci copii a fost găsită împușcată într-o casă din statul american Utah, informează CNN.

Economie 2023-01-05 11:15:26