• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-05 20:36:08
  • Sursa:
Javier Milei se va intalni cu Papa Francisc, despre care a spus in trecut ca este un "personaj nefast" care promoveaza comunismul Imagine

Noul preşedintele al Argentinei, populistul extremist Javier Milei, a plecat luni într-o vizită oficială în Italia şi Israel, turneu care cuprinde şi Vaticanul, unde va fi primit de conaţionalul său Papa Francisc, pe care l-a denigrat de mai multe ori în trecut, spunând fie că este "imbecil" sau un "personaj nefast", care "promovează comunismul" și susține "dictaturile sângeroase", relatează agenţiile AFP şi EFE. Însă odată devenit președinte, Milei și-a schimbat radical tonul și i-a prezentat scuze Papei, asigurându-l că îl respectă drept șef spiritual al majorității argentinienilor.Întrevederea lui Milei cu suveranul pontif va avea loc pe 12 februarie, după ce în ziua anterioară preşedintele argentinian va asista la slujba de canonizare a primei sfinte argentiniene la Bazilica Sfântul Petru din Roma.Cu ocazia acestei întrevederi, preşedintele Milei îi va reînnoi Papei Francisc invitaţia de efectua o vizită oficială în ţara sa natală, unde Jorge Bergoglio nu a mai fost de când a fost ales Papă în anul 2013.O umbră planează însă asupra viitoarelor relaţii între Vatican şi noul preşedinte argentinian, care în trecut l-a denigrat de mai multe ori pe Papa Francisc, despre care a spus că este un "personaj nefast", care "promovează comunismul", susţinător al "dictaturilor sângeroase", sau chiar "imbecil" ori "reprezentantul răului pe Pământ".Dar odată devenit preşedinte Milei şi-a schimbat radical tonul şi i-a prezentat "scuze" Papei Francisc, asigurându-l că-l respectă ca şef al bisericii catolice şi ca şef de stat, precum şi ca "şef spiritual al unei mari majorităţi a argentinienilor".În vârstă de 87 de ani, suveranul pontif a declarat luna trecută că-l va primi pe preşedintele ţării sale natale, adăugând că nu s-a simţit rănit de afirmaţiile anterioare făcute de Milei la adresa lui.Printre întrevederile pe care noul preşedinte argentinian le va avea în acest turneu se remarcă cea cu premierul israelian Benjamin Netanyahu şi cea cu şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, reprezentantă a extremei drepte apropiată ideologic de el.Javier Milei, care se autodescrie drept un "anarho-capitalist" şi "libertarian, a abandonat în politica externă planurile fostului guvern de centru-stânga de aderare a Argentinei la blocul puterilor emergente reunite în grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), afirmând că nu doreşte alianţe cu ţări "comuniste", şi a promis că-şi va axa politica externă pe apropierea faţă de SUA şi Israel. El a mărturisit că a avut odată intenţia, abandonată între timp, să se convertească la iudaism. Pe plan social, în pofida apropierii sale de SUA, Milei susţine interzicerea avortului şi se declară ostil mişcării LGBT.

Ploile torențiale vor continua în București și pe parcursul zilei de astăzi, anunță meteorologii. Capitala se află sub cod galben de furtuni și duminică, după ce sâmbătă seara ploile puternice au provocat inundații și au doborât mai mulți copaci.

Economie 2023-06-18 10:36:29

Mesajul disperat al unuia dintre păgubiții Nordis pentru unul dintre acționarii companie a fost ignorat complet, deși omul era grav bolnav, pe patul de spital. Este dovada cinismului precizat de procurori în referatul de arestare. În exclusivitate pentru Digi24, bărbatul cu diagnostice crunte povestește cum încerca să-i convingă pe acționarii Nordis să-i dea înapoi cei 75 de mii de euro dați avans.

Economie 2025-02-06 20:19:37

Poliţia rusă a reţinut cel puţin douăzeci de jurnalişti sâmbătă, în timpul unui miting în Piaţa Roşie organizat de soţiile soldaţilor care luptă în Ucraina şi care cer întoarcerea acestora de pe front, scrie AFP, preluat de News.ro

Economie 2024-02-03 14:44:26

Oraşele ucrainene Kiev şi Odesa au fost ţinta unor atacuri „masive” cu drone ruseşti în cursul nopţii de luni spre marţi, care au lovit printre altele o maternitate, au anunţat autorităţile locale. În același timp, președintele Volodimir Zelenski anunță că cele mai intense lupte de pe front continuă în direcţia Pokrovsk, în zonele operaţiunii Kursk şi de-a lungul frontierei în regiunea Sumî. 

Economie 2025-06-10 10:57:13

Consiliul Uniunii Europene a dat undă verde luni celei de-a treia plăţi către Kiev, în valoare de aproape 3,5 miliarde de euro, din fondurile Mecanismului pentru Ucraina, constând în granturi şi împrumuturi nerambursabile. Banii sunt proiecte de reconstrucție și modernizare.

Economie 2025-03-17 13:49:02

Creştinii îi sărbătoresc pe 29 iunie pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini. În credinţa populară, ziua de 29 iunie este denumită Sânpetru de vară. 

Economie 2023-06-29 12:36:04

Ministerul Apărării a anunţat că sistemele radar ale armatei au detectat din nou o ţintă aeriană de mici dimensiuni, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în largul Mării Negre, la aproximativ 45 km est de localitatea Sfântu Gheorghe. Obiectul a intrat în spațiul aerian al României în jurul orei 04:00, în zona Gura Portiţei, pe o distanță de 19 kilometri, iar armata a ridicat patru avioane de vânătoare de la sol. Aeronavele nu au avut contact vizual cu ţinta în niciun punct, semnalul radar fiind pierdut la sud de localitatea Cogealac, în jurul orei 04:30, mai menționează MApN. Este al doilea incident de acest fel în ultimele trei zile.

Economie 2024-10-19 10:55:10

Pământul ar putea pierde peste 10% din speciile de plante şi animale până la sfârşitul secolului, dacă se menţine tendinţa actuală de poluare şi consum, avertizează un nou studiu. Criza climatică va conduce la o cascadă accelerată de extincţii în următoarele decenii, pe măsură ce prădătorii îşi vor pierde prada, paraziţii îşi vor pierde gazdele, iar creşterea temperaturii va fractura lanţul trofic de pe Pământ, potrivit cercetătorilor, care avertizează asupra riscului de coextincţie, într-un articol publicat în Science Advances și citat de The Guardian.

Economie 2022-12-16 22:47:40