Japonia intenționează să își consolideze „capacitățile de contraatac” prin desfășurarea de rachete cu rază lungă de acțiune pe insula sudică Kyushu. Rachetele au o rază de acțiune de 1.000 de kilometri, ceea ce înseamnă că ar putea atinge ținte din Coreea de Nord și China. Mișcarea vine pe fondul tensiunilor în creștere din regiune și într-o atmosferă de incertitudine crescută în Japonia cu privire la garanțiile de securitate americane, potrivit The Spectator.
Armele, versiuni îmbunătățite ale rachetelor ghidate sol-navă de tip 12 ale GSDF (Ground Self Defense Force – armata Japoniei), vor fi depozitate în baze cu garnizoane militare existente și vor putea apăra lanțul de insule vitale din punct de vedere strategic Okinawa. Plasarea rachetelor chiar pe Okinawa, care ajunge la 100 de kilometri de Taiwan și care are deja rachete cu rază mai mică de acțiune, pare să fi fost considerată prea provocatoare.
Este greu de știut când a fost formulat exact acest plan. Dar este greu să nu fie considerat ca o reacție la comentariile președintelui Trump din 6 martie, potrivit căruia Tratatul de securitate SUA-Japonia, semnat pentru prima dată în 1951, a fost „nereciproc” și implicația lui că Japonia trebuie să facă mult mai mult pentru a-și asigura propria apărare. Planul poate fi interpretat ca Japonia semnalând disponibilitatea de a-și asuma mult mai multe responsabilități – probabil în speranța că Trump își va retrage retorica. Poate că a fost chiar ideea americanilor, sau cel puțin sugestia lor puternică.
Dacă da, rapiditatea răspunsului Japoniei evidențiază gravitatea situației. În condițiile în care Coreea de Nord se implică în războiul din Ucraina și se comportă în mod continuu într-o manieră amenințătoare și beligerantă, iar China nu dă semne de a-și reduce propria retorică cu privire la pretențiile sale pentru Taiwan, ultimul lucru pe care guvernul japonez și-l dorește este să apară îndoieli cu privire la viabilitatea garanțiilor sale de securitate din partea SUA.
Totuși, mulți din Japonia au pus la îndoială de multă vreme înțelepciunea de a se baza atât de mult pe SUA. Ca atare, atitudinea echivocă a lui Trump cu privire la relația de securitate dintre cele două țări poate să fi privită pur și simplu ca un accelerator. Constituția pacifistă a Japoniei impusă de SUA la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial restrânge sever capacitatea Țării Soarelui Răsare de a se afirma militar. În curând se vor împlini 78 de ani de când acest document a intrat în vigoare și mulți, nu doar cei din așa-numita „extremă dreaptă”, pun la îndoială relevanța sa actuală.
Confruntată cu teama îngrozitoare ca Beijingul să câștige controlul asupra Taiwanului și, prin urmare, puterea asupra liniilor maritime de comunicație ale Japoniei, importurilor de energie și industriei semiconductoarelor, Japonia trebuie să facă mult mai mult, iar acesta este un consens general în țară. Prim-ministrul de atunci, relativ moderat, Fumio Kishida, a anunțat o creștere dramatică a cheltuielilor militare în 2023 (deși existau îndoieli serioase cu privire la modul în care administrația sa ar putea plăti pentru asta).
Actualul prim-ministru Shigeru Ishiba pledează pentru o versiune asiatică a NATO pentru a pune în comun responsabilitățile de apărare în regiune împotriva amenințărilor Coreei de Nord, Rusiei și Chinei. Ideea nu s-a conturat, dar numai faptul că a fost vehiculată este un indicator al direcției gândirii în cercurile guvernamentale.
Apoi este elefantul în cameră: opțiunea nucleară. În octombrie anul trecut, Newsweek a publicat un articol în care specula semnificația observațiilor pe care Ishiba le-a făcut la Institutul Hudson, unde a propus „împărțirea de către America a armelor nucleare sau introducerea armelor nucleare în regiune”. Ishiba nu era încă președinte al partidului său la acea vreme și poate că a fost doar o afirmație care să impresioneze aripa dreaptă a partidului său, dar s-ar putea, de asemenea, să sugereze puternic că Japonia are nevoie de propria descurajare nucleară domestică.
Ishiba nu a spus prea multe despre asta de atunci, poate conștient că oamenii nu sunt încă pregătiți să ia în considerare un pas atât de drastic. Selectarea membrilor Nihon Hidankyo (o organizație care reprezintă supraviețuitorii bombelor atomice de la Hiroshima și Nagaski) ca laureați ai Nobel anul trecut și poate într-o măsură mai mică lansarea mult întârziată a peliculei „Oppenheimer” a lui Christopher Nolan au contribuit la întărirea poziției antinucleare profund înrădăcinate a Japoniei.
Părerile lui Ishiba ar putea fi prea mult pentru japonezi în prezent. Dar, având în vedere că Pentagonul prognozează că Beijingul își va multiplica de patru ori stocul nuclear până în 2035 și Kim Jong-un din Coreea de Nord a declarat în septembrie anul trecut că intenționează să mărească „exponențial” arsenalul nuclear al națiunii sale, acestea nu par chiar atât de nerezonabile. În Coreea de Sud, care are încă serviciul militar pentru bărbați, se pare că oamenii sunt deja convinși: un sondaj Gallup din februarie, anul trecut, a arătat că 73% sunt în favoarea ideeii ca țara lor să dețină arme nucleare.
Până acum, publicul japonez nu este aproape de asta. Japonia a fost un apărător ferm al mișcării antinucleare încă din cel de-Al Doilea Război Mondial. Între timp, sondajele din 2019 au indicat o majoritate de 75% în favoarea semnării de către Japonia a TPNW (Tratatul privind interzicerea armelor nucleare), care, dacă s-ar întâmpla, ar submina și mai mult relația sa de securitate cu America. Cu toate acestea, un studiu mai recent și mai detaliat al companiei de cercetare Taylor and Francis a sugerat că acest sprijin se poate eroda.
Plasarea rachetelor cu rază lungă de acțiune în Kyushu – fără proteste publice semnificative – întărește această impresie și sugerează că starea de spirit a publicului din Japonia se poate schimba. Dacă tensiunile continuă să crească, iar Trump rămâne neclintit, ar putea fi timpul pentru un nou sondaj.